REVOLUȚIONAR: În 2022 ar putea fi aprobat primul vaccin ARNm pentru CANCER! Va vindeca pacienții! Are aceeași tehnologie ca vaccinurile COVID
Anul viitor ar putea aprobat primul vaccin bazat pe tehnologia ARNm pentru cancer. Este tehnologie cu care au fost create și vaccinurile COVID-19.
De zeci de ani, cercetătorii speră să dezvolte în sfârșit un vaccin împotriva cancerului, altul decât cel HPV. Prof. Thomas Seufferlein (58 de ani), președintele Societății Germane de Cancer, a declarat, pentru BILD: „Primul vaccin împotriva cancerului ar putea fi aprobat în 2022!”
Publicația germană notează că este vorba despre vaccinuri terapeutice pentru combaterea unor tumori deja existente. Prin tehnologia ARN mesager pot fi dezvoltate vaccinuri personalizate, care să atace exact și direct tumora unui pacient și celulele cancerigene care o formează și a le combate cu succes. Tehnologia ARN mesager (sau ARNm) nu este nouă.
Tehnologia ultra modernă e controversată doar pentru necunoscători și o parte a publicului din întreaga lume, care, confruntat cu pandemia COVID-19, nu auzise de ea dinainte, la care s-au adăugat fake news-urile promovate pe social media, a făcut ca unii să ezite în fața vaccinurilor COVID-19, deși până acum au fost făcute peste 8,8 de milioane de doze în întreaga lume, conform Our World in Data.
Cercetătorii din întreaga lume au pariat pe tehnologia ARN mesager timp de decenii iar acum aceste pariuri dau roade și nu doar în combaterea coronavirusului.
Firma germană Biontech, care împreună cu gigantul farmaceutic american Pfizer a produs vaccinul Covid-19, testează într-o fază avansată (studiu de fază a II.) vaccinuri împotriva cancerului de piele și cel al intestinului gros.
Firma americană Moderna, producătoare și ea a unui vaccin împotriva virusului SARS –CoV-2, lucrează separat la patru asemenea noi vaccinuri, bazate pe ARNm, notează publicația germană citată de B1TV.
Aceste vaccinuri, care odată apărute nu vor preveni cancerul ci îl vor trata, constituie o adevărată revoluție pentru un tratament adecvat, croit pe specificitatea diferitelor tipuri de tumori. În nici un alt domeniu medical știința nu a progresat atât de convingător ca și în studiul cancerului, a declarat prof. Seufferlein, adăugând:
„Datele studiilor asupra vaccinurilor ARN mesager împotriva cancerului de piele pigmentat în negru sunt cu adevărat impresionante. La atare situație, o admitere pe piață ar putea avea loc deja anul viitor.”
-
-
EXCLUSIV Ce înseamnă metastazele cerebrale și când devin periculoase27.08.2026, 15:21
-
Ingredientul "sigur" care ar putea crește riscul de infarct și AVC27.08.2026, 13:45
-
-
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Noile vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de FDA pentru persoanele peste 65 de ani
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
COVID, impact grav asupra creierului
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
Long COVID, impact asupra creierului. Crește riscul de boli neurodegenerative
China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
