Testarea rapidă pentru depistarea COVID, aprobată în farmacii de Ministerul Sănătății
Testarea rapidă în farmacii pentru depistarea COVID a fost aprobată de Ministerul Sănătății.
Reprezentanții Ministerului Sănătății anunță că Ioana Mihăilă, ministrul de resort, a semnat luni, 10 mai, ordinul prin care devine o realitate activitatea de testare în farmacii cu teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2. Mai întâi, farmaciile trebuie să obțină un aviz temporar, în format electronic, de direcțiile de sănătate publică judeţene pentru a putea efectua astfel de testări. Avizul este valabil șase luni, iar farmaciile pot solicita prelungiri succesive cu șase luni.
”Instruirea personalului implicat în activitatea de testare va fi organizată gratuit de Colegiul Farmaciştilor din România, în colaborare cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, pe baza unei proceduri de instruire care face obiectul unui protocol de colaborare, avizat de Ministerul Sănătății, și care va fi încheiat în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial.
Farmaciile vor utiliza exclusiv teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 din nazofaringe. Acestea pot prelua teste antigenice rapide de la Ministerul Sănătății, cu titlu gratuit, prin direcțiile de sănătate publică județene, respectiv Direcția de Sănătate Publică Bucureşti, în limita stocului disponibil. Testarea se realizează prioritar cu testele primite de la Ministerul Sănătății, care nu pot face obiectul comercializării. Serviciul de testare se va desfăşura în condiţiile legii.
În urma efectuării testării, farmaciile emit un buletin de testare, semnat electronic, pe care îl comunică persoanei testate. De asemenea, au obligația de a raporta către direcțiile de sănătate publică județene, respectiv Direcția de Sănătate Publică Bucureşti, rezultatele tuturor testelor efectuate și situaţia stocurilor”, se arată într-o informare a autorităților.
Date despre zona de testare și circuitul persoanelor:
”În privința organizării zonei de testare, ordinul prevede ca aceasta să fie pe o suprafață delimitată, destinată exclusiv procesului de testare, și care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: este amplasată într-un perimetru care poate fi aerisit corespunzător prin deschiderea unei ferestre sau prin utilizarea unui alt sistem de ventilație care asigură un schimb de aer interior/exterior și filtrare, este dotată cu masă de lucru placată cu materiale lavabile ușor de curățat și dezinfectat, scaun, recipiente pentru colectarea deșeurilor medicale rezultate din activitatea de testare și are o suprafață de minimum 4 metri pătrați utili, delimitată de spațiul oficinei.
Totodată, circuitul persoanelor care se testează trebuie să fie delimitat prin marcaje și/sau paravane de cel al circuitului normal pentru clienții farmaciei. De asemenea, farmaciile își pot organiza zona destinată activitații de testare și prin amplasarea, în imediata vecinătate, a unor corturi sau cabine de testare, izolate, care vor îndeplini condițiile menționate anterior și cu respectarea prevederilor legale aplicabile în ceea ce privește ocuparea domeniului public.
Personalul implicat în activitatea de testare va purta obligatoriu echipament de protecție compus din mască chirurgicală/FFP2/FFP3, vizieră sau ochelari de protecție, mănuși de examinare de unică folosință, halat de unică folosință”.
Ministrul Sănătății a subliniat că ”testarea are un rol esențial în limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2” și ”utilizarea corectă a testelor rapide, în număr mare și asigurând un timp scurt între cerere și acces la testare, ceea ce înseamnă implicit un rezultat rapid, are un rol semnificativ în reducerea răspândirii virusului”.
-
-
-
Te trezești noaptea cu inima bătând puternic? Ce poate însemna12.10.2026, 21:46
-
Ce risc ascund foarfecele și mașinile de tuns12.10.2026, 20:55
-
Menstruație regulată, dar simptome mai severe? Cine e mai predispusă12.10.2026, 19:41
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
Formele ușoare de COVID-19, impact asupra inimii
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
De ce persistă pierderea gustului după COVID chiar și după mult timp?
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
COVID, asociat cu o boală autoimună dureroasă. Apare la peste un an de la infectare
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Răsturnare de situație în medicina post-COVID. Scanările PET arată că oboseala cronică nu provine din inflamația creierului
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
