Italia: primul caz de coronavirus în sudul țării
Autoritățile din Italia au arătat că a apărut primul caz de coronavirus în sudul țării. Este vorba despre o femeie care se afla în vacanță și care a călătorit înainte de starea de urgență....
Autorităţile italiene au arătat că au înregistrat primul caz de coronavirus în sudul ţării. Este vorba despre o femeie originară din Bergamo, la nord-vest de Milano, care se afla în vacanţă la Palermo (Sicilia). Preşedintele regiunii Sicilia, Nello Musumeci, a confirmat într-un comunicat că femeia a ajuns la Palermo „înainte de starea de urgenţă (pentru coronvirus) decretată în Lombardia”, arată suese citate de agerpres.ro. Femeia se afla în Sicilia cu un grup de prietene când a prezentat simptome similare cu cele ale noului coronavirus.
În momentul de faţă ea este internată şi plasată sub observaţie la secţia de boli infecţioase a spitalului Cervello din Palermo. Femeia "este conştientă şi nu prezintă condiţii deosebite de îmbolnăvire".
Echipele medicale efectuează de asemenea teste soţului şi tuturor persoanelor care au intrat în contact cu pacienta în ultimele zile. Mostrele examinate de spitalul din Palermo vor fi trimise imediat spitalului Spallanzani din Roma, unde vor fi realizate alte teste. Focarul de coronavirus din Italia afectează mai ales regiunile din nord, mai concret Lombardia, unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri de contagiune, şi Veneto.
Sunt înregistrate până acum 270 de persoane infectate cu noul oronavirus, în italia, printre care au fost raportate şi 7 decese, în rândul unor persoane în vârstă sau prezentând diferite afecţiuni.
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
De ce persistă pierderea gustului după COVID chiar și după mult timp?
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
