Ce este dieta BRAT și când trebuie să o urmezi: "Banane, orez, compot de mere și pâine prăjită". NU ajută la slăbit

Georgiana Ioniță |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto Unsplash/  autor matthew Feeney
Foto Unsplash/ autor matthew Feeney

Dieta BRAT nu vă va ajuta să slăbiți, dar vă poate ajuta să vă liniștiți stomacul.

Dieta BRAT este un regim alimentar special creat pentru persoanele care se confruntă cu diaree sau probleme digestive. Spre deosebire de multe alte diete populare, aceasta nu este concepută pentru slăbit. 

Iată ce trebuie să știi despre dieta BRAT, plus când să o urmezi.


Ce este dieta BRAT, mai exact?

BRAT este, de fapt, un acronim care înseamnă "Banane, orez, compot de mere și pâine prăjită" (Bananas, Rice, Applesauce, and Toast), explică Jessica Cording, medic nutriționist, antrenor de fitness și autor al cărții The Little Book of Game-Changers.

 "Este o dietă foarte fadă, concepută pentru a fi blândă cu stomacul tău", spune ea, potrivit Prevention.

Oamenii recurg adesea la dieta BRAT atunci când au diaree, dar este greu de spus dacă este cu adevărat eficientă, spune David Cutler, medic de familie la Providence Saint John's Health Center din Santa Monica, California. 

"Dieta BRAT generează mult interes datorită simplității, costului redus, siguranței și eficacității aparente pentru o afecțiune comună - diareea cauzată de un virus intestinal", spune el. "Dar valoarea unei diete BRAT nu este dovedită și, cel mai probabil, este minimă. Acest lucru se datorează faptului că aproape toate cazurile de diaree cauzate de viruși intestinali se vor rezolva în câteva zile, indiferent de dieta utilizată", a explicat medicul pentru sursa citată. 

Hidratarea, cea mai eficientă metodă de tratare a stomacului supărat

De asemenea, el notează că "cel mai important tratament inițial pentru diaree este hidratarea, nu dieta".

Totuși, spune Dr. Cohen, asta nu înseamnă că o dietă BRAT nu va fi de ajutor.

 "Atunci când sunteți bolnav și capacitatea dumneavoastră de a digera alimentele poate fi limitată, o dietă BRAT sau alte alimente ușor de digerat pot ajuta la rezolvarea diareei sau a altor simptome intestinale, cum ar fi greața, vărsăturile sau durerile abdominale", spune el.


Alimentele din dieta BRAT

În general, dieta BRAT se concentrează pe patru ingrediente principale:

Banane
Orez
Compot de mere
Pâine prăjită

Dar vă puteți diversifica ușor de la acestea, spune Sonya Angelone, R.D., purtător de cuvânt al Academiei de Nutriție și Dietetică din SUA. "Se pot include biscuiți simpli și bulion", spune ea. De asemenea, probabil că ar fi în regulă să aveți și alte alimente fade, cum ar fi cerealele și fulgii de ovăz, spune Cording.


Când ar trebui să urmezi dieta BRAT

O puteți începe atunci când aveți diaree, spune Cording.

Dr. Cohen recomandă doar să fiți atenți la simptome precum sânge în scaun, dureri severe de stomac, febră mare și vărsături constante - simptome care ar trebui să vă trimită la medic, deoarece acestea ar putea fi un semn al unei afecțiuni mai grave decât o diaree banală.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel