BREAKING NEWS Prima pacientă care a primit un tratament nou pentru COVID-19. Este româncă
O româncă este prima persoană care a primit un tratament nou pentru COVID-19, testat de Marea Britanie.
Alexandra Constantin are 34 de ani, trăiește în Anglia și s-a internat luni, 11 ianuarie, la spital, după ce s-a infectat cu coronavirus.
Tratamentul se administrează prin nebulizare, anunță Antena 3.
Pacientul inhalează o proteină numită "interferon beta", pe care organismul o produce atunci când contractează o infecție virală.
Medicii sunt încrezători
Medicii speră ca sistemul imunitar să fie astfel stimulat mai mult pentru a lupta împotriva virusului.
Primele date indică faptul că acest tratament ar putea să scadă cu până la 80% riscurile ca bolnavii să dezvolte o formă severă, care să necesite ventilația mecanică.
Avertisment dur din partea OMS
Reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății sunt de părere că al doilea an al pandemiei ar putea fi mult mai dificil decât primul, "având în vedere dinamică transmiterii şi unele probleme pe care le vedem".
"Intrăm în al doilea an, ar putea fi chiar mai dificil având în vedere dinamică transmiterii şi unele probleme pe care le vedem", a declarat Mike Ryan, directorul pentru urgenţe al OMS.
Pe de altă parte, directorul tehnic al Organizației Mondiale a Sănătății pentru Covid-19, Maria Van Kerkhove, a spus: "După sărbători, în unele ţări situaţia se va agrava înainte de a se îmbunătăţi".
-
-
Secretul tratamentului pentru alergia la arahide ar putea fi în intestin11.10.2026, 14:00
-
De ce unele oglinzi din magazine te fac să arăți diferit11.10.2026, 13:00
-
-
Condens pe geamuri și miros de umezeală? Ce riscuri apar în locuință11.10.2026, 11:24
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
China neagă originea COVID. Dispută globală între teoria zoonotică și ipoteza scăpării din laborator
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
De ce persistă pierderea gustului după COVID chiar și după mult timp?
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
EXCLUSIV Paxlovid, noul antiviral pentru COVID. Rafila: Va fi la dispoziția pacienților care vor avea nevoie
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
