Aniridia, boală oculară rară. Posibile medicamente
Cercetători de la la Universitatea din Aberdeen, Anglia, testează două medicamente pentru tratamentul aniridiei, o boală oculară rară care provoacă orbire.
Aniridia, boală oculară rară. O echipă de cercetători de la Universitatea din Aberdeen, Anglia, cercetează dacă administrarea a două medicamente ar contribui substanțial la tratamentul aniridiei, care provoacă orbire. Aceștia vor să vadă dacă administrarea, pe cale orală sau sub formă de picături de ochi, a două medicamente poate readuce nivelurile unei proteine vitale la niveluri normale. Iar dacă da, atunci studiul ar putea duce la cercetări viitoare ca să testeze dacă medicamentele pot inversa simptomele aniridiei la adulți sau chiar pot preveni apariția acestora la copii.
Aniridia este cauzată de o genă defectă (PAX6), iar asta înseamnă că organismul nu produce o proteină vitală necesară pentru vedere.
Despre cele două medicamente testate s-a dovedit că restabilesc nivelurile acestei proteine atunci când au fost testate pe celulele stem umane din laborator.
"Știm deja că aceste medicamente sunt sigure. Întrebarea este acum dacă administrarea lor pacienților cu pierderi de vedere sau restricții din cauza genei PAX6 defectuoase poate îmbunătăți semnificativ vederea și calitatea vieții lor. Acest proiect va confirma, sper, potențialul acestor medicamente de a fi eficiente în celulele vii. Un aspect interesant al proiectului este potențialul de a trata toți pacienții indiferent de mutația specială pe care o transportă și potențialul de a dezvolta un viitor regim medicamentos care ar putea trata bebelușii înainte sau după naștere și pentru a preveni apariția defectelor oculare", afirmă profesorul Jon Collinson de la Universitatea din Aberdeen, potrivit news-medical.net.
Aniridia este o afecțiune rară a ochilor în care irisul nu se dezvoltă pe deplin și există alte probleme de ochi asociate. Ca simptome ale acesteia amintim: un risc ridicat de cataractă a lentilelor și o deteriorare progresivă a suprafeței frontale a ochiului, corneei. Degenerarea corneei se agravează de obicei pe măsură ce oamenii îmbătrânesc. Încă nu s-a dezvoltat un tratament pentru această boală.
Cum poate fi depistată orbirea înainte de simptome. Descoperirea schimbă viitorul oftalmologiei
Produsele cosmetice care îți pot pune vederea în pericol. Mii de persoane ajung la urgențe
Ce sunt punctele negre din câmpul vizual și când pot deveni un semnal de alarmă
Cum afectează anemia ochii? Semne oculare, cauze, tratament
Ochii roșii: cauze și tratament. Când este cazul să consulți un medic. Ce indică ochii roșii despre sănătatea ta
De ce se sparg vasele de sânge din ochi. Cât de periculos este acest lucru
Combinația fatală care duce la demență. Crește riscul cu 72%
Când și de ce își schimbă bebelușii culoarea ochilor după naștere
Cum să îți protejezi ochii pe măsură ce îmbătrânești. Prevenirea și tratarea problemelor oculare legate de vârstă
Află mai multe despre cele mai frecvente afecțiuni oculare legate de vârstă și modul în care să le gestionezi.
Lumina albastră și sănătatea ochilor. Beneficiile ochelarilor de protecție împotriva luminii albastre
Fotofobia, un semnal de alarmă pentru sănătatea ochilor. Cum o identifici și ce trebuie să faci pentru a evita disconfortul
Ce înseamnă crusta oculară din colțul ochilor dimineața. Ce spune despre sănătatea ta
Legătura dintre stres și artrita reumatoidă. Complicațiile oculare majore și cauzele artritei reumatoide
Care este legătura dintre stres și artrita reumatoidă. Ce este artrita reumatoidă, cum afectează ochii și care sunt complicațiile majore.
Problemele de vedere, asociate cu demența. Adulții în vârstă, cei mai vulnerabili
Acest lucru simplu ar putea preveni demența. Are un impact major asupra creierului.
Pupilele dilatate: semnal de atracție sau răspuns natural. Legătura dintre contactul vizual și emoții
Presbiopia, pierderea treptată a focalizării de aproape. Când știi că ai nevoie de ochelari. Cum afectează oboseala digitală sănătatea ochilor
O simplă pastilă ar putea proteja vederea diabeticilor înainte să apară problemele grave
De ce te dor ochii? Cauze, semne de alarmă și când să mergi la medic
De ce se schimbă culoarea ochilor în funcție de emoții. Semnul care îți arată că ai hipertensiune sau boli renale
7 obiceiuri pe care le ai și înrăutățesc vederea. Pot cauza leziuni grave, inclusiv deteriorarea corneei și a altor structuri oculare
7 obiceiuri pe care le ai și înrăutățesc vederea. Ce recomandă experții pentru prevenirea bolilor oculare.
Nu vezi bine noaptea sau ai probleme la condus seara? Ce se întâmplă cu ochii tăi și ce trebuie să faci
Ai ochii hazel? Doar 5% din oameni îi au: semn de frumusețe unică, dar atracție pentru boli grave
Hifema, acumularea de sânge din ochi. Poate cauza probleme de vedere permanente
Aceasta poate fi o complicație care rezultă ca urmare a operației de cataractă. Poate duce la leziuni de vedere permanente.
