Ce este glioblastomul, cancerul dur, cu cea mai mică rată de supraviețuire, care afectează tot mai mulți tineri. Bâră: Mai trăiesc UN AN, cu tot tratamentul

EXCLUSIV
Ce este glioblastomul - Foto: Freepick @kjpargeter
Ce este glioblastomul - Foto: Freepick @kjpargeter

Care este cancerul cu cea mai mică rată de supraviețuire la pacienți, cu tot tratamentul administrat și cu toate eforturile făcute.

Medicul Matei Bâră, medic specialist radioterapie și șeful Departamentului de Radioterapie din cadrul Centrului Oncologic SANADOR, ne-a vorbit despre cancerul care are cea mai mică rată de supraviețuire, indiferent de tratamentul aplicat. 

"La tumorile cerebrale trebuie să împărțim puțin localizările, pentru că sunt anumite tumori care merg bine, altele care merg foarte, foarte prost. Dintre cele care merg bine sunt meningioamele de grad scăzut, la care câteodată nici măcar nu este intervenția chirurgicală sau radioterapia ca și tratament sau astrocitoamele de grad scăzut care au o rată de răspuns foarte bun la tratamentul chirurgical și apoi la radioterapie.

La tumorile glioblastoame sau astrocitoamele cu factor de pronostic negativ, cu grad crescut, tratamentul în realitate, chiar dacă este un tratament cu o doză curativă, este paleativ, pentru că noi reușim doar să creștem supraviețuirea pe un termen de câteva luni în plus față de cazul în care nu ar face tratament.

Sanador

De exemplu, glioblastoame care sunt în categoria cea mai nefavorabilă din punct de vedere al pronosticului, dacă un pacient nu efectuază niciun tratament are un pronostic de câteva luni, iar dacă efectuează tratamentul are un pronostic cam de un an, doi ani. Dar majoritatea pacienților cam într-un an, un an și jumătate au supraviețuirea, cu tot tratamentul",  a declarat dr. Matei Bâră, medic specialist radioterapie și șeful Departamentului de Radioterapie din cadrul Centrului Oncologic SANADOR, în exclusivitate pentru DC Medical.

Vezi și: Soluția care distruge cancerul. Matei Bâra: Țintește tumora, iar reacțiile adverse sunt mult mai reduse

Foarte mulți tineri cu tumori cerebrale. Matei Bâra: Orice lună în plus, orice minut în plus contează foarte mult, pentru că nu contează neapărat vârsta pacientului

 

"La ora actuală, din păcate avem și foarte mulți tineri cu glioblastoame și atunci orice lună în plus, orice minut în plus contează foarte mult, pentru că nu contează neapărat vârsta pacientului, ci contează că trebuie să creștem cât se poate de mult aceată supraviețuire, pentru că, din păcate, au fost foarte multe studii în ultimii ani pe glioblastoame în care să crească doza de radioterapia, să adauge alte medicamente pe parte oncologică în plus față de standardul de la ora actuală, dar beneficiile au fost foarte, foarte reduse. 

Atunci, acest domeniu este în plină dezvoltare, pentru că sunt destul de mulți pacienți cu acest tip de patologie", ne-a mai spus dr. Matei Bâră. 

Ce este glioblastomul?

 

Glioblastomul este un tip agresiv de cancer care poate apărea în creier sau în măduva spinării. Glioblastomul se formează din celulele numite astrocite care susțin celulele nervoase.

Glioblastomul poate apărea la orice vârstă, dar tinde să apară mai des la adulții mai în vârstă. Acesta poate provoca agravarea durerilor de cap, greață, vărsături și convulsii.

Glioblastomul, cunoscut și sub numele de glioblastom multiform, poate fi foarte dificil de tratat și, de multe ori, vindecarea nu este posibilă. Tratamentele pot încetini progresia cancerului și pot reduce semnele și simptomele.

Tipurile de glioblastom includ:

- Astrocitoame, inclusiv astrocitomul, astrocitomul anaplastic și glioblastomul.

- Ependimomul, inclusiv ependimomul anaplastic, ependimomul mixopapilar și subependimomul

- Oligodendrogliome, inclusiv oligodendrogliomul, oligodendrogliomul anaplazic și oligoastrocitomul anaplazic.

Un glioblastom vă poate afecta funcția cerebrală și vă poate pune viața în pericol, în funcție de localizarea sa și de rata de creștere.

Glioblastom - simptome

Simptomele glioblastomului variază în funcție de tipul de tumoare, precum și de mărimea, localizarea și rata de creștere a tumorii.

Semnele și simptomele includ:

- Dureri de cap

- Greață sau vărsături

Trebuie să știi asta: Chimioterapia sau radioterapia? Care este mai bună pentru bolnavii de cancer și câte ședinte trebuie să faci. 3 lucruri importante de știut

- Confuzie sau un declin al funcțiilor cerebrale

- Pierderea memoriei

- Schimbări de personalitate sau iritabilitate

- Dificultăți în ceea ce privește echilibrul

- Incontinență urinară

- Probleme de vedere, cum ar fi vedere încețoșată, vedere dublă sau pierderea vederii periferice

- Dificultăți de vorbire

- Convulsii, în special la o persoană fără antecedente de convulsii

Radiochirurgia, succes uriaș în metastazele cerebrale. Ce este, de fapt

 

"Mai este o localizare cerebrală care este puțin diferită. Sunt metastazele cerebrale. Aici lucrurile sunt puțin diferite și în ultimii 10 ani s-au schimbat multe. Dacă până acum 10 de ani era vorba doar de intervenție chirurgicală și de radioterapie pe tot creierul, la ora actuală s-au dezvoltat multe lucruri precum stereotaxia cerebrală, un fel de chirurgie fără bisturiu. Ea se ma numește și radiochirurgie când vorbim despre o singură ședință de tratament. 

Ea are un beneficiu foarte mare față de operația chirurgicală, anume că este non-invazivă și doza de tratament biologică pe acele metastaze este foarte, foarte mare. Atunci avem o rată de răspuns terapeutic similar cu cel al intervenției chirurgicale", a completat medicul. 

Vezi și: "Am aflat că mama are cancer. Oroarea față de spital a făcut-o să țină boala ascunsă. Acum pornim pe drumul lung şi anevoios al tratamentului"

 

Vezi mai multe în video:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2022 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0