Peste 1,6 milioane de doze de vaccin, suspendate în Japonia
1,63 milioane de vaccinuri Moderna au fost suspendate de la utilizare în Japonia, după depistarea unor impurităţi.
Japonia a anunţat joi suspendarea utilizării a 1,63 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 produse de compania americană Moderna, după semnalarea prezenţei unor impurităţi în trei loturi distribuite în ţară, potrivit unor surse citate de Agerpres. Grupul farmaceutic nipon Takeda, care importă şi distribuie în Japonia vaccinul Moderna, a declarat într-un comunicat că a primit "sesizări de la mai multe centre de vaccinare, potrivit cărora corpuri străine au fost descoperite în fiolele de vaccin sigilate care proveneau din loturi specifice".
"După consultări cu Ministerul Sănătăţii, am decis să suspendăm utilizarea vaccinului" din loturile vizate începând de joi, respectiv 1,63 de milioane de doze în total, a adăugat Takeda. Grupul japonez a cerut Moderna să efectueze "o anchetă urgentă" pe această temă. Compania americană nu a răspuns până acum la aceste informaţii.
Fără a detalia natura impurităţilor detectate, Takeda a precizat că nu a primit până acum sesizări privind eventuale riscuri pentru sănătate legate de dozele afectate. La rândul său, Ministerul japonez al Sănătăţii a precizat că va coopera cu Takeda pentru a distribui doze alternative, în scopul evitării unei întreruperi a programului naţional de vaccinare, care accelerează în ultimele luni, după ce a pornit mai lent.
Circa 43% din populaţia Japoniei e vaccinată cu schema completă, dar în prezent există o veritabilă dezbatere în ţară după înregistrarea unui nivel record de infectări cu COVID-19, din cauza în special a variantei Delta, mai rezistentă şi mai contagioasă.
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
COVID, asociat cu o boală autoimună dureroasă. Apare la peste un an de la infectare
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Long COVID, impact asupra creierului
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
