Condițiile de călătorie în străinătate: măsurile care ne scutesc de restricții
Dr. Andrei Baciu a explicat care sunt condițiile de călătrie în străinătate, având în vedere interesul crescut pentru călătoriile în afara țării.
Doctorul Andrei Baciu, vicepreședintele campaniei de vaccinare anti-Covid, a explicat care sunt condițiile în care putem călătorii în străinătate.
”Sunt 3 categorii de țări, clasificate după riscul epidemiologic, astfel că vorbim de țări care se încadrează în categoria țărilor galbene, verzi, care sunt cele mai de dorit, fără niciun fel de măsură la intrarea în țară, și roșii. Pentru țările care se încadrează în categoria galbenă, eviți carantina dacă te regăsești în una din următoarele două situații: ai mai mult de 10 zile de la efectuarea rapelului sau prezinți un test RT-PCR negativ, efectuat în ultimele 72 de ore.
Deci aceste două măsuri ne scutesc de restricții. Pentru țările care au o rată de infectare mare, care se încadrează în categoria țărilor roșii, persoanele care se duc în aceste țări au un risc mai mare de a fi purtători de tulpinile circulante în momentul de față de SARS-CoV-2.
Pentru aceste cazuri, singura variantă, care este dovedită științific că te protejează și reduce la minimum transmiterea, este vaccinarea. Pentru aceste țări care vin din zona roșie, dacă ești vaccinat de 10 zile de la rapel, nu intri în carantină. Mai mult, pentru persoanele care în a 8-a zi prezintă un test RT-PCR negativ, pot ieși mai devreme din carantină”, a spus Andrei Baciu la Antena 3.
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Infecția cu COVID în sarcină, legată de risc dublu de autism la bebeluși
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
COVID-19, evoluție neașteptată
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
COVID, impact grav asupra creierului
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
