Tromboliză în AVC, prima dată la Spitalul Județean din Botoșani
La Spitalul Județean din Botoșani a avut loc prima tromboliză în accidentul vascular cerebral. Până acum, pacienții erau direcționați la spitalul din Suceava.
Pentru prima dată a fost realizată la Spitalul Mavromati din Botoșani, o tromboliză în accidentul vascular cerebral (AVC), potrivit stiri.botosani.ro.
Tromboliza este metoda terapeutică ce constă în injectarea unei substanțe care ajută la dizolvarea un cheag de sânge și se poate face în cazul accidentului vascular cerrebral ischemic, dacă se intervine în primele patru ore și jumătate de la debutul primelor simptome.
Spitalul Județean Mavromati era inclus în programul național de tromboliză, însă nu s-a putut realiza până acum nicio intervenție de acest fel, pentru că unitatea medicală nu îndeplinea condițiile necesare. Pacienții erau direcționați către spitalul din Suceava.
Pacientul, un bărbat în vârstă de 67 de ani, era bolnav cronic și este primul pacient care a beneficiat de tromboliză la Botoșani. El a suferit accidentul vascular duminică la amiază.
S-a prezentat la UPU cu simptome specifice, respectiv senzația de amorțeală la mâna şi piciorul stâng. Aici, medicul a decis că pacientul se încadrează în protocolul naţional de tratament pentru dizolvarea cheagurilor de sânge prin tromboliză.
-
Riscurile muncii în picioare și pe scaun explicate de experți25.04.2026, 13:00
-
-
-
Cum se taie ceapa perfect. Detaliul pe care nu îl știai25.04.2026, 10:00
-
Două obiceiuri simple care te pot ajuta să slăbești pe termen lung25.04.2026, 09:00
