Cum să scăpăm de durere prin terapie. Grigorescu: Bărbații sunt mai predispuși la anxietatea durerii

cum sa scapam de durere prin terapie. FOTO: Freepik @prostooleh
cum sa scapam de durere prin terapie. FOTO: Freepik @prostooleh

Terapia durerii - ce este și când când se recomandă apelarea la acest tip de psihoterapie.

Psihoterapeutul Carmen Grigorescu Hotar a explicat ce înseamnă terapia durerii, dar și în ce situații este necesară aplicarea acesteia, subliniind și prezența anxietății durerii, o stare la care sunt mai predispuși bărbații decât femeile.

”Avem două tipuri de durere, cea acută și cea cronică. Cea acută se referă la momentul în care ne doare ceva și ajungem la spital, de exemplu, apoi când ne întoarcem acasă suntem în regulă. Când vorbim despre durerea cronică vorbim de o persistență a durerii de peste 6 luni.

Terapia durerii înseamnă o echipă de specialiști, de la chirurgie, ortopedie, neurologie, radiologie și până la psiholog. Aceștia lucrează în echipă și își spun părerea despre caz.

De cele mai multe ori nu mai sunt motive medicale ca acel pacient să spună că mai are durere, iar aici intervine psihologul, cel care face o evaluare a simptomelor, încearcă să vadă dacă acest tip de durere este de fapt o somatizare.

De cele mai multe ori, pacientul, în urma unor dureri cronice dezvoltă o capacitate mai mică de a percepe durerea față de înainte de a fi avut traumatismul sau intervenția chirurgicală. Desigur, durerea apare, nu o inventează, numai că pragul său de durere este mult diminuat”, a explicat psihoterapeutul Carmen Grigorescu Hotar la Sfat de Sănătate de la Antena 3.

Cine ajunge la terapia durerii și când

Potrivit psihoterapeutului, ”în terapia durerii, cine ajunge la psiholog ajunge pentru că este cumva în mintea lor. Ei percep poate o mică durere, dar ei văd asta ca pe o catastrofă.

De multe ori ei dezvoltă anxietate și practic anticipează faptul că, de exemplu, or să meargă zece pași și o să le fie greu, o să înceapă durerea, sau nu merg la serviciu pentru că nu știu ce o să se întâmple, lucruri care nu sunt neapărat legate de realitate, ci este percepția lor deformată”, a mai spus Carmen Grigorescu Hotar.

Vezi și: Care este diferența dintre anxietate și depresie. Psiholog: Unii cred că fac infarct, alții că vor înnebuni

Care sunt formele de terapie

”Psihologul are rolul de a vedea dacă acea persoană are simptome de depresie și în consecință se va face terapie comportamentală. În terapia durerii cea mai bună formă de terapie, pe care o poate face un psiholog, este hipnoza.

Pentru că în durerea cronică, pacientul simte o durere într-o anumită parte a corpului, iar prin hipnoză el va reuși să relaxeze fiecare parte a corpului, fiecare mușchi și, în special, se va centra pe partea pe care el o resimte, ce îl doare foarte tare.

Și mai avem și terapia ocupațională, în care pacientul învață cum să-și adapteze noul stil de viață, după o intervenție sau după momentul în care a resimțit o durere de lungă durată, cum să facă ca el să reușească să își adapteze viața și să nu mai anticipeze aceste gânduri catastrofale și să își acceseze resursele proprii, pentru că sunt.

Majoritatea oamenilor au foarte multe resurse proprii, însă nu sunt conștienți de ele și este mult mai ușor să ne gândim la ceva rău. Așa este creierul format”, a mai spus psihoterapeutul.

În câtă vreme se poate scăpa de anxietatea durerii

”De cele mai multe ori se scapă de aceasta pentru că sunt conștienți că nu este o durere reală și că exagerează cumva în a spune ce simptomatologie au, însă diferă de la caz la caz, depinde și de ce background au, dar și de ce structură au.

Dacă este o persoană anxioasă, cu siguranță va fi mai greu să depășească aceste momente, dar suportul familiei și cumva, psihologul, pacientul și familia sunt o echipă care lucrează pentru ajutorarea pacientului”, a mai explicat psihoterapeutul.

Vezi și: Canabisul în scop medical, blocat în România, dar achiziționat ilegal de pacienții disperați. Dumitrache - Buicu: Nu ca medicament, ci ulei, tinctură / Canabisul NU tratează boala de bază

Bărbații, mai predispuși decât femeile

Potrivit specialistului, bărbații sunt mai predispuși la anxietatea durerii, deoarece ”sunt mai temători, femeile rezistă mai bine la durere, nu știm încă explicația, însă am văzut că mai mult bărbații dezvoltă atacuri de panică.

Spre exemplu, o persoană care a avut o operație la umăr, merge și face fizioterapie, kinetoterapie, în momentul în care ajunge în sală are impresia că atunci când kinetoterapeutul îl va atinge sau trebuie să facă anumite mișcări o să îl doară extrem de tare și are niște reacții, chiar să se apere, deși nu este cazul, pentru că acele mobilizări pot fi destul de simple”, a mai spus psihoterapeutul Carmen Grigorescu Hotar.

Medicația pentru durere, personalizată. De ce este necesar acest lucru

Afecțiunile dureroase sunt considerate principalele cauze de invaliditate la nivel mondial. În ciuda acestui fapt, eficacitatea tratamentelor variază de la o persoană la alta, mai mult, de la un sex la altul, dovedit fiind faptul că analgezicele au efecte diferite la bărbați și femei. De altfel, acesta este unul dintre motivele pentru care medicina personalizată a durerii este un  domeniu emergent care are ca scop producerea de tratamente sigure și eficiente, adaptate la nevoile individuale, notează Medical News Today.

La nivel mondial, aproximativ 1,71 miliarde de persoane trăiesc cu o afecțiune legată de durere sau de afecțiuni musculo-scheletice. Printre acestea se numără durerile lombare, osteoartrita și fibromialgia.

Aceste afecțiuni sunt legate de măsuri mai proaste de sănătate mintală și de bunăstare, precum și de creșterea absenteismului la locul de muncă și de pierderi de productivitate. Citește mai departe AICI.

Vezi și: Analgezicele, mai puțin eficiente la femei. Cine este responsabil cu rezistența la durere

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2022 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0