De ce ajung românii prea târziu la medic? Cristian Vlădescu vorbește despre lipsa stimulentelor pentru prevenție și efectele asupra sănătății.
De ce ajung atât de mulți români prea târziu la medic? Prof. dr. Cristian Vlădescu explică problema ascunsă a sistemului sanitar: lipsa unor mecanisme care să recompenseze prevenția și menținerea oamenilor sănătoși. "Dacă un asigurat moare sau trăiește, casa de asigurări primește aceeași sumă de bani", spune specialistul, care arată cum actualul model poate duce la costuri mai mari și la diagnosticarea bolilor în stadii avansate.
Prevenția rămâne una dintre marile probleme ale sistemului sanitar românesc, iar lipsa unor mecanisme care să recompenseze menținerea oamenilor sănătoși duce la diagnosticarea târzie a bolilor și la costuri mai mari pentru tratamente. Este analiza prof. dr. Cristian Vlădescu, directorul Institutului Național de Management al Serviciilor de Sănătate, la emisiunea Dezbateri în Sănătate de la DC Medical și DC News.
Invitatul a explicat că România a început să finanțeze servicii de prevenție, inclusiv vaccinarea compensată, însă problema principală rămâne lipsa unui mecanism care să responsabilizeze actorii din sistem pentru starea de sănătate a populației.
"Problema fundamentală este alta: dacă ajungi prea târziu la medic, boala este într-un stadiu avansat. Iar dacă este într-un stadiu avansat, cresc atât riscurile de deces, cât și costurile tratamentului. După aceea, sigur, cresc și costurile pentru sistemul sanitar. Intri într-un cerc vicios.
Nimeni, în actuala structură organizatorică, nu are nici interesul și nici responsabilitatea directă de a remedia această situație", a explicat prof. dr. Cristian Vlădescu.
Prof. Vlădescu susține că actualul mecanism de finanțare nu creează suficiente stimulente pentru prevenție.
"Casele de asigurări funcționează acum independent de rezultatele medicale. Dacă un asigurat moare sau trăiește, casa de asigurări primește aceeași sumă de bani", a afirmat acesta.
Potrivit specialistului, finanțarea ar trebui să țină cont de profilul populației asigurate: vârstă, boli cronice, istoric medical și riscuri.
"Dacă finanțarea ar fi fost făcută în funcție de numărul de asigurați și de statusul lor de sănătate, dacă este vârstnic, dacă este tânăr, dacă are un anumit istoric medical, lucrurile ar fi fost diferite", a explicat prof. dr. Cristian Vlădescu, directorul Institutului Național de Management al Seriviciilor de Sănătate Sanitar, la Dezbateri în Sănătate, de la DC Medical și DC News.
Expertul a precizat că aceste informații există deja în bazele de date ale sistemului sanitar.
"Aceste informații pot fi obținute foarte simplu din bazele de date existente. Nu trebuie să mai investești masiv pentru a le crea. Bazele de date există. Practic, ai putea avea istoricul medical al fiecărui cetățean la un clic distanță", a explicat prof. dr. Cristian Vlădescu, directorul Institutului Național de Management al Seriviciilor de Sănătate Sanitar, la Dezbateri în Sănătate, de la DC Medical și DC News.
Cristian Vlădescu a explicat că un model diferit de finanțare ar fi creat două tipuri de stimulente pentru casele de asigurări: atragerea pacienților și menținerea sănătății acestora.
"Pentru un vârstnic, casa de asigurări primea aproximativ 480 de euro pe lună de la Casa Națională, care devenea, de fapt, un distribuitor de resurse pe criterii clare.
Dacă erai, de exemplu, student în București, la 20 de ani, primeai mult mai puțin. Aveai astfel un stimulent pentru casele de asigurări să atragă și să păstreze persoane cu nevoi medicale diferite", a mai explicat. prof. dr. Cristian Vlădescu.
Expertul a explicat că un astfel de sistem ar fi schimbat logica finanțării.
"Al doilea stimulent era să mențină asigurații sănătoși, pentru că pierderea unui asigurat însemna pierderea finanțării, iar un pacient care se îmbolnăvește grav generează costuri mai mari.
Aveai, deci, două stimulente: unul să menții oamenii în sistem și al doilea să îi menții sănătoși, astfel încât costurile medicale să fie mai mici", a mai explicat medicul.
Prof. Vlădescu a dat exemplul Finlandei, unde sistemele de prevenție sunt legate direct de identificarea și monitorizarea populației.
"Acum spunem: "Haideți să facem screening pentru o anumită boală". Se face centralizat, dar rezultatele sunt inegale.
Există numeroase modele funcționale. Inclusiv în țări considerate cu sisteme sociale puternice, precum Finlanda. Acolo oamenii primesc acasă notificări în funcție de statutul lor, bărbat, femeie, tânăr, vârstnic, în care li se explică: "Ați depășit termenul la care trebuia să efectuați screeningul pentru această afecțiune"", a explicat prof. dr. Cristian Vlădescu, directorul Institutului Național de Management al Seriviciilor de Sănătate Sanitar, la Dezbateri în Sănătate, de la DC Medical și DC News.
Potrivit acestuia, lipsa prezentării la screening poate avea consecințe financiare în unele sisteme.
"Neprezentarea duce la o coplată pentru următoarele tipuri de investigații. Dar asta o putea face cel care dădea banii. Și întotdeauna o faci", a mai precizat profesorul.
În cadrul discuției, Cristian Vlădescu a vorbit și despre posibilitatea dezvoltării unor case de asigurări care să funcționeze după reguli diferite, inclusiv prin atragerea de venituri suplimentare.
Acesta a explicat că directiva europeană privind tratamentul transfrontalier ar fi putut crea oportunități pentru România.
"Pentru cetățenii din vest, dacă puneai la punct un sistem spitalicesc performant, ar fi existat o oportunitate. La spitale nu veneau neapărat pentru prevenție – nici românii nu merg în vest pentru prevenție și nici străinii nu ar fi venit la noi pentru asta – dar România ar fi putut câștiga, așa cum se întâmplă, de exemplu, în stomatologie", a explicat prof. dr. Cristian Vlădescu, directorul Institutului Național de Management al Seriviciilor de Sănătate Sanitar, la Dezbateri în Sănătate, de la DC Medical și DC News.
Potrivit acestuia, un sistem mai competitiv ar fi putut aduce și expertiză externă.
"Ar fi putut câștiga inclusiv know-how, prin aducerea unor specialiști din afară care să contribuie la dezvoltarea sistemului", a mai precizat expertul.
Prof. Vlădescu a explicat că dezbaterea privind casele de asigurări private nu era doar despre forma de proprietate, ci despre regulile după care ar fi funcționat sistemul.
"Discuția era mai amplă. Nu era vorba doar despre faptul că erau private sau publice.
Dacă toate funcționau după aceleași reguli – este precum în cazul furnizorilor: banii urmează pacientul și sunt plătiți în funcție de diagnostic – nu contează dacă serviciul este oferit într-un spital public sau într-un spital privat", a explicat prof. dr. Cristian Vlădescu, directorul Institutului Național de Management al Seriviciilor de Sănătate Sanitar, la Dezbateri în Sănătate, de la DC Medical și DC News.
El a subliniat că una dintre posibilitățile importante ar fi fost dezvoltarea asigurărilor suplimentare.
"Ceea ce avea relevanță atunci și are relevanță și acum este faptul că aceste case puteau emite și asigurări voluntare, suplimentare sau complementare.
Una este să ai o bază de asigurați, de exemplu un milion de persoane, cărora le poți oferi suplimentar o asigurare voluntară – să spunem 10 euro pe lună – pentru îmbunătățirea condițiilor și extinderea serviciilor medicale", a concluzionat prof. dr. Cristian Vlădescu, directorul Institutului Național de Management al Seriviciilor de Sănătate Sanitar, la Dezbateri în Sănătate, de la DC Medical și DC News.
