Platfomă pentru donare de plasmă în Capitală. ASSMB: cum se vor da voucherele de 1.000 de euro
ASSMB a anunțat astăzi că a lansat platforma prin care donatorii de plasmă din Capitală vor putea să ceară tichete valorice după ce vor face dovada donării.
Platforma https://doneazaplasma.assmb.ro/ a fost lansată astăzi de ASSMB (Administraia Spitalelor și Serbiciilor Medicale din București), instituția care coordonează spitalele Capitalei.
„Noi ne dorim, prin această inițativa, să încurajăm donarea de plasmă de către pacienți vindecați, prin acordarea unui sprijin financiar în valoare de 1.000 euro/beneficiar, sub formă unui pachet de vouchere care vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de servicii medicale și medicamente necesare recuperării post-infectare, precum și pentru alimente.
Am inițiat acest proiect pentru că încurajarea unor tratamente inovatoare, care să contribuie la vindecarea sau la ameliorarea stării de sănătate a pacienților infectați cu noul coronavirus, este absolut necesară și pentru că, deși peste 40.000 de români s-au vindecat de covid, foarte puțini dintre aceștia au donat!
Potrivit statisticilor oficiale, până în prezent avem doar circa 400 de donatori. Este foarte important de știut că plasmă donată de o persoană poate salva trei pacienți!” se arată într-un comunicat al ASSMB.
„Subliniez faptul că acordarea acestor tichete valorice se face la cerere și nu condiționează actul de donare! Aplicația proiectului nostru este foarte simplă: solicitanții pentru aceste tichete valorice trebuie să fie bucureșteni, să facă dovadă că au donat și vor primi imediat după înscriere confirmarea acesteia. Nu va fi nevoie de prezența acestora decât în momentul în care vin să-și preia tichetele”, a arătat Directorul medical al ASSMB, Turkes Ablachim.
„Noi am tratat foarte mulți pacienți în această perioada și o bună parte au fost pacienți cu forme grave, care au trecut prin terapie intensivă. Am administrat plasmă de la convalescenți care au avut SARS COV 2 unui număr de 60 de pacienți care au trecut prin terapie intensivă și o bună parte dintre ei au supraviețuit și au reușit să părăsească spitalul. Este foarte important ca aceasta plasma sa fie disponibila, pentru ca exista un interval terapeutic de cateva zile in care putem administra aceasta plasma cu maxim succes”, a explicat și Dr. Simin Florescu, Director Medical Spitalul Victor Babeș.
„Proiectul aprobat vizează un număr de 500 de beneficiari, într-o primă etapă, iar valoarea totală a proiectului, decontată de Primăria Capitalei, prin ASSMB, este de 500.000 Euro (2.411.424 lei)”, a completat Directorul General ASSMB, Vasile Apostol.
Cum funcționează platforma
În platforma online dedicată proiectului ”DONEAZĂ PLASMĂ, SALVEAZĂ VIAȚĂ” https://doneazaplasma.assmb.ro/ - se regasesc toate informațiile necesare privind regulamentul și documentele necesare pentru înscrierea în proiect.
După completarea datelor, se va genera automat un număr de înregistrare în proiect. Confirmarea înregistrării, precum și numărul de înregistrare, vor fi primite de către fiecare solicitant pe adresa de email înscrisă în aplicație.
Lista cu magazinele și unitățile în care pot fi folosite voucherele se află pe www.upromania.ro/doneazaplasmabucuresti și pedoneazaplasma.assmb.ro. Magazinele și unitățile pot fi identificate după autocolantul cu marca Up Social.
Numere de telefon pentru asistență - 0726.190.927; 0724.225.775; 0751.243.495
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
COVID, impact grav asupra creierului
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Formele ușoare de COVID-19, impact asupra inimii
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
