Copiii, expuși riscurilor pe termen lung după infectarea cu COVID-19
COVID duce la complicații grave și pe termen lung. Afectează rinichii, stomacul și inima.
Copiii și adolescenții care au trecut printr-o infecție cu SARS-CoV-2 sunt expuși unui risc crescut de a dezvolta afecțiuni grave pe termen lung, arată o serie de studii realizate de cercetători de la Perelman School of Medicine, University of Pennsylvania. Studiile fac parte din inițiativa Researching COVID to Enhance Recovery (RECOVER), care reunește peste douăzeci de instituții medicale din SUA și utilizează date anonimizate din dosarele medicale electronice ale pacienților.
"În timp ce atenția publică s-a concentrat în mare parte pe faza acută a COVID-19, constatările noastre arată că și pe termen lung copiii se confruntă cu riscuri semnificative pentru sănătate, pe care clinicienii trebuie să le monitorizeze", a declarat profesorul Yong Chen, Ph.D., autor principal al studiilor, potrivit MedicalXpress.
Risc crescut de boli renale
Unul dintre studiile publicate în JAMA Network Open a analizat fișele medicale a aproape 1,9 milioane de persoane sub 21 de ani. Rezultatele sunt îngrijorătoare: copiii care au avut un test pozitiv SARS-CoV-2 au prezentat un risc cu 17% mai mare de a dezvolta boală cronică de rinichi în stadiul 2 sau mai grav și un risc cu 35% mai mare pentru stadiul 3 sau mai avansat.
Și pacienții care aveau deja afecțiuni renale au înregistrat complicații: aceștia au avut un risc cu 15% mai mare de a suferi evenimente adverse majore precum declin accentuat al funcției renale, necesitatea dializei sau transplant renal. De asemenea, cei care au suferit o leziune renală în faza acută au avut un risc crescut cu 29% de complicații între 3 și 6 luni de la infecție.

Copiii, expuși riscurilor pe termen lung după infectarea cu COVID-19 - FOTO: Freepik@pvproduction
Tulburări gastrointestinale pe termen lung
Un alt studiu din JAMA Network Open, care a analizat peste 1,5 milioane de copii și adolescenți, a evidențiat o creștere cu 25% a riscului de a dezvolta simptome sau tulburări gastrointestinale (precum dureri abdominale, diaree sau sindrom de colon iritabil) după infecția cu SARS-CoV-2. Aceste riscuri s-au menținut și în faza cronică, până la doi ani de la infectare, unde s-a constatat o creștere cu 28% a probabilității apariției acestor afecțiuni.
Afecțiuni cardiovasculare: un pericol ignorat
Datele adunate de la peste 1,2 milioane de pacienți pediatrici, publicate în Nature Communications, indică o corelație între infecția cu SARS-CoV-2 și un risc semnificativ crescut de probleme cardiovasculare. Printre acestea: aritmii, inflamații ale inimii, dureri toracice, palpitații și hipertensiune arterială.
Creșterea relativă a riscului a fost de 63%, indiferent dacă pacienții aveau sau nu defecte cardiace congenitale. Mai grav, la copiii fără defecte cardiace anterioare, riscul de inflamație cardiacă a fost de aproape trei ori mai mare în faza post-acută.
Diferențe între grupurile etnice
Analiza a inclus și comparații între grupuri rasiale și etnice, folosind datele a 225.723 de copii și adolescenți. Copiii din grupul asiatic american-pacific (AAPI) au avut rate ușor mai ridicate de apariție a simptomelor long COVID față de copiii albi ne-hispanici, indiferent dacă infecția a fost severă sau nu.
Hispanicii au prezentat un risc crescut de pierdere a părului după forme severe de COVID-19, în timp ce copiii afro-americani au avut un risc ușor mai mic de a dezvolta simptome dermatologice post-COVID, în comparație cu restul grupurilor.
Atenție sporită în rândul medicilor pediatri
"Aceste concluzii subliniază faptul că medicii trebuie să monitorizeze copiii pentru semnele și simptomele long COVID – și trebuie să fie pregătiți să trateze aceste afecțiuni", a adăugat profesorul Yong Chen.
Cercetările oferă un semnal clar: chiar și după ce pandemia a trecut în fundalul preocupărilor publice, urmările sale medicale continuă să afecteze copiii, iar vigilența trebuie menținută.
-
-
6 din 10 femei vor suferi de boli de inimă până în 205014.03.2026, 19:30
-
-
Când să pui sarea în supă și de ce contează14.03.2026, 17:00
-
Cum se folosesc corect pliculețele de ceai pentru ochi14.03.2026, 16:00
Frigiderul, incubator pentru bacterii. Care este temperatura corectă la care trebuie setat
Frigiderul, incubator pentru bacterii. Care este temperatura corectă la care trebuie setat frigiderul.
Un nou virus stârnește îngrijorare. Ce este virusul Nipah
Nimbus, noua tulpină a COVID, simptome neobișnuite
Varianta COVID care înspăimântă experții. Care este simptomul principal. E groaznic. Se pregătesc noi vaccinuri pentru tulpina Nimbus.
Epidemia de rujeolă se extinde în SUA. Autoritățile sanitare, în alertă
Cea mai contagioasă boală din lume se extinde cu repeziciune. Autoritățile sanitare, în alertă
Pisicile, un pericol ascuns pentru creier
Ce trebuie să știi dacă te-a zgâriat câinele. Dr. Tudor Ciuhodaru, avertisment
Infecția care te poate urmări 10 ani. Legătura șocantă dintre spitalizare și bolile incurabile
Candidozyma auris, ciuperca rezistentă la medicamente, se răspândește rapid în Europa
EXCLUSIV Gripa ucide și copii. Dr. Adrian Marinescu: Cum explică părinții antivacciniști moartea unui copil dintr-o boală prevenibilă
Virusul comun care crește dramatic riscul de probleme cardiace potențial fatale
Bacteria Listeria monocytogenes, găsită în salate și paste. Cel puțin 6 persoane au murit. Care sunt simptomele
De ce cadrele medicale nu trebuie să poarte bijuterii sau să aibă manichiura făcută. Dr. Beatrice Mahler, explicații
Focare de gripă aviară H5N1. Care sunt riscurile să se transmită la oameni
Un nou virus gripal de origine animală ar putea declanșa următoarea pandemie. Medicii, în alertă
Justin Timberlake are boala Lyme. Totul despre Lyme: simptome și stadii
Supergripa H3N2: Dr. Mihai Craiu explică simptomele, riscurile și cum ne protejăm
Mucus galben, verde sau maro: ce înseamnă fiecare culoare. Uite ce boală poți avea
7 lucruri de știut despre Hepatita A. Un gest simplu distruge virusul!
Europa, în alertă maximă. Pregătiri pentru următoarea pandemie
Europa se pregătește pentru o nouă pandemie. Un inamic necunoscut ar putea declanșa următoarea criză globală de sănătate.
