Care este diferența dintre asigurarea privată de sănătate și un abonament
Zahal Levy, președintele grupului MediHelp International, invitat la DC MEDICAL, în cadrul emisiunii „Academia de Sănătate”, realizată de prof. dr. Irinel Popescu, explică în continuare...
„Dacă ai cumpărat un abonament la un lanț de clinici, este limitat la aceste clinici, nu ieși în afara ariei lor de servicii. Așadar, dacă ești clientul unui lanț de clinici X, atunci vei putea să faci tratamentul doar în cadrul acestei clinici și numai în România. Și orice au ei, poți obține, ce nu au, nu poți obține”, precizează Zahal Levy.
În cazul abonamentului, pot apărea unele neajunsuri. „Dacă, de exemplu, o doamnă are un doctor pentru copilul ei și are încredere în el, iar dacă acest doctor se mută de la clinica X la clinica Y, atunci ai o problemă. Dacă mergi la altă clinică, abonamentul tău nu îți va oferi o acoperire. Dacă vrei să continui cu acea clinică, trebuie să te obișnuiești cu un nou doctor”, spune Zahal Levy.
În schimb, asigurarea privată de sănătate îi oferă pacientului libertatea de a alege îngrijirea medicală pe care și-o dorește, oriunde își dorește, în țară sau în străinătate.
În cazul în care pacientul nu știe ce să aleagă, compania de asigurări îi poate oferi o listă de opțiuni, fără a menționa însă o anumită clinică. Din acest punct de vedere, alegerea îi aparține în totalitate pacientului.
Asigurarea privată de sănătate va acoperi toate costurile, în funcție de opțiunea clientului, însă responsabilitatea alegerii îi revine acestuia din urmă.
Uneori, compania poate plăti în avans, în cazul în care clientul are o programare stabilită pentru o operație cu o lună înainte.
Mai multe informații în video de mai jos:
Interviul integral poate fi urmărit AICI.
-
-
-
Tripla amenințare care duce la demență27.05.2026, 19:51
-
-
Băutura care duce la șapte tipuri de cancer27.05.2026, 17:09
EXCLUSIV Ai animale de companie? Prof. dr. Codruț Sarafoleanu: Recomandarea ar fi renunțarea la animalul de companie
EXCLUSIV Boala venoasă cronică: simptome ignorate, complicații grave. Dr. Toni Feodor: 4 milioane de români afectați
EXCLUSIV Astmul: cauze, riscuri și soluții. Prof. dr. Florin Mihălțan, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Totul despre acnee. Dr. Alin Nicolescu, la Academia de Sănătate, joi, 31 iulie, ora 18:00
EXCLUSIV Alergii și cancer de piele. Prof. dr. Olga Simionescu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Când e necesară operația varicelor
EXCLUSIV Învierea, sărbătoare a speranței. Părintele Luca: Pe ea ne bazăm. Nu am avea sens
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre centrele de permanență
EXCLUSIV Inteligența artificială în medicină. George Cristian Curcă, directorul INML, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Ce se întâmplă dacă un pasager infectat cu hantavirus urcă în avion? Prof. dr. Simin Aysel Florescu, clarificări
EXCLUSIV Dezinformare medicală în online. Monica Cercelescu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Paradoxul tratamentului lui Donald Trump. Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Orchestra Medicilor din București, tradiție care transformă pasiunea în artă simfonică. Dr. Mircea Penescu: Impresionantă
EXCLUSIV Cum aleg medicii tratamentul care îți poate salva viața în cancer
EXCLUSIV Telechirurgia de la proiect militar la revoluție medicală în era conectivității globale. Dr. Mugurel Bosînceanu: E necesară o întreagă echipă
EXCLUSIV Cefaleea, o problemă globală de sănătate. Peste un miliard de oameni suferă de migrenă
EXCLUSIV Oncologia, între provocări și soluții. Prof. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Vaccinare și infecții: provocările pediatriei. Prof. dr. Doina Pleșca | Academia de Sănătate
EXCLUSIV Vaccinuri și prevenție în călătoriile internaționale
EXCLUSIV Prof. dr. Simin Aysel Florescu, despre hantavirus: Nu există nici vaccin și nici tratament specific
EXCLUSIV De ce gâfâi la urcatul scărilor? Semnul banal care ascunde o boală gravă. Dr. Cristian Oancea: Supraviețuirea, limitată
EXCLUSIV De ce devine alergarea în natură un pericol. Prof. dr. Codruț Sarafoleanu: Cauză de suferință
EXCLUSIV Prof. univ. dr. Adela Magdalena Ciobanu, la Academia de Sănătate
Prof. Univ. dr. Adela Magdalena Ciobanu, medic primar psihiatru vine la Academia de Sănătate.
