CNSU decide azi noile restricții pentru valul 5: posibil să fie permise doar anumite tipuri de măști
CNSU decide, azi, noile restricții pentru valul cinci al pandemiei, care se pare că a început deja, după creșterea numărului de cazuri din ultimele zile.
Noile restricții ar putea viza masca, fiind posibilă obligația de a purta doar masca chirurgicală sau de tip FFFP2, cele din pânză fiind interzise. Motivul ar faptul că varianta Omicron se răspândește mult mai ușor, iar aceste tipuri de măști asigură o protecție mai bună. De asemenea, se consideră că masca va deveni cel mai important mijloc de protecție.
Astfel, masca va trebui să fie folosită astfel încât să acopere gura și nasul și va fi obligatoriu să fie purtată în toate spațiile publice închise și deschise, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne. Aceasta înseamnă că măștile textile nu vor mai fi acceptate.
Excepție de la măsura prevăzută fac următoarele categorii de persoane:
a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;b) persoanele care sunt singure în birou;c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;e) vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public;f) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive, notează Digi 24.
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
Greșeala teribilă din pandemia de COVID care a ucis zeci de mii de oameni
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
Scădere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 în România
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
Răsturnare de situație în medicina post-COVID. Scanările PET arată că oboseala cronică nu provine din inflamația creierului
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
COVID, impact grav asupra creierului
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
