Covid-19: cum îi protejezi pe cei mici, recomandările pediatrilor
Medicii pediatri fac o serie de recomandări privind protejarea copiilor de infecția cu noul coronavirus. Ei spun că, deși fac mai rar formele grave ale bolii, nu sunt înafara riscului.
Gabriela Florian, medic specialist pediatrie în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare (SJUBM), spune că potrivit OMS, copii și adolescenții pot fi infectați sau pot transmite boala la fel ca orice persoană. Datele sugerează că pacienții pediatrici sunt mai puțin predispuși pentru forme severe de boală, dar totuși acestea pot apărea și la această grupă de vârstă. Conform CDC (Centrul de control și prevenție a bolilor) în SUA 2%, China 2.2%, Italia 1.2% iar în Spania 0.8% din totalul persoanelor infectate cu COVID 19 au fost pacienți pediatrici.
Conform AAP ( Asociația Americană de Pediatrie) simptomele care se pot întalni în această boală sunt nespecifice – febra, tuse, dispnee (scurtarea respirației, respiratie dificilă), rinoree, congestie nazală, disfagie (durere în gat) – si acestea pot avea intensitate diferită. Formele severe de boală care au necesitat spitalizare au fost întalnite, în special la sugari (varsta < 12 luni) sau la pacienții cu comorbidități.
Recomandările medicului
Nu exista vaccinare împortiva acestei infecții, de aceea, pentru a proteja atât copiii, cât și întreaga familie dr. Gabriela Florian, recomandă:
- spălarea corespunzătoare a mâinilor cu apă și săpun > 20 secunde (se va cânta “Un elefant se legăna“ până la 3 elefanți J ) și apoi utilizarea unui dezinfectant, cu minim 60% alcool
- se va utiliza mască chirurgicală simpla în cazul copiilor cu vârsta de peste 2 ani (recomandare CDC)
- învățați copilul să tușească sau să stranute la nivelul cotului, brațului sau folosind o batistă de unică utilizare (care va fi aruncată)
- curățarea și dezinfectarea suprafețelor, a jucăriilor sau a obiectelor pe care copilul le utilizează
- învățați copilul să nu își atingă fața, ochii sau nasul, fiind în primul rând dumneavoastra un exemplu
- copii nu vor însoți adulții la cumpărături, în locuri aglomerate și nu se frecventează spații de joacă
- în mod particular, este important să se evite contactul copiilor și adolescenților cu persoane în vârstă sau persoane din grupa de risc de a dezvolta forme severe de boală.
În cazul în care copilul dumneavoastră a intrat în contact cu o persoana infectată cu noul coronavirus sau dacă sunteți îngrijorat de simptomele lui, luați legatura cu medicul de familie sau medicul pediatru.
Se recomandă a se evita consultațiile de rutină si utilizarea, dacă exista posbilitatea, a telemedicinei, în locul consultațiilor clasice.
Se continuă vaccinarea copiilor, în perioada de pandemie, conform calendarului de vaccinare.
De asemenea, OMS menționează că părinții trebuie să fie suportivi, să asculte grijile copiilor vizavi de această boală și să fie asigurați că sunt sprijiniți și ocrotiți. Se recomandă ca rutina și programul să fie respectat, în mare măsură ca inaintea restricțiilor și, eventual, crearea unor obiceiuri noi, în functie de nevoile actuale, a menționat dr. Gabriela Florian, medic specialist - sectia Pediatrie a SJUBM.
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
Formele ușoare de COVID-19, impact asupra inimii
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
De ce persistă pierderea gustului după COVID chiar și după mult timp?
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
Scădere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 în România
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
EXCLUSIV Paxlovid, noul antiviral pentru COVID. Rafila: Va fi la dispoziția pacienților care vor avea nevoie
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
