Bianca Brad, după operația de mastectomie: Feminitatea nu se pierde
Bianca Brad a trecut prin momente grele, diagnosticată cu cancer la sân, iar mastectomia i-a salvat viața.
La aproape un an de la operația de mastectomie, care i-a salvat viața, Bianca Brad a revenit, într-o postare făcută pe contul său de socializare, cu informații privind intervenția de reconstrucție, dar și cu sfaturi pentru femeile care trec prin astfel de momente dificile.
”Am spus că voi reveni cu informații despre tehnica chirurgicală inovatoare care a jucat un rol mare în alegerea echipei de medici a dr. chirurg Viișoreanu, în vederea operației de mastectomie. (făcută în 2021)
Este vorba de implantul prepectoral - tehnica chirurgicală efectuată în premieră națională, în 2018, la Institutul Sânului, de dr. Andreea Meruță - medic specialist chirurgie plastică și reconstructivă, membră a Boardului European de Chirurgie Plastică.
Imediat după operație, am avut dureri mari, în ciuda medicației. În primele 2 săptămâni mi-a fost greu și din cauza drenei, dar după ce mi-a scos-o, a fost tot mai bine.
Au ajutat mult drenajul limfatic și exercițiile specifice recomandate după mastectomie deși, la început, au provocat și ele dureri mari.
Înainte de operație mă gândisem să nu fac reconstrucție imediată sau poate chiar deloc...
Apoi, aflând de implantul prepectoral, am decis să aleg această variantă și mi-am spus că, dacă mă va deprima aspectul operației, voi face un tatuaj.
Din fericire, s-a dovedit a fi o alegere foarte bună, totul a decurs cum trebuie, cicatricea mea s-a vindecat frumos și nu mai simt nevoia să o ascund”, a scris Bianca Brad pe Facebook.
Feminitatea nu se pierde o dată cu operația de mastectomie
De altfel, ideea unui tatuaj medical, care să mascheze urmele inciziei, poate da un sentiment de confort celor care trec printr-un asemenea moment dificil, mai ales că de multe ori sânii sunt considerați semnul feminității.
”Din câte am înțeles, procedura este simplă și non-invazivă, durează puțin și poate oferi multor femei, încredere și un sentiment de reîntregire.
Scopul principal al tatuajului medical este de a reduce impactul psihologic negativ, provocat de îndepărtarea sânului.
Am adăugat în continuarea celor câteva poze (făcute anul trecut) decupate atât cât să dezvăluie (cu delicatețe sper) evoluția procesului de vindecare, și câteva imagini cu modele de tatuaj, găsite pe câteva pagini de pe net...așa, pentru inspirație și încurajare...
Feminitatea nu se pierde o dată cu operația de mastectomie...
Încrederea în sine și atitudinea feminină, contează mult mai mult...Acolo trebuie lucrat...cu multă răbdare, înțelepciune, credință, speranță...
Multă sănătate, curaj și putere vă doresc, dragi învingătoare”, a mai scris Bianca Brad, precizând că va reveni și cu alte detalii care să le ajute pe femeile ce au trecut prin astfel de momente.
-
-
-
Care e diferența dintre stres și anxietate11.04.2026, 19:40
-
-
BRDT, potențial motor al cancerului pulmonar. Proteina testiculară are un rol neașteptat în dezvoltarea tumorilor
Această proteină are un rol neașteptat în dezvoltarea cancerului.
EXCLUSIV Biopsia lichidă, tehnica ce poate salva mii de vieți în lupta cu cancerul
Cancerul, diagnosticat tardiv
RMN-ul dezvăluie ce se întâmplă după tratamentul împotriva cancerului
Tratamentul oncologic, impact devastator. RMN-ul arată un adevăr șocant în cazul pacienților oncologici.
Leucemia limfocitară cronică: exercițiile fizice care reduc simptomele, fără tratament
Cancerul devine epidemie. Cazurile noi se vor dubla
Câinii și capacitatea lor uimitoare de a detecta cancerul
Inflamația alimentează unul din cele mai agresive tipuri de cancer. Șanse minime de supraviețuire
"Nu există cancere, ci există pacienți cu cancer". Prof. univ. dr. Cătălina Poiană: Debusolarea pacientului este majoră
“Am aflat că am cancer la creier la o petrecere”. Semnul ciudat dat de menstruație
Bacteriile din tumori pot prezice supraviețuirea pacienților
Pacientele cu cancer de sân care folosesc cremă cu estrogen trăiesc mai mult - studiu
Conform unui studiu, pacientele mai în vârstă cu cancer mamar care utilizează cremă cu estrogen trăiesc mai mult.
Cancerul, impact diferit. Femeile, mai afectate
Cancerul are un impact devastator asupra femeilor. Acestea sunt mult mai afectate de diagnosticul de cancer.
Cancerul care se răspândește în tăcere înainte ca medicii să-l detecteze
Terapia care previne patru tipuri de cancer. Este la îndemâna oricui
Consumul regulat de pui, legătura cu riscul crescut de deces prematur din cauza cancerelor gastrointestinale
Carnea consumată frecvent care duce la CANCER. Îți afectează stomacul și crește riscul de deces. Crește riscul cu 27%.
