COVID-19: Turcia, carantină totală din 31 decembrie până pe 4 ianuarie
Turcia va impune o carantină totală timp de patru zile pentru a stopa răspândirea COVID-19, a anunțat luni președintele Recep Tayyip Erdogan.
La nivel național, în Turcia va fi impusă carantină totală, care va presupune o interdicție de circulație începând de la ora 21.00 în ajunul Anului Nou și care se va încheia la ora 5.00, pe 4 ianuarie 2021, a spus președintele Recep Tayyip Erdogan, după o ședință a cabinetului.
În acest timp, oamenii vor trebui să rămână acasă, iar până în acest moment nu au fost stabilite posibilele excepții. În Turcia au mai fost impuse astfel de măsuri, timp în care magazinele și supermarketurile au rămas deschise, în timp ce restaurantele și cafenelele au fost închise.
Ministrul Sănătății Fahrettin Koca a raportat că Turcia a înregistrat, în 24 de ore, 229 de decese asociate COVID-19, cel mai mare număr zilnic de până acum, dar și 29.617 de cazuri noi de infecție în același interval.
Măsurile au fost deja înăsprite la începutul lunii decembrie, cu interdicții de circulație de weekend, în timp ce de luni până vineri nu se poate circula între orele 21:00 și 05:00, notează Agerpres.
Asociația Medicală Turcă (TTB), care a exprimat îndoieli cu privire la datele despre coronavirus comunicate de guvern, a avertizat că spitalele de stat se află la capacitate maximă, cu unități de terapie intensivă supraaglomerate. Turcia, care are o populație de 83 de milioane de oameni, a raportat până acum un total de 1,86 milioane de infecții și 16.646 de decese.
-
Cât de periculoase sunt sfaturile medicale de pe internet26.09.2026, 08:45
-
-
-
-
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
China neagă originea COVID. Dispută globală între teoria zoonotică și ipoteza scăpării din laborator
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
Scădere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 în România
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
Suprafețele din lemn reduc transmiterea COVID. Au proprietăți antivirale naturale
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Noile vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de FDA pentru persoanele peste 65 de ani
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
