Pacientă de 103 ani infectată cu Covid-19, vindecată
O pacientă în vârstă de 103 ani din Iran care a fost infectată cu Covid-19 s-a vindecat în totalitate și a fost externată.
O femeie de 103 din Iran s-a vindecat după ce a contractat noul tip de coronavirus, în condiţiile în care boala este considerată a fi mult mai periculoasă pentru persoanele în vârstă, arată surse citate de agerpres.ro. Pacienta fusese spitalizată în noaptea de marţi spre miercuri și a fost "autorizată să iasă din spital după ce s-a vindecat în totalitate", adaugă sursele citate.
Acesta este al doilea pacient foarte în vârstă care a contractat COVID-19 şi care s-a vindecat în Iran, primul fiind cazul unui bărbat din Kerman, în sud-estul ţării, care a supravieţuit acestei pneumonii virale la vârsta de 91 de ani. Acesta s-ar fi vindecat luni, după ce fusese bolnav timp de trei zile, în pofida faptului că suferea deja de probleme de hipertensiune şi astm.
În afara Chinei, ţara unde au fost raportate primele cazuri de îmbolnăviri la sfârşitul lui 2019, Iranul este una dintre ţările cele mai afectate de epidemia mondială de COVID-19.
Potrivit unui raport al OMS realizat în parteneriat cu autorităţile chineze, rata de mortalitate atinge 21,9% pentru bolnavii de COVID-19 mai în vârstă de 80 de ani.
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Răsturnare de situație în medicina post-COVID. Scanările PET arată că oboseala cronică nu provine din inflamația creierului
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Greșeala teribilă din pandemia de COVID care a ucis zeci de mii de oameni
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
