Luni, 9 august, de la ora 11.00, la Academia de Sănătatea, îl vom revedea ca invitat la emisiunea realizată de prof dr Irinel Popescu, pe conf dr Mihai Emil Căpîlna. Acesta va aborda un subiecte în stadiu de...
Conf dr Mihai Emil Căpîlna este medic primar obstetrică și ginecologie, conferențiar la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.
„Vom aborda o problemă foarte interesantă, aflată încă în stadiul de pionierat și la nivel internațional, și anume transplantul uterin.
Sigur, despre transplantul de organe și țesuturi se vorbește deja de multă vreme, România are și ea un program din care fac parte diverse tipuri de transplant, populația este familiarizată și cu termenul de donator de organe și cu donarea de organe, cu rezultatele transplantului, există un program Național.
Transplantul uterin este însă evident un subiect ceva mai nou, cu multe conotații deosebit de interesante”, a explicat prof dr Irinel Popescu, realizatorul emisiunii Academia de Sănătate.
Emisiunea Academia de Sănătate va fi retransmisă luni, 9 august, de la ora 11.00, simultan pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC News și DC Medical, dar și pe DC News TV.
EXCLUSIV
Învierea Domnului este subliniată ca fundament al credinței creștine, simbolizând speranța și transformarea spirituală, esențiale pentru viața veșnică. Părintele Luca ne-a explicat...
EXCLUSIV
Prof. dr. Doina Pleșca a discutat la Academia de Sănătate despre principalele provocări ale pediatriei românești: rata scăzută a vaccinării, creșterea infecțiilor sezoniere și problemele...
EXCLUSIV
Pacienții cu boli cardiovasculare și vârstnici riscă complicații grave și chiar moarte din cauza gripei și a altor infecții respiratorii. Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu trage un semnal de alarmă.
EXCLUSIV
Aproape 80% dintre români suferă de boală venoasă cronică, o afecțiune care depășește sfera estetică și poate duce la complicații severe, precum ulcerul varicos. Dr. Toni Feodor ne-a...
EXCLUSIV
Apneea obstructivă în somn este o amenințare tăcută care afectează milioane de oameni, punând în pericol nu doar calitatea somnului, ci și viața însăși. Ce nu știi despre această...
EXCLUSIV
România se confruntă cu un val de boli infectocontagioase la copii: rujeolă, pneumonie și gripă pun viața micuților în pericol, avertizează prof. dr. Doina Pleșca.
EXCLUSIV
Infertilitatea nu mai este doar "problema femeii". Aproape jumătate dintre cazuri țin de sănătatea bărbatului, arată specialiștii. Cum se pune diagnosticul.
EXCLUSIV
America de Sud atrage tot mai mulți turiști dornici de aventură, însă călătoria în această regiune implică și riscuri de sănătate specifice. Ce trebuie să știi dacă plănuiești o...
EXCLUSIV
Medicii care muncesc peste 24 de ore fără odihnă ajung să plătească prețul suprem al epuizării. După 24 de ore în sala de operație, medicii continuă să muncească. Moartea Ștefaniei...
EXCLUSIV
Educația și transparența sunt esențiale pentru combaterea scepticismului față de vaccinuri. O informare corectă și completă este esențială pentru încurajarea...