COVID-19: Austria ar putea băga în carantină persoanele nevaccinate. Lockdown, după ce s-a ajuns la aproape 12.000 de cazuri noi pe zi
Austria e la doar câteva zile distanță de plasarea în lockdown a milioane de rezidenți care nu sunt vaccinați cu schemă completă împotriva COVID-19, într-o perioadă în care numărul zilnic al infectărilor a...
„Este deja foarte clar că iarna aceasta și Crăciunul vor fi incomode pentru cei nevaccinați contra COVID-19”, a declarat cancelarul austriac Alexander Schallenberg, într-o conferință de presă organizată în orașul Bregenz, unde a anunțat și că e posibil ca această categorie de persoane să intre în curând în carantină.
În contextul numărului mare de infectări provocate de cel de-al patrulea val al pandemiei de coronavirus, a devenit o chestiune de doar câteva zile înainte ca austriecii nevaccinați să fie obligați să trăiască într-o carantină (lockdown) strictă, a subliniat Schallenberg.
Aproximativ 65% din populația Austriei este vaccinată în prezent cu schemă completă împotriva noului coronavirus, una dintre cele mai mici rate de vaccinare dintre țările occidentale, cu excepția celei din Liechtenstein, potrivit Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC).
Cancelarul austriac a spus că această rată de vaccinare de 65% este „rușinos de scăzută” și i-a îndemnat pe compatrioții săi să meargă imediat să se vaccineze.
Numărul noilor infectări din Austria a crescut din nou și a atins un nivel record, după ce 11.975 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore.
Incidența la șapte zile calculată la 100.000 de locuitori a urcat până la 751 în Austria, fiind de trei ori mai mare decât incidența din Germania. Situația din clinicile și spitalele austriece s-a înrăutățit considerabil, iar medicii și asistentele medicale din această țară au cerut autorităților centrale să adopte măsuri mai stricte.
Conform unui plan guvernamental de implementare progresivă, agreat în luna septembrie, odată ce 30% din paturile de terapie intensivă sunt ocupate cu pacienți bolnavi de COVID-19, persoanele care nu s-au vaccinat împotriva noului coronavirus vor fi plasate în lockdown, cu restricții care le vor afecta activitățile zilnice. În prezent, acest procent este de 20% în Austria, însă crește cu rapiditate.
„Conform planului gradual, suntem la doar câteva zile distanță de momentul în care vom introduce măsura de lockdown pentru persoanele nevaccinate", a declarat joi prim-ministrul Alexander Schallenberg, conform Reuters și DPA.
Vinerea trecută, guvernul conservator de la Viena a anunțat că va interzice accesul persoanelor nevaccinate în restaurante, teatre, teleschiuri și în sediile unor firme specializate în „furnizarea de servicii apropiate de corpul uman", precum frizeriile și saloanele de coafură.
„Un lockdown pentru cei nevaccinați înseamnă că acești oameni nu vor mai putea să își părăsească locuințele decât pentru a merge la muncă, la cumpărături (doar pentru produse esențiale) și pentru exerciții fizice - adică vor suferi exact aceleași constrângeri pe care le-am suportat cu toții pe parcursul anului 2020", a precizat premierul Schallenberg, referindu-se la cele trei lockdown-uri decretate la nivel național anul trecut în această țară.
Guvernul federal austriac, autoritățile regionale și mai mulți experți din sectorul medical vor discuta despre posibila implementare a unor noi măsuri antiepidemiologice în cadrul unei reuniuni care va avea loc vineri.
Creșterea numărului de infectări din Austria s-a produs într-o perioadă în care țările din Europa de Est, regiunea cu cele mai mici rate de vaccinare de pe acest continent, înregistrează unele dintre cele mai mari rate de decese zilnice raportate la numărul de locuitori pe plan mondial. Experții medicali din Țările de Jos au recomandat joi impunerea unui lockdown parțial de două săptămâni, care, dacă va fi adoptat, va deveni prima măsură de acest tip impusă în Europa de Vest de când vaccinurile anti-COVID-19 au devenit disponibile pe scară largă și de când celelalte țări europene au început să solicite certificate de vaccinare pentru a permite accesul în spațiile publice.
-
-
-
-
EXCLUSIV Ce înseamnă metastazele cerebrale și când devin periculoase27.08.2026, 15:21
-
Ingredientul "sigur" care ar putea crește riscul de infarct și AVC27.08.2026, 13:45
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
Long COVID, impact asupra creierului. Crește riscul de boli neurodegenerative
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
COVID, impact grav asupra creierului
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Suprafețele din lemn reduc transmiterea COVID. Au proprietăți antivirale naturale
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
