Sănătatea dă semne vitale de redresare. Ce pași s-au făcut pentru a debirocratiza sistemul de Sănătate și ce a făcut bine ministrul Alexandru Rafila.
Sănătatea dă semne de redresare. Prof. dr. Șerban Bubenek, președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), a explicat în exclusivitate la DC Medical, în cadrul emisiunii "Dezbateri în sănătate", realizată de jurnalistul Val Vâlcu, ce pași importanți s-au făcut în această direcție.
Sănătatea și problemele din sistem
”Noi avem probleme de finanțare, avem probleme de legislație și avem probleme de normative de personal. În pofida faptului că toată lumea vorbește de cât de obez este sistemul public și cât de mulți oameni sunt în sistemul public, că sunt peste 1,4 milioane, în Sănătate, după calculele noastre lipsesc între 200.0000 - 300.000 de oameni, raportat la cele 19 milioane de români care trăiesc în România.
200.000 de oameni lipsesc cu desăvârșire și nu sunt numai doctori. 2/3 sunt asistente medicale, fizioterapeuți, infirmiere. Nu poți să faci un act medical de calitate dacă nu ești susținut de un întreg sistem”, a spus prof. dr. Șerban Bubenek, președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), în exclusivitate la DC Medical, în cadrul emisiunii "Dezbateri în sănătate".
”Se pregătește un memorandum, o scutire de la blocadă”, a spus jurnalistul Val Vâlcu, moderatorul emisiunii.
Semne vitale dinspre Ministerul Sănătății
”Am văzut inițiativa ministrului Sănătății care este absolut lăudabilă și sperăm să reușească să o ducă la capăt. Am văzut că în echipa nouă a Ministerului Sănătății, care într-un an de zile a făcut ce nu s-a făcut în ultimii ani, și anume deblocarea PNRR, există promisiuni și pentru deblocarea unor măsuri legislative și, mai ales în ceea ce privește reglementarea personalului care trebuie să existe mai ales în spitalele mari de urgență, să funcționeze 24 din 24 de ore”, a mai spus Șerban Bubenek.
”Problema nostră nu este că nu avem clădiri”, a subliniat jurnalistul Val Vâlcu, moderatorul emisiunii Dezbateri în Sănătate.
Vezi și: Disfuncția erectilă, simptome, cauze și tratament. Ce boli pot provoca impotență
Sănătatea, debirocratizată
Prof. dr. Șerban Bubenek, președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), a explicat că în ultimul an sistemul medical a fost deblocat.
”Este și asta o problemă. Probabil o să o rezolvăm în scurt timp, în 3-4 ani, dar problema este cu cine le umplem, cu ce personal operăm. Spitalele astea au fost gândite într-un anume fel. Dacă dispare Gigel care duce analizele de la etajul 1 și 3. Există poșta pneumatică.
Am avut un proiect din 2006, din 2008 am avut și un aviz de urbanism pe terenul respectiv, în spate spre Șoseaua Fundeni. Deși Ministerul Sănătății a fost inițiatorul și ne-a dat acel teren ca să facem studiu de fezabilitate, studiul de urbanism din 2008, cererile noastre repetate ca acel teren să intre în proprietatea nostră ca să ne putem ocupa s-au îndeplinit abia în primăvara acestui an.
A durat 15 ani ca să trecem terenul care era al Ministerului Sănătății, în administrarea Institutului Fundeni. Sunt încrezător că se poate. Există semne de data asta și din partea factorilor politici că lucrurile se mișcă. Dau niște semne vitale că lucrurile se mișcă. Nu trebuie să ne culcăm pe o ureche. Trebuie să fim foarte atenți și să cerem.
Le spun întotdeauna colegilor mei când se plâng că nu au asistente pe secție, dar ”voi ca și chirurgi, cardiologi ați făcut un memoriu la Ministerul Sănătății în care să dați o soluție”. Puteți să spuneți că chirurgii sunt normați la 4 și vrem să fim normați la sălile de operație, la câți doctori ar trebui să fie noaptea pe secție, la câte asistente ar trebui să fie noaptea pe secție.
Dacă există o asistentă la 50 de bolnavi operați pe inimă, așa cum există la noi, de exemplu pe secția de Chirurgie Cardiacă cea mai minunată compentă dăruită asistentă are 50 de mâini”, a mai explicat prof. dr. Șerban Bubenek, președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), în exclusivitate la DC MEDICAL, în cadrul emisiunii Dezbateri în Sănătate.
Vezi mai multe în VIDEO:
-
Salivarea pe pernă noaptea: când e semnul unei boli neurologice19.03.2026, 21:35
-
-
-
-
Cum să salvezi rădăcinoasele moi. Metoda care le revigorează19.03.2026, 15:55
EXCLUSIV Urgențe urologice: semnele care cer intervenție imediată. Dr. Bogdan Pârlițeanu explică
EXCLUSIV Boala varicoasă, complicații. Dr. Anca Chitic: Potențial letal foarte mare
EXCLUSIV Cum să scapi de monturi. Dr. Codrin Huszar (SANADOR): Fiecare metodă are avantaje și dezavantaje
EXCLUSIV Cum apar monturile și cum le tratezi corect. Dr. Codrin Huszar (SANADOR): Generează complicații
EXCLUSIV Psihoterapeutul Ioana Milea, la ”Dr.Psy”, live la DC Medical, DCNews și DCNewsTV
EXCLUSIV Biopsia lichidă, tehnica ce poate salva mii de vieți în lupta cu cancerul
EXCLUSIV Semnele de alarmă din sarcină care trebuie să te trimită la medic. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Necesită prezentare imediată
EXCLUSIV Violența în cuplu, o realitate complexă și adesea ascunsă. Bogdana Fati: Acestea sunt semnele
EXCLUSIV Dependența explicată de dr. Adrian Atasiei: criterii, diferența dintre consum ocazional și comportament compulsive
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy
Criza vârstei mijlocii a dispărut. Tinerii suferă cel mai mult de probleme de sănătate mintală
EXCLUSIV Ce înseamnă, de fapt, menopauza. Dr. Virginia Țârlea: Orice femeie trebuie să știe asta
EXCLUSIV Sedentarismul, factor agravant pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: La fiecare două ore, o mică pauză de două minute
EXCLUSIV Sănătatea, între tratament și prevenție. Cătălin Radu: O populație educată corespunzător va înțelege și importanța sănătății
EXCLUSIV Dr. Oana Dolofan spune cu ce afecțiuni severe se confundă durerea de stomac
Vraci, vindecători și mistere. Medicina populară românească explicată
EXCLUSIV Monturile și traumatismele gleznei. Dr. Codrin Huszar (SANADOR) explică
EXCLUSIV Cum ajută suportul psihologic pacienții oncologici. Dr. Lucia Stănculeanu explică rolul psihologului și psihiatrului în oncologie
EXCLUSIV Manifestul DCNews, DCMedical și ARGUMENT susținut din Cluj, pentru o Românie în care sănătatea nu este un lux, ci o necesitate
EXCLUSIV SGRT, radioterapie mai sigură și precisă. Dr. Matei Bâră (SANADOR), la DC Medical și DC News
EXCLUSIV Primul semn că ai colică renală: cauze și prevenție. Dr Bogdan Pârlițeanu: Blochează fluxul urinar
EXCLUSIV Medicina cu patru P-uri, aplicată în oncologie. Dr. Eduard Dănăilă (SANADOR): Personalizată, predictivă, preventivă și participativă
Acesta este tratamentul care elimină cancerul. Funcționează în cazul fiecărui pacient și este folosit și în România.
