Ce trebuie să facem ca să scăpăm definitiv de RESTRICȚII. Nelu Tătaru, anunțul serii
Ministrul Sănătății a explicat cât de aproape suntem de o viață normală și ce trebuie să facem ca să scăpăm de restricții.
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a explicat că pentru a avea o șansă să scăpăm de restricții trebuie să păstrăm în continuare distanțarea socială, regulile de igienă, să purtăm măști în spațiile închise și în mijloacele de transport, să respectăm regulile de igienă și să evităm zonele aglomerate. Doar așa am putea ajunge să trăim mai aproape de ceea ce înseamna normal înainte de pandemie.
„Nerespectarea acestor reguli poate duce la o transformare a creșterii progresive într-o creștere exponențială și atunci avem și o transmitere comunitară accentuată care va duce la un moment dat, dacă nu respectăm aceste reguli, la niște restricții. Progresiv mergem spre relaxare cvasi-totală, dar aceasta nu se poate produce când avem transmitere comunitară accentuată și vedem că acele reguli de protecție sau de precauție nu sunt aplicate”, a spus Nelu Tătaru, conform Antena3.
Măsurile de relaxare nu pot fi luate dacă transmiterea comunitară a noului coronavirus este accentuată a arătat ministrul Sănătății.
„Sunt creșteri asumate câtă vreme nu depășim o creștere progresivă și trecem la o creștere exponențială. Avem 321 de cazuri, în contextul în care 2 zile am avut între 200 și 250. Este o transmitere comunitară accentuată, dar o punem și pe seama celor 3 măsuri de relaxare și pe weekendurile prelungite”, a spus Nelu Tătaru.
1.200 de pacienți COVID-19 au fost consultați, într-o lună, la centrele de evaluare ambulatorie doar din spitalele Primăriei Capitalei
EXCLUSIV Programul de guvernare 2024 - 2028 schimbă asigurările de sănătate. Ce va urma. Tiberiu Maier explică bugetarea multianuală
Andrei Baciu: Formularul digital care trebuie prezentat la întrarea în România se competează cu 72 de ore înainte! MODIFICARE aprobată de Guvern
Victimele accidentelor, despăgubite în funcție de leziuni. Cât PLĂTEȘTI dacă faci accident. Vezi AICI codul leziunilor și AMENDA
Ce se întâmplă cu pacienții neasigurați. Ministrul Sănătății a făcut anunțul
Bugetul Ministerului Sănătății și cel al CNAS, avizate favorabil de Comisiile de buget-finanțe din Parlament
Prof dr Alexandru Rafila, aviz pozitiv pentru funcția de ministru al Sănătății la audierile din Parlament. Al 39-le ministru, scurt CV
MS, clarificări privind folosirea testelor pe bază de salivă în școli: Nu trebuie pregătire medicală ca să le utilizezi
Alexandru Rafila, AVERTISMENT: Cred că valul 5 al pandemiei va dura cel puțin două luni, februarie și martie au risc maxim
Cseke Attila, după 3 luni de mandat la MS: Aprovizionarea cu medicamente împotriva COVID-19 și mai multe paturi ATI, ca obiective principale
EXCLUSIV Persoanele neasigurate, LISTA serviciilor medicale de care pot beneficia și CONDIȚIA. Diferența dintre asigurați si neasigurați. CNAS: 50 de lei pe persoană pe an
Care sunt serviciile medicale de care vor putea beneficia persoanele fără asigurare medicală, în ce condiții și care e diferența dintre asigurați și neasigurați.
MApN: Cele 11 spitale militare românești vor trata militarii răniți din Ucraina. Muniție, căști și veste antiglonț de 2 milioane de euro, donate
REZIDENȚIAT 2021. Peste 12.000 de candidați s-au înscris la examen
Circa 12.600 de candidați s-au înscris la examenul de rezidențiat organizat duminică, 21 noiembrie.
EXCLUSIV Unde se pierd foarte mulți bani în Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu: Multe spitălașe care tratează prost pacienții și ajung să fie tratați a doua oară în centrele mari
Unde se pierd cele mai multe fonduri din sistemul de Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu, despre exemplul Germaniei.
CNAS, anunț. Acces mai facil la servicii de medicină fizică și de reabilitare pentru pacienți
CNAS anunță că pacienții au acces mai facil la servicii de medicină fizică și de reabilitare
EXCLUSIV CONFERINȚĂ: Întărirea capacității instituționale pentru controlul infecțiilor spitalicești și gestionarea consumului de antibiotice. VIDEO
Pacienții care pot merge direct la specialist, fără bilet de trimitere. Uite cine beneficiază
EXCLUSIV CNAS, decizie în premieră. Stimulent pentru pacienți și medici, de la 1 iulie. Petru Crăciun: E introdus pentru prima dată. Mă întreb unde eram dacă luam acest stimulent în urmă cu 10 ani
Ce decizie a luat CNAS, în premieră pentru România.
Perioada de IZOLARE și condițiile de testare, MODIFICATE! Iată ce se întâmplă în centrele de evaluare, cine e fi internat și cum ești declarat vindecat. REGULI NOI
EXCLUSIV De ce să alegem asigurările medicale complementare. Tiberiu Maier: Luxul se cumpără
De ce să alegem asigurările medicale complementare. Ce trebuie să știm despre beneficiile acestora.
