Marea greșeală a părinților. Cum ajung copiii să fie depresivi și care este expresia greșită a părinților.
Pofta de mâncare este dorința fiecăruia de a mânca, însă este o noțiune distictivă față de foame, care este o nevoie biologică, iar atunci când îți este foame nu prea faci nazuri la mâncare. Mai mult, pofta de ”ceva bun” la care nu poți avea acces oricând și oricum poate duce la afecțiuni mentale cu impact asupra vieții unei persoane.
Potrivit Societății canadiene de cercetare gastrointestinală, este mai puțin probabil ca o persoană să aibă o preferință pentru ceea ce vrea să mănânce atunci când îi este foame.
În schimb, o persoană cu o dorință de a mânca poate constata că anumiți factori specifici îi cresc pofta de mâncare. Aceștia pot include:
- plictiseala, stresul sau o altă stare emoțională accentuată
- faptul că vede sau miroase alimente care îi atrag atenția
- rutina, obiceiul sau o ocazie specială, arată Medical News Today.
Astfel, printre factorii care pot duce la creșterea poftei de mâncare, a apetitului, se numără:
- dieta
- sarcina, aici chiar apar pofte ciudate, cu combinații alimentare bizare.
- medicația
- tulburări mentale, precum depresia sau mâncatul compulsiv.
Este cunoscut faptul că cei mici nu știu ce este aceea o poftă sau un gust anume, precum gustul de băuturi/ceaiuri dulci ori de ciocolată, mai mult, că acestea sunt dezvoltate de mediul în care se trăiește.
Iar impactul pe care îl au părinții sau bunicii asupra copilului poate fi unul dăunător, pe termen lung, chiar dacă pe moment niciunul dintre cei implicați nu realiează acest aspect.
Potrivit psihologului Radu Leca, ”cea mai proastă expresie este a părintelui care îl întreabă pe copil, începând cu vârsta de 2 ani: Măi mămică, de ce îți este ție cel mai poftă să mănânci și mami îți face?
De ce mi-e mie poftă să mănânc?
Păi dacă eu de la 2 ani înțeleg noțiunea de poftă, eu ajung să dezvolt în interiorul meu un depresiv. Care o să fie conectat de părinte printr-un gust, printr-o textură, printr-o vorbă, printr-un sunet, printr-o extradăruire a părintelui și vine și spune așa: Simți tu nevoia de o zacuscă cum îți face ție mama?
O să ajungi să cauți zacusca aia în mii de magazine, nu o să o găsești niciodată. Te vei umple de tristețe. Vei ajunge să fii depresiv că ți-e dor de mama ta care își făcea o zacuscă”, a spus psihologul Radu Leca în cadrul emisiunii Ultrapsihologie de la DCNews.
Mai mult decât atât, susține psihologul, ”anxietatea, formată exclusiv din frici” duce la un subiect cu care mare parte dintre noi ne lovim în viața de zi cu zi, aceea de ”cine o să mă judece”.
Însă se întreabă psihologul, ”de ce ar conta cine te judecă?”, căci oricum ”oamenii sunt răi și te critică” (...), iar ”atunci anxietatea este total degeaba. În schimb, te poate motiva o structură anxioasă după ce o conștientizezi, să lupți cu ea, să o dai deoparte, că face ceva bun din viața ta?”
De partea cealaltă, psihoterapeutul cognitiv comportamental Ramona Dumitru afirmă că ”puțină anxietate face casă bună cu tine, puțină, cât să ne pornească motoarele”.
În cazul subiectului care are probleme la job, nu se integrează în echipă, dar mai ales după ce a conștientizat care îi este problema, acesta poate face un ”exercițiu al oglinzii”, în care să vorbească cu propriile emoții.
”Ce am de făcut astăzi? Să vorbesc frumos, să nu mai țip la oameni, să nu îi mai reped, să pun și eu Da, din când în când, să nu fie totul atât de negativ, să nu spun permanent nu, nu, nu la orice”, afirmă psihologul, în timp ce Ramona Dumitru susține că ”pentru anxioși este foarte important să își facă un program, o agendă, în care își trece tot ce are de făcut. Este mult mai ușor de procesat. Știe la ce să se aștepte, nu mai apar îngrijorările atât de mari”, a concluzionat Ramona Dumitru.
Vezi și: Cum să faci față unui mediu de lucru toxic. Locul de muncă îți poate afecta grav sănătatea
Mai multe în video:
Cum își creează creierul noi amintiri? Neurocercetătorii descoperă "reguli" pentru modul în care neuronii codifică informații noi.
De ce cred oamenii în teorii ale conspirației? Ce se întâmplă, de fapt, în mintea acestor persoane.
