EXCLUSIV "Nu trebuie să scoți tot sânul pentru un cancer". Adevărul despre radioterapie. Dr. Voiculescu: Recidivele locale nu înseamnă moarte
Nu trebuie să tai sânul ca să învingi cancerul. Radioterapia, soluția care schimbă vieți.
Radioterapia joacă un rol esențial în tratamentul conservator al cancerului de sân, oferind pacientelor posibilitatea de a evita mastectomia completă și de a-și păstra o parte din glanda mamară.
Medicul Ștefan Voiculescu, în cadrul emisiunii Academia de Sănătate de la DC Medical, a expliat impactul revoluțional al acestei metode, care a schimbat radical abordarea terapeutică în ultimele decenii.
Potrivit medicului, ideea tratamentului conservator al sânului datează de peste 60 de ani și est emeritul echipei de la centrul tumorilor din Milano. Pionierii acestui tratament, inspirându-se din cercetările realizate acolo, au demonstrat că îndepărtarea completă a sânului nu este întotdeauna necesară.
În schimb, eliminarea tumorii împreună cu un setor al sânului poate oferi rezultate oncologice comparabile.
Totuși, această metodă a fos asociată cu un risc ușor crescut de recidivă locală - între 8% și 10% mai mare decât în cazul mastectomiei complete.
Deși recidiva locală nu implică întotdeauna un pronostic mai grav, necesitatea unei noi intervenții chirurgicale reprezintă o povară psihologică și fizică majoră pentru pacientă.
“La radioterapie apelăm când facem un tratament conservator al sânului. Acest lucru se știe deja de 60 de ani. Este meritul lui Veronesi, din Milano, care a zis nu trebuie să scot tot și a dovedit că nu trebuie să scot tot sânul pentru un cancer și la început a scos numai un sector, o felie de sân cu tumoră și rezultatele au fost bune.
Dar recidive locale cam cu vreo 8% - 10% mai multe decât dacă aș fi scos tot. Recidivele locale nu înseamnă musai moarte, înseamnă însă pentru pacientă o dramă și o reintervenție ș.a.m.d. Și atunci au venit cu ideea - Dar dacă iradiez?!
E bun. Dacă iradiez această diferență dispare, dar nu că dispare, se inversează.
Pentru că dacă fac radioterapie, eu pot să-i radiez și ganglionii din torace, care sunt rari ca un sediu de metastaze, dar pot fi un sediu de metastaze - 2 - 3% sunt numai acolo metastazele ganglionare.
Și atunci dacă eu fac această iradiere, acele 2 - 3% din paciente sunt diferența pe care nu știam s-o explic de ce e mai bine dacă scot parțial sânul și fac radioterapie decât dacă fac mastectomie fără radioterapie”, a declarat medicul Ștefan Voiculescu, pentru DC Medical, în emisiunea Academia de Sănătate.
Deci, pentru a elimina diferențele de recidivă locală, specialiștii au introdus radioterapia ca metodă adjuvantă.
Prin iradierea zonei operate, riscul de recidivă locală este redus semnificativ, iar unele cazuri chiar inversat, astfel încât tratamentul conservator cu radioterapie devine mai eficient decât mastectomia fără radioterapie.
Un alt avantaj al radioterapiei constă în capacitatea de a iradia ganglionii limfatici din torace, deși rareori sunt sediul metastazelor, pot influența supraviețuirea pe termen lung a pacientelor.
Prin iradiere, aceste metastaze pot fi controlate oferind o șansă mai bună de vindecare.
-
-
-
-
Vaccinul care reduce cu 42% riscul de recidivă a cancerului26.10.2026, 09:46
-
EXCLUSIV Dermatita atopică NU e o formă de alergie. Dr. Alin Nicolescu: Provoacă astm sau rinită
EXCLUSIV Cancerul care omoară cei mai mulți români. Dr. Eliza Gangone (SANADOR): Principala cauză de deces
EXCLUSIV Totul despre cancerul colorectal. Dr. Eliza Gangone (SANADOR), la DC Medical și DC News
EXCLUSIV Tot ce trebuie să știi despre durerea de stomac. Dr. Oana Dolofan (SANDOR), la DC Medical și DC News, marți, 12 august, ora 16:00
EXCLUSIV Misiunea 70/2030: România vrea să controleze hipertensiunea și să salveze vieți
EXCLUSIV Pacienții, acces mai facil la tratament. Radu Gănescu: Să schimbăm paradigma
EXCLUSIV Psihologia copilului și kinetoterapia se întâlnesc la DrPsy! Camelia Ștefan, interviu
EXCLUSIV Ce se întâmplă cu creierul în era digitală. Acad. prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea, avertisment despre efectele tehnologiei asupra creierului: Produce modificări cerebrale
EXCLUSIV Biopsia lichidă, rol în diagnosticul și supravegherea dinamică a cancerului
Ce nu ți-a spus nimeni despre biopsia clasică. Adevărul care te va surprinde.
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre centrele de permanență
EXCLUSIV Biopsia lichidă, tehnica ce poate salva mii de vieți în lupta cu cancerul
Noi începuturi și limite după divorț. O discuție despre vindecare și curajul de a merge mai departe
EXCLUSIV Echinocțiu de toamnă 2025. Vlad Ciurea explică cum ne afectează micșorarea zilei starea și sănătatea
EXCLUSIV Urgențe urologice: semnele care cer intervenție imediată. Dr. Bogdan Pârlițeanu explică
EXCLUSIV 4 din 5 cazuri de cancer de sân în România sunt depistate în stadii avansate
EXCLUSIV Tratamentul pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: Se injectează această substanță
Fața ascunsă a dependenței, subiectul săptămânii la DrPsy
EXCLUSIV Acces inegal la sănătate. Radu Gănescu: Zona rurală este foarte deficitară la serviciile medicale. Pacienții ajung târziu
Accesul inegal la servicii medicale pune în pericol sănătatea românilor și exercitarea democratică.
EXCLUSIV Semnul banal dat de cârcei. Nu-i mai ignora! Atenție la picioarele reci, furnicături, durere când mergi
EXCLUSIV Violența în cuplu, o realitate complexă și adesea ascunsă. Bogdana Fati: Acestea sunt semnele
EXCLUSIV Testele genetice, rol în personalizarea tratamentului oncologic. Conf. dr. Viorica Rădoi: Facem plan de screening. Diagnostic precoce. Dr. Eduard Dănăilă: Sunt gratuite
Un simplu test îți poate dezvălui riscul de cancer cu ani înainte ca boala să apară. Se poate face gratuit.
