CÂMPINA: DSP a ridicat parțial restricțiile privind consumul de apă de la robinet în municipiu

Dana Lascu |
Data publicării:
Spălat pe mâini
Spălat pe mâini

 Direcția de Sănătate Publică (DSP) Prahova anunță ridicarea parțială a restricțiilor privind consumul de apă în municipiul Câmpina, instituite ca urmare a depistării bacteriei Clostridium difficile în rețeaua publică.

„DSP ne-a transmis o adresă prin care ne aduce la cunoștință că a decis ridicarea restricțiilor privind consumul de apă în Câmpina. Măsura nu se aplică în zona de pe Voila, unde au fost restricțiile mai severe. Aici, apa va putea fi consumata în continuare doar după o fierbere de minimum 10 minute și apoi răcire. De asemenea, pentru zona Voila se așteaptă în continuare rezultatul analizelor", a scris vineri, pe Facebook, primarul municipiului, Alin Moldoveanu.

Comitetul Local pentru Situații de Urgență din Câmpina a adoptat, în urmă cu o săptămână, mai multe măsuri, în contextul în care societatea Hidro Prahova a anunțat că apa din localitate nu este potabilă.

„Problema care a apărut în această seară în municipiul Câmpina este fără precedent. După anunțul societății Hidro Prahova legat de faptul că apa din localitate nu este potabilă, am convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, astfel încât să luăm deciziile care se impun într-o situație pe care noi o considerăm de criză. Trebuie să știți că pe o ramificație a rețelei Hidro Prahova din cartierul Voila s-a descoperit, de către DSP Prahova, în urma analizelor efectuate, că apa este infestată cu bacteria Clostridium, despre care nu știm, în acest moment, de unde provine. Conform specialiștilor, infecția cu această bacterie se manifestă, de regulă, printr-un sindrom diareic, care poate avea o evoluție severă”, a precizat, la momentul respectiv, primarul Alin Moldoveanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel