Campania „Nu te ascunde!” pornește un demers pentru informarea corectă asupra epilepsiei
UCB Pharma vine în sprijinul pacienților epileptici și demarează campania educațională „Nu te ascunde!”, o inițiativă axată pe informarea corectă asupra înțelegerii epilepsiei și încurajarea paciențilo...
Epilepsia este una dintre cele mai frecvente tulburări neurologice, cu o prevalență de aproximativ 0,7%. Boala provoacă mai multe tipuri de crize, însă acestea pot fi controlate dacă pacienții urmează medicația recomandată de medicul specialist.
„Credem că pacientul epileptic merită mai mult de la fiecare dintre noi, acesta poate să ducă o viață normală dacă merge regulat la medic. Prin această campanie ne dorim să creștem adresabilitatea pacientului cu epilepsie la medicul neurolog pentru o viață normală” – susține Daniela Stanov, UCB Pharma România.
În România, mulți pacienți se tem de diagnosticul de epilepsie, părinții copiilor bolnavi de epilepsie ascund de cele mai multe ori acest diagnostic copiilor, deși aproximativ 70% dintre persoanele care au epilepsie obțin un control al crizelor dacă urmează medicația recomandată de medicul specialist.
Prin urmare, tratamentul adecvat prescris de un specialist este piatra de temelie pentru controlul acestei afecțiuni, necesitatea continuității tratamentului fiind absolut esențială pentru a duce o viață normală.
David Popovici, campion mondial la natație, s-a alăturat campaniei #NuTeAscunde: „Subliniez importanța unei vizite la medic, care îți poate schimba viața. Când eram mic, părinții mei au urmat sfaturile unor medici, iar eu am avut norocul unei vieți normale. Sfătuiesc părinții să urmeze întotdeauna sfaturile medicilor și să nu se lase afectați de ce pot crede sau spune oamenii, poți face sport, poți duce o viață normală.” – a declarat David Popovici.
Cele trei tipuri de crize în epilepsie
O criză este definită ca o modificare tranzitorie a statusului clinic al pacientului din cauza unei descărcări neuronale excesive. Semnele și simptomele cheie ale crizelor stau la baza clasificării acestora.
Crizele focale. Aceste crize sunt caracterizate prin semne și simptome cu debut motor sau non-motor și se pot manifesta prin blocarea comportamentului, a procesului de învățare, tulburări emoționale sau senzoriale. Orice criză focală poate fi caracterizată prin menținerea sau deteriorarea stării de conștiență.
Crize cu debut generalizat. Crizele epileptice generalizate sunt rezultatul perturbării rețelelor neuronale cu implicarea bilaterală a creierului și pot conduce la pierderi de conștiență, căderi sau contracții musculare masive. Crizele cu debut generalizat pot fi, de asemenea, motorii sau non motorii.
Crizele cu debut necunoscut în epilepsie. Se numește criză cu debut necunoscut, când începutul unei crize nu este cunoscut. Pe măsură ce medicul neurolog află mai multe informații, o criză cu debut necunoscut poate fi diagnosticată, ulterior, drept criză focală sau generalizată.
Factorii declanșatori în epilepsie
Potrivit statisticilor, 89,8% dintre pacienți și 85,5% dintre aparținători au raportat identificarea factorului declanșator care a dus la o criză epileptică. Cei mai frecvenți factori declanșatori au fost raportați ca fiind oboseala, stresul și privarea de somn.
26% dintre pacienți au declarat că pot să prevină apariția de noi crize, cele mai comune tehnici fiind: odihna, medicația și relaxarea.
„Majoritatea pacienților cu epilepsie duc, nu numai că pot, dar chiar duc o viață normală, în condițiile în care au un diagnostic corect pentru că își tratează corect boala, dau atenție administrării medicației în mod constant, combat efectele adverse astfel încât să aibă o viață optimă și dacă țin legătura cu medicul.
Nu este apanajul unei consultații de cinci minute sau a unei internări de o zi - două, ci secretul este o comunicare cu medicul de o viață, o comunicare ritmică, adaptată nevoilor pacientului, pe înțelesul pacientului și cu empatia necesară, înțelegând că acești oameni nu au niște restricții deosebite. Nu trebuie decât să-și calibreze existența și să se adapteze fără să renunțe la nimic, fiind atenți la excese și luându-și medicația corect”, susține Conf. Dr. Ioana Mîndruță, Coordonator în Programul Național de Epilepsie.
„Pacienții trebuie să meargă la medic de la primele simptome și să urmeze tratamentul, este foarte important să depistăm această boală de la început, să se intervină imediat. Cu cât amânăm acest moment boala poate să evolueze și niciodată boala nu se va trata singură” afirmă Ileana Ștefan, Asociația Pacienților cu Epilepsie din România.
Campania educațională „Nu te ascunde!” inițiată de UCB Pharma este sprijinită de Conf. Dr. Ioana Mîndruță – Coordonator în Programul Național de Epilepsie, Prof. Dr. Dana Craiu – Președinte Societatea Română Împotriva Epilepsiei, Dr. Irina Oane – Medic Specialist Neurologie, Asociația Pacienților cu Epilepsie din România, precum și de Asociația Epic Family și Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România.
UCB Pharma este o companie biofarmaceutică globală axată pe activități de cercetare și dezvoltare în neurologie, imunologie și în alte domenii în care expertiza, inovarea și ambiția se aliniază nevoilor nesatisfăcute ale pacienților. În ultimii ani, UCB și-a extins prezența în 40 de țări din întreaga lume, iar prin nivelul ridicat de investiții în știința de pionierat, susținută de alianțe puternice cu parteneri profesioniști, a reușit să aducă în fiecare zi soluții pentru sute de pacienți noi cu boli neurologice și imunologice.
Află mai multe despre epilepsie și controlul acestei afecțiuni pe website-ul oficial nuteascunde.ro.
-
-
Cea mai bună băutură pentru slăbit, dezvăluită de un dietetician28.02.2026, 17:49
-
-
-
8 semne timpurii ale sclerozei multiple
Testul care îți arată dacă riști demența mai devreme decât crezi!
Proteinele care îți distrug creierul. Consumă memoria iremediabil
Cel mai rău lucru care îți afectează creierul
Exercițiul aerobic post-accident vascular cerebral, sigur și benefic pentru creier
Afecțiunile intestinale pot semnala Alzheimer cu ani înainte de apariția simptomelor
"Curățarea creierului” în timpul somnului poate reduce riscul de demență. Cum faci asta
Terapie prin tango pentru Parkinson. Pași simpli care aduc echilibru și bucurie
Legătura dintre boala inflamatorie intestinală și demența. De ce ne pierdem memoria
Primul semn al bolii Alzheimer. Vlad Ciurea: Acest lucru distruge creierul
Proteina comună din lapte care atacă sistemul nervos
Semne timpurii neobișnuite ale demenței. Experții, avertisment
Siropul comun care îți protejează creierul de Parkinson
Obiceiul care triplează riscul de moarte
Obiceiul care triplează riscul de moarte. Îți fură ani de viață.
Sindromul de oboseală cronică este o boală reală, nu o tulburare psihologică
Alimentele care îți distrug creierul
Donald Trump și mersul ciudat: semne despre sănătatea sa
Secretele percepțiilor comune. Ce se întâmplă în creier
De ce ne trezim cu durere de cap dimineața
Semnul din ochi că faci Alzheimer peste 10 ani. Chinezii fac ASTA deja! Descoperirea care schimbă tot
O simplă fotografie a ochilor poate detecta Alzheimer cu 10 ani înainte. Descoperirea care schimbă totul!
