Medic cercetat după ce a efectuat o operație estetică în urma căreia pacienta a murit

cruce_moarte_deces_10200600 Cruce

Un medic este cercetat după ce a efectuat o operație estetică în urma căreia pacienta a murit. Se presupune că a efectuat singur operația.

Un medic din Frankfurt este cercetat ca urmare a unor acuzații că ar fi efectuat singur o operație estetică la începutul acestei luni, operație în urma căreia pacienta a murit.  

Potrivit unor surse citate de agerpres.ro, anestezicul utilizat în timpul operaţiei a condus la încetarea funcţionării inimii pacientei. Femeia a fost resuscitată, însă creierul ei fusese deja grav afectat, au indicat procurorii.

Pacienta a fost transportată la spital unde a decedat la 13 decembrie.

Doctorul, un medic ginecolog în vârstă de 57 de ani, a efectuat operaţia singur, fără supraveghere corespunzătoare, potrivit procurorilor. El este investigat sub suspiciunea de omor prin imprudenţă.

O locuinţă şi un cabinet din oraşul Aschersleben unde lucra suspectul au fost percheziţionate săptămâna trecută, însă nu este clar de ce intervenţia chirurgicală a avut loc în Frankfurt.

Google News icon  Urmărește-ne și pe Google News - abonează‑te!

Articole similare
300x250
300x250