Ce să faci în caz de cutremur

Monika Baciu |
Data publicării:
cutremur - FOTO: Freepik
cutremur - FOTO: Freepik

Un cutremur puternic a avut loc în această dimineață în zona seismică Vrancea. Ce să faci în caz de cutremur.

Un cutremur cu magnitudinea de 5,5 grade pe scara Richter a avut loc, în această dimineață, în zona seismic Vrancea. În ziua de 03.11.2022, 06:50:26 (ora României), s-a produs în zona seismică Vrancea, Buzău un cutremur semnificativ cu magnitudinea ML 5.3, la adâncimea de 147.5 km (soluție revizuită).

Cutremurul s-a produs la 74km E de Brașov, 76km NE de Ploiești, 116km V de Brăila, 118km V de Galați, 119km S de Bacău, 126km N de București, 151km NE de Pitești, 188km E de Sibiu, 190km N de Ruse, 199km SV de Iași, notează Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului

Ce trebuie să faci înainte de cutremur

Departamentul pentru Situații de Urgență a lansat un ghid despre cum să te pregătești pentru un cutremur.

- Executaţi lucrări de reparaţie şi întreţinere la clădirile care necesită acest lucru.

- Nu faceţi modificări la clădiri, în vederea măririi sau micşorării unor spaţii, care afectează structura de rezistenţă a acestora;

- Nu montaţi instalaţii grele (antene, instalaţii de ventilaţie/climatizare, etc.) pe elementele structurale sau nestructurale ale clădirii, dacă acestea afectează structura de rezistenţă.

- Pregătiţi-vă rucsacul pentru situaţii de urgenţă: rucsacul pentru situaţii de urgenţă conţine obiecte care vă ajută să supravieţuiţi timp de 3-5 zile, în cazul în care este nevoie să părăsiţi locuinţa

- Priviţi în locuinţa dumneavoastră şi încercaţi să vă imaginaţi ce ar putea să se întâmple în fiecare cameră dacă s-ar produce un cutremur.

Vezi și: Durerea de spate, presiune dublă în poziția stând pe scaun. Cum poți scăpa de durere, chiar la birou

Ce să faci în timpul unui cutremur

Departamentul pentru Situații de Urgență ne mai arată ce trebuie să facem în cazul unui cutremur. Nu are importanţă unde vă aflaţi în momentul producerii cutremurului. Trebuie să știți ce să faceți în momentul în care se produce un cutremur.

- Adăpostiţi-vă imediat într-un loc sigur şi rămâneţi calm pană la încetarea cutremurului.

- Dacă sunteţi în interiorul unei clădiri rămâneţi pe loc, nu încercaţi să ieşi afară şi nu vă duceţi pe balcon.

- Adăpostiţi-vă sub o masă, un birou sau o piesă solidă de mobilier şi ţineţi-vă bine de aceasta.

- Dacă sunteţi pe un hol, aşezaţi-vă în poziţie ghemuit lângă un perete interior.

- Protejaţi-vă capul şi faţa.Îndepărtaţi-vă de ferestre, geamuri, oglinzi, biblioteci, mobile înalte, aparate de iluminat.

- Dacă sunteţi în scaun cu rotile, blocaţi-i rotilele şi protejaţi-vă capul şi ceafa.

- Dacă sunteţi într-un loc public (de exemplu: un magazin), adăpostiţi-vă în locuri cât mai departe de ferestre ori de raioane cu obiecte grele.

- Nu ieşiţi afară unde aţi putea fi rănit.

- Nu utilizaţi liftul în timpul unui cutremur. Dacă sunteţi în lift în timpul producerii cutremurului, apăsaţi butonul de urgenţă. Când liftul se opreşte, ieşiţi cât mai repede posibil din lift şi adăpostiţi-vă într-un loc sigur.

- ATENŢIE! Pe timpul cutremurului obiectele pot să se răstoarne sau să alunece, tencuiala din tavan se poate desprinde iar geamurile se pot sparge.

- Dacă sunteți în interiorul clădirii adăpostiţi-vă într-un loc sigur, departe de ferestre, clădiri, poduri, cabluri electrice sau stâlpi. Staţi la cel puţin 10 m de cablurile electrice rupte sau căzute.

- Dacă sunteți într-un vehicul, rămâneţi în autoturism. După încetarea cutremurului, nu ieşiţi din vehicul dacă au căzut în jur cabluri electrice. În acest caz, aşteptaţi forţele de intervenţie. Opriţi-vă într-un loc sigur, fără a bloca drumul, departe de poduri, viaducte şi imobile

- Dacă vă aflați la munte fiţi atent în jur şi căutaţi un loc sigur unde să vă adăpostiţi. Pe pantele instabile, sunt posibile căderi de pietre sau de copaci ori alunecări de teren.

Vezi și: Somnul insuficient, risc crescut de cel puțin două boli cronice. Medic: O provocare majoră pentru sănătatea publică

Ce trebuie să faci după cutremur

- Încercaţi în primul rând să rămâneţi calm. Liniştiţi persoanele speriate şi copiii.

- Verificaţi dacă sunteţi răniţi şi apoi uitaţi-vă şi la persoanele din jur. În cazul în care sunt răniţi, asiguraţi primul ajutor, doar dacă vă pricepeţi.

- Dacă aţi fost surprins sub dărâmături sau în incinte, la anumite intervale de timp, dacă este posibil, trebuie să loviţi cu un obiect tare în partea cea mai compactă a locului în care sunteţi blocaţi, pentru a transmite semnale ce pot fi identificate şi localizate de aparatura specială de căutare-salvare.

- Nu folosiţi telefonul, decât pentru a semnala o urgenţă.

- Puneţi-vă încălţăminte şi haine rezistente pentru a evita să fiţi rănit de bucăţile căzute, în special cele de sticlă.

- Verificaţi dacă locuinţa a suferit pagube în urma unui cutremur.

- Verificaţi starea instalaţiei de gaz doar cu emulsie de apă şi săpun. În cazul în care se constată emisii de gaz, închideţi robinetul de alimentare cu gaz, îndepărtaţi sursele de foc şi deschideţi fereastra.

- Dacă alimentarea cu apă curentă este în continuare disponibilă, umpleţi cada şi alte recipiente, pentru cazurile în care aceasta s-ar putea opri ulterior.

- Dacă trebuie să părăsiţi locuinţa pentru că nu mai este sigură, după un cutremur, nu uitaţi să vă luaţi rucsacul de urgenţă.

- ATENŢIE la scări! S-ar putea ca mişcarea seismică să fi afectat rezistenţa acestora.

Dacă aveţi nevoie de ajutor şi nu mai puteţi ieşi din locuinţă, puneţi la fereastră un afiş pe care scrie cu litere foarte mari: A J U T O R !

- Ascultaţi la radio instrucţiunile autorităţilor.

- Nu folosiţi maşina decât în situaţii extreme. Căile de circulaţie trebuie lăsate libere pentru maşinile de intervenţie.

- În unităţile de învăţământ preşcolar, primar şi gimnazial, profesorii îndrumă copiii şi asigură protecţia acestora până la sosirea unui adult din familie.

Vezi și: Superalimentele cu beneficii asupra stării de bine. Unul are de 15 ori mai mult magneziu decât broccoli

Ce conține rucsacul de urgență

Fiecare familie trebuie să aibă un plan de urgență, dar și o trusă de supraviețuire care să conțină obiecte care să permită supraviețuirea pentru 3-5 zile. Articolele componente trebuie verificate și înlocuite/schimbate periodic (o dată la 6 luni) pentru că pot expira.

Mai jos sunt principalele categorii de articole care trebuie să existe în trusa de supraviețuire

- Apă. Cel puţin 4 l de apă/persoană/zi. Dacă aveţi animale de companie nu uitaţi să prevedeţi apă şi pentru ele (cca. 30 ml. de apă/kg. animal/zi). Depozitaţi apa într-un loc rece şi întunecos. Înlocuiţi apa o dată la 6 luni.

ATENŢIE! Apa este esenţială supravieţuirii. În caz de maximă urgenţă, se poate obţine apă potabilă prin fierbere timp de 10 minute.

- Alimente. Compacte şi uşoare care nu necesită răcire, fierbere ori coacere. Iată câteva exemple de alimente pe care puteţi să le pregătiţi: mâncare în cutii de conserve (nu uitaţi deschizătorul)alimente deshidratatebatoane energizantebiscuiţi de secarădulceaţăsucuri, cafea, ceai.d

Dpă caz, alimente pentru nevoi speciale: mâncare pentru bebeluşi, lapte etc.dacă aveţi animale de companie, nu uitaţi mâncarea acestora. Dacă trebuie să încălziţi anumite alimente prevedeţi un aragaz de campanie şi combustibil.

- Îmbrăcăminte și încălțăminte. Pentru fiecare persoană, în funcţie de anotimp. De asemenea, nu uitaţi lenjeria de corp.

- Un sac de dormit. Sau 2 pături călduroase pentru fiecare persoană.

- O trusă de prim-ajutor. Să conţină: medicamentele personale şi reţete. (Atenție! Nu uitaţi să scrieţi pe un bilet numele doctorului de familie) analgezice, antiseptice la nevoie, articole sau accesorii necesare pentru aparatul auditiv, scaunul rulant etc.

- Aparate utile. aparat radio AM/FM cu baterii de schimb. (Nu uitaţi să înlocuiţi bateriile anual!)lanternă/persoană şi baterii de schimb; un fluier (semnalul convenţional în caz de urgenţă este de fluierături scurte); un telefon mobil, o cartelă telefonică, cablu și un acumulator suplimentar

- Articole pentru copii. Jocuri, în funcţie de vârsta membrilor familiei. Cărţi de colorat, creioane, jucării pentru copii

- Articole de igienă. hârtie igienică, hârtie umedă de mâini, batiste de hârtie; articole personale: săpun, şampon, deodorant, pastă de dinţi, periuţă de dinţi, pieptene, etc.; saci de bucătărie

- Acte personale. Carte de identitate, carnete de asigurări medicale; bani; numere de telefon importante.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel