Tu ştii câţi ani au plămânii tăi? Campanie derulată de Societatea Română de Pneumologie
Bucureştenii sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică, între orele 9,00 - 17,00, în Piaţa Unirii - în faţa magazinului Unirea, unde vor beneficia de spirometrii gratuite, realizate în...
Potrivit unui comunicat de presă al SRP, campania este o iniţiativă menită să sprijine depistarea precoce a BPOC (Boala Pulmonară Obstructiv Cronică) şi să crească informarea cu privire la această afecţiune.
În cadrul campaniei, medicii pneumologi fac spirometrii gratuite, o investigaţie extrem de importantă pentru depistarea bolii, care poate salva vieţi, notează Agerpres.
"BPOC este o boală perfidă, cu multe feţe, de multe ori depistată în stadii avansate, când capacitatea respiratorie este afectată major. Necunoaşterea, confundarea sau chiar ignorarea simptomelor este o mare problemă pentru depistarea BPOC, iar în acest sens creşterea gradului de informare şi conştientizare a populaţiei la risc şi a populaţiei în general este extrem de importantă. Prin campaniile pe care le derulează, Societatea Română de Pneumologie îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea acestor capitole şi a depistării precoce. BPOC nu se poate vindeca, dar se poate ţine sub control, cu succes, prin tratament. Iar un diagnostic timpuriu, în cazul BPOC, poate salva vieţi", afirmă preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, Ruxandra Ulmeanu, citată în comunicat.
Spirometria este un test de bază în explorarea funcţiei respiratorii şi se face cu ajutorul unui dispozitiv numit spirometru. Testul evaluează cantitatea de aer pe care o persoană o poate inspira sau expira într-o unitate de timp.
Conform studiilor, peste 300 de milioane de oameni suferă de BPOC la nivel mondial, iar peste 3 milioane de vieţi pierdute anual sunt atribuite BPOC.
-
-
-
De ce îți vine să plângi când ești foarte obosit09.10.2026, 18:00
-
-
De ce îți este poftă de dulce chiar și după ce ai mâncat09.10.2026, 14:52
EXCLUSIV Testele care arată cât de sănătoși sunt plămânii. Dr. Cristian Oancea: Ne indică gradul de afectare
Cum îți dai seama cât de sănătoși sunt plămânii tăi.
Gena care provoacă colapsul plămânilor. Duce la cancer pulmonar, de piele și renal
Această genă duce la colapsul plămânilor. Duce la cancer pulmonar, de piele și renal.
EXCLUSIV Boala care afectează un milion de români. Prof. dr. Florin Mihălțan: Exacerbări severe. Capcane care ascund afecțiunea
Boala care afectează un milion de români. Poți suferi de aceasta și să nu îți dai seama încă de la început, iar consecințele sunt grave.
EXCLUSIV Cancerul pulmonar, evoluție nefavorabilă. Dr. Beatrice Mahler: Semnele apar foarte târziu. Un pacient cu simptomatologie e deja într-o formă tardivă de boală
De ce crizele de tuse ne apucă seara. Cum prevenim
Ai probleme pulmonare? Râsul te poate ajuta să respiri mai ușor
EXCLUSIV Secretul bunicii care te scapă de tuse. Siropuri naturale care fac minuni, recomandate de medici și susținute de studii
Aceste siropuri pot fi soluția ideală pentru calmarea tusei într-un mod rapid și fără efecte secundare. Au efecte rapide.
Recuperarea pulmonară, esențială pentru pacienții cu afecțiuni respiratorii cronice
EXCLUSIV Terapia care curăță plămânii. Dr. Cristian Oancea: Este cea mai bună. Face foarte bine
Această terapie este indicată pentru plămâni. Îi curăță în profunzime.
Peste 1 milion de români trăiesc cu astm, mulţi nu primesc tratamentul corect
EXCLUSIV Cât de des se face CT pulmonar. Dr. Michael Schenker: Intervalele diferă
Această investigație depistează leziunile pulmonare de dimensiuni mici.
Beneficiile drojdiei în tratamentele respiratorii pentru astm. Ce spun ultimele studii
Cercetătorii au descoperit că drojdia Saccharomyces cerevisiae UFMG A-905, utilizată în pâinea fermentată, poate reduce simptomele astmului.
Testele de respirație ar putea distinge nodulii pulmonari canceroși de cei benigni
EXCLUSIV Dezbatere națională: Astm sever în România. Prof. Dr. Cristian Oancea: Pacienții cu astm sever pot respira normal cu terapiile moderne
EXCLUSIV Chirurgia toracoscopică și robotică, avantaje în tratarea afecțiunilor pulmonare. Dr. Bogdan Tănase: Se vindecă mai repede
Aceste tratamente ale afecțiunilor pulmonare oferă avantaje multiple pacienților.
OMS aprobă pentru prima dată testul pentru tuberculoză
OMS anunţă prima precalificare a unui test pentru diagnosticarea tuberculozei.
Papa Francisc, internat cu dublă pneumonie. Ce înseamnă și cât de gravă este afecțiunea
Papa Francisc este internat cu dublă pneumonie. Garda Elvețiană a început pregătiriile pentru funeraliile Suveranului Pontif.
Imunoterapia extinsă, tratament eficient în cazul cancerului pulmonar. Crește șansele de supraviețuire
Acest tratament crește șansele de supraviețuire ale pacienților oncologici. Anihilează tumorile.
Tusea cronică poate fi transmisă genetic. Oamenii de știință investighează variabilele genetice asociate cu tusea cronică
Poluarea și fumatul, lucrurile care ne îmbătrânesc prematur. Conf. univ. dr. Radu Crișan Dabija: Risc major. Deteriorează ADN-ul
Un test genetic poate schimba complet tratamentul fibrozei pulmonare
EXCLUSIV Nodulii pulmonari, diagnostic și tratament. Dr. Bogdan Tănase: Avem nevoie de biopsie
EXCLUSIV Cine este la risc din cauza prafului saharian. Dr. Adrian Marinescu: E vorba de acutizarea unor afecțiuni
Un nou strat de praf saharian a acoperit o bună parte din țară. Acesta poate provoca neplăceri unor categorii de persoane.
