Peste 7.000 de cadre medicale au murit de COVID-19, în lume. România - doar 3 cazuri, Raport Amnesty International
Noul raport al Amnesty International arată că la nivel mondial peste 7.000 de cadre medicale au murit din cauza COVID-19. Practic, de la raportul precedent din iulie, numărul deceselor în rândul cadrelor medicale e...
Cel puțin 7.000 de cadre medicale au murit din cauza COVID-19 la nivel mondial, Mexicul fiind țara cu cel mai mare număr de astfel de decese, arată noul raport Amnesty International (link direct).
„Faptul că peste șapte mii de oameni au murit în timp ce încercau să-i salveze pe alții este o criză la o scară uimitoare. Fiecare angajat din sănătate are dreptul să fie în siguranță la locul de muncă și este un scandal că atât de mulți plătesc prețul final cel mai ridicat”, a declarat Steve Cockburn, şeful programului de Justiție socială şi economică al Amnesty International, citat într-un comunicat.
Printre aceste decese, cel puțin 1.320 au survenit în Mexic, „cel mai mare număr cunoscut pentru o singură țară”, notează raportul care este intitulat „Prețul plătit pentru îngrijiri medicale”.
Începând cu 25 august, Ministerul Sănătății din Mexic a confirmat 97.632 de cazuri de COVID-19 în rândul lucrătorilor din domeniul sănătății. Conform Amnesty, problema o reprezintă serviciile de curățenie din spitalele din Mexic, care sunt deficitare.
În Raportul Amnesty, se arată că în România s-ar fi înregistrat doar trei cazuri de decese în rândul cadrelor medicale, dar informațiile sunt obținute NEOFICIAl, de la Medscape, un site de sănătate din SUA. Asta în condițiile în care, conform platformei înființată de Solidaritatea Sanitară (link direct) în țara noastră și-au pierdut viața 31 de cadre medicale!

Mai mult decât dublul numărului de decese
Raportul precedent al Amnesty International, publicat pe 13 iulie, menționa doar puțin peste 3.000 de victime în rândul angajaților în domeniul sănătății în întreaga lume, deci în doar două luni, numărul de decese e de peste două ori mai mare. Situația se explică prin creşterea numărului de cazuri de infectări cu COVID-19 în mai multe țări, precum şi printr-o disponibilitate mai mare a informațiilor.
După Mexic, în topul Amnesty cu cele mai multe decese în rândul cadrelor medicale se află Statele Unite (1.077 decese), Marea Britanie (649), Brazilia (634), Rusia (631), India (573), Africa de Sud (240), Italia (188), Peru (183), Iran (164) şi Egipt (159).
Steve Cockburn a spus că el crede că numărul declarat al victimelor în domeniul sănătății ar putea fi mai mai mare decât cel real în mai multe țări, iar faptul că guvernul mexican dispune de o situație detaliată ar explica numărul mare declarat în această țară în comparație cu alte state.
„La multe luni de la debutul pandemiei, angajații din domeniul sănătății mor în continuare la rate groaznice în țări precum Mexic, Brazilia și SUA, în timp ce răspândirea rapidă a infecțiilor în Africa de Sud și India arată necesitatea ca toate statele să ia măsuri. Trebuie să existe o cooperare globală pentru a se asigura că toți angajații din domeniul sănătății beneficiază de echipamente de protecție adecvate, astfel încât aceștia să își poată continua activitatea vitală fără a-și risca propria viață”, a explicat Steve Cockburn.
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
EXCLUSIV Paxlovid, noul antiviral pentru COVID. Rafila: Va fi la dispoziția pacienților care vor avea nevoie
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
