Gripă și infecții respiratorii, la elevii și preșcolarii din Timiș: peste 3.000 de cazuri

Peste 100 de cazuri de gripă în rândul preșcolarilor și elevilor din Timiș au fost raportate, potrivit ISJ Timiș. De asemenea, peste 3.000 de infecții respiratorii.
Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu, a declarat, luni, că au fost raportate peste 100 de cazuri de gripă în rândul preşcolarilor şi al elevilor din judeţul Timiş, dar niciunul în rândul cadrelor didactice.
„Astăzi (luni n.r.) au fost raportate 50 de cazuri de gripă la preşcolari, 70 la elevi şi niciunul în rândul cadrelor didactice. La infecţiile respiratorii avem raportate 977 de cazuri la preşcolari, 2.565 la elevi şi 102 la cadrele didactice”, a afirmat Aura Danielescu, citată de agerpres.ro.
Ea a mai precizat că, într-o clasă de a III-a din localitatea Peciu, sunt trei posibile cazuri de gripă, iar DSP le analizează prin probe de laborator, existând posibilitatea să se suspende cursurile pentru acea clasă.
Purtătorul de cuvânt al DSP Timiş, Cornelia Bubatu, a declarat că deocamdată, respectivele cazuri au fost confirmate doar clinic, pe baza simptomelor pe care copiii le-au prezentat, iar „în momentul de faţă, colegii din DSP analizează cazurile, urmând ca pe parcursul zilei să avem rezultatele”.
Vineri, IŞJ Timiş anunţa 44 de cazuri de gripă la preşcolari, 90 de cazuri la elevi şi un caz la un cadru didactic, iar la infecţii respiratorii, 984 de îmbolnăviri la preşcolari, 3.211 la elevi şi 48 de cazuri în rândul cadrelor didactice.
Până acum nu sunt suspendate cursuri din cauza gripei.
-
7 lucruri pe care să NU le spui cuiva cu anxietate14.07.2025, 09:07
-
Punctul de pe mână care îți calmează instant durerea de cap14.07.2025, 08:27
-
Planta pe care o ai în grădină și nu știai că vindecă ficatul13.07.2025, 15:48
-
Cancerul îți topește vasele de sânge ale mușchilor. Ce s-a descoperit13.07.2025, 15:04
-
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-