Prețul măștilor medicale va scădea până la 2 lei: cum va fi posibil
Prețul măștilor medicale va scădea la aproximativ 2 lei, cel puțin asta susține ministrul Economiei. El a explicat cum va fi posibil.
România va produce minim un milion de măşti medicale, iar preţul acestora va ajunge la populaţie undeva la 2 lei, fără TVA, a declarat, joi, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, notează agerpres.ro. „Vom avea minim un milion de măşti zilnic. Sunt două companii care vor produce. Mă aştept ca, în urma lansării astăzi a Registrului naţional al producătorilor de dispozitive şi echipamente medicale, să-i vedem exact pe toţi cei care vor să producă şi care sunt autorizaţi să producă aceste dispozitive medicale, să facem un recensământ al producţiei. Din ce am vorbit cu cei doi producători, preţul este în jur de 2 lei. Probabil că 2 lei, fără TVA, va fi şi un preţ către populaţie”, a spus Popescu, la Digi 24.
Acesta a menţionat că nu va fi nevoie de o plafonare a preţului măştilor, întrucât, la ora ora actuală, există stocuri suficiente atât din ţară, cât şi din străinătate.
„Nu cred că vom vorbi de o plafonare. După cum aţi observat, nu au mai fost atâtea speculaţii cum au fost la începutul acestei crize, când cererea era mai mare decât oferta. Cred că s-a ajuns, în momentul de faţă - şi cu producţia internă, şi cu importurile, şi faptul că există stocuri suficiente în ţară - la un preţ cât de cât corect al acestor măşti. Motivul pentru care preţul a crescut în timpul acestei crize este preţul materialului care încă se importă, în special materialul filtrant care se foloseşte la toate măştile”, a afirmat oficialul.
Popescu a adăugat că prioritatea numărul 1 a ministerului pe care îl conduce este ca, "până la sfârşitul lunii mai - începutul lunii iunie, să putem avea instalată în România, la companie, un echipament care produce şi materialul filtrant, în aşa fel încât să avem integrată toată ţesătura necesară producerii acestor măşti".
La începutul lunii aprilie, Virgil Popescu declara că producţia de măşti chirurgicale româneşti poate ajunge la un milion de bucăţi zilnic începând din 15 aprilie, astfel că de la această dată nu vor mai exista probleme cu aprovizionarea cu acest tip de produse. Acesta a precizat că măştile vor fi distribuite populaţiei şi personalului de asigurare a ordinii şi a măsurilor de carantină.
Momentan, în România, Techtex, parte a grupului Taparo, produce 350.000 de măşti /zi, iar Romarm va ajunge la o producţie de 500.000 de măşti/zi, până la sfârşitul lunii aprilie.
-
Ce risc ascund foarfecele și mașinile de tuns12.10.2026, 20:55
-
Menstruație regulată, dar simptome mai severe? Cine e mai predispusă12.10.2026, 19:41
-
-
-
Greșeala teribilă din pandemia de COVID care a ucis zeci de mii de oameni
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Long COVID, impact asupra creierului. Crește riscul de boli neurodegenerative
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Infecția cu COVID în sarcină, legată de risc dublu de autism la bebeluși
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
