"Am aflat că mama are cancer. Oroarea față de spital a făcut-o să țină boala ascunsă. Acum pornim pe drumul lung şi anevoios al tratamentului"

"Am aflat că mama are cancer" - Foto: Freepick / Facebook Serban Copot
"Am aflat că mama are cancer" - Foto: Freepick / Facebook Serban Copot

"Am aflat că mama are cancer. Oroarea față de spital a fost cea care a atârnat în decizia ei de a ține ascunsă boala. Până la urmă, spitalul a fost salvarea".

Mama unei vedete cunoscute din showbiz a fost diagnosticată cu cancer. 

Este vorba despre mama lui Şerban Copoţ, prezentatorul de la iUmor. Artistul a mărturisit că a trecut printr-o perioadă extrem de grea, după ce a aflat că mama lui suferă de o boală gravă, cancerul, și că atât el, cât şi restul familiei, au fost şocaţi de această veste.

Mai mult, potrivit artistului, mama sa a ținut totul ascuns, de frica de a nu ajunge la spital, un loc care a salvat-o într-un final. Șerban Copoț a scris un mesaj pe rețelele de socializare pentru a încuraja pe toată lumea să spună când sau dacă au o astfel de problemă, să nu mai țină ascuns și să apeleze cu încredere la medici. 

"Dragilor, de ceva vreme am trait o situație pe care sunt convins că o parte din cei care mă urmariti ați trait-o şi voi.

Am aflat că mama are cancer, o boală pe care o ținea ascunsă de o perioadă destul de lungă de timp. Probabil că frații mei nu vor fi de acord cu faptul că am ales să împărtăşesc asta cu voi, însă o fac pentru a vă încuraja să aveți grijă la cei din cercul apropiat. Exista mai multe explicații pe care le-am căutat pentru motivul pentru care a dorit să ascundă acest lucru - nu a vrut să ne împovăreze pe noi cu veştile proaste sau groaza de doctori şi spitale în România... nu ştiu, poate amândouă la un loc, însă nu am dorit "să o cert" pentru că nu mai avea sens", a scris Șerban Copoț pe pagina sa de Facebook.

Vezi și: Carmen Șerban, după diagnosticul de cancer: Medicul mi-a zis că anul viitor nu voi mai fi aici dacă nu fac asta. Nimic nu e întâmplător

"Oroarea față de spital a fost cea care a atârnat în decizia ei de a ține ascunsă boala. Până la urmă, spitalul a fost salvarea"

 

"Ca să intelegeți, locuieste cu familia in aceeaşi curte, deci nu vorbim de o persoană care era vizitata rar sau sunată din când în când.

Stoicismul cu care şi-a dus boala pe picioare poate fi admirată acum, când a trecut prin operație, însă atunci când am aflat ne-a şocat pe toți.

Ea este o femeie foarte puternică, un intelectual cu voință de fier şi dragoste (nu frică) de Dumnezeu care a crescut 4 copii pentru care s-a jertfit constant, însă oroarea față de spital a fost cea care, bănuiesc eu, a atârnat in decizia ei de a ține ascunsă boala.

Până la urmă, spitalul a fost salvarea şi s-a dovedit că, oamenii valoroşi şi cu inimă mare sunt şi acolo unde îi era ei groază să ajungă. Cert este că a trecut prin operație, este bine acum şi vă mărturisesc cu mâna pe inimă că a fost teribil de grea perioada asta pentru întreaga familie.

În acelasi timp am redescoperit dragostea şi grija prietenilor care ne-au susținut toată această perioadă. O parte din drum a fost incheiată şi acum pornim pe drumul lung şi anevoios al tratamentului. Aveți grijă de cei dragi vouă şi încurajați-i să vă spună lucruri de genul ăsta. Multă sănătate!", a mai scris Șerban Copoț.

Cancerul, semne la care să fii atentă. Pot fi simptome comune altor boli

Cancerul poate fi depistat în faza precoce dacă sunteți atente la simptomele pe care vi le transmite corpul.

Cancerul este depistat, de cele mai multe ori, în stadii mai avansate, din cauză că ignorăm anumite simptome pe care organsimul ni le transmite. Semnele care pot prevesti că suferi de cancer pot fi trecute ușor cu vederea. Specialiștii au întocmit o listă cu cele mai banale semne pe care organismul îl transmite femeilor că pot suferi de diferite tipuri de cancer. Dacă ar fi să găsești un nod în sân, l-ai examina, nu-i așa? Ei bine, simptome ciudate sau necunoscute, cum ar fi umflarea gâtului, răni ale pielii care nu se vindecă sau durerile inexplicabile merită același tip de vigilență.

În funcție de simptomele dumneavoastră, istoricul medical și rezultatele examenelor fizice, medicul vă poate comanda teste sau proceduri de diagnostic specifice pentru a căuta cancerul și pentru a determina dacă și cât de departe s-a răspândit.

Care sunt semnele - vezi mai departe AICI

15 mituri despre cancer și adevărul din spatele lor. "Medicina alternativă este cheia! Au tratament, dar îl țin ascuns!": Atenție mare, absurde și nocive

 

"Am strâns laolaltă 15 mituri despre cancer și am încercat, pe scurt, să explic adevărul nu din, ci de sub ele. Este util să cunoaștem aceste lucruri.

1. Există un singur cancer. Nu, nu există un singur tip de cancer, ci sute de tipuri care pot afecta diverse organe, țesuturi, sisteme. Dacă era unul singur, acum probabil aveam deja un tratament curativ. Numai cancerul pulmonar are mai multe subtipuri în funcție de celulele care proliferează malign, iar diagnosticarea corectă este extrem de importantă în evoluție.

2. Medicii vor să omoare bolnavii prin chimioterapie. Niciun medic oncolog nu este într-o conspirație cu Big Pharma pentru a omorî pacienții cu ajutorul chimioterapiei. Această modalitate de tratament este una dintre opțiunile actuale. Ea nu e perfectă, dar atât avem acum într-o luptă cu o entitate complexă.

3. Au tratament, dar îl țin ascuns! Nu există un „remediu” ținut în seif și nefăcut public tocmai pentru că medicii și companiile nu ar mai avea ce să trateze cu terapiile actuale. Dacă ar fi fost inventat, domeniile s-ar adapta, umanitatea ar câștiga enorm. Ramurile farma ar exploda, inclusiv la capitolul profit, atât de blamat de către unii.

Citește în continuare AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2022 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0