Deputatul Florin Buicu: GDPR nu se aplică la problemele de sănătate publică
Regulamentul General Privind Protecţia Datelor (GDPR), creat cu scopul de a reglementa modul în care datele personale ale cetăţenilor Uniunii Europene sunt protejate de companii, precum şi de a înlocui...
În cadrul emisiunii s-a abordat problematica unor formulare care în momentul de față pun medicii în situații contradictorii. De exemplu, în cazul unui copil cu HIV o lege îl obligă pe medicul de familie să scrie pe formularul de înscriere la liceu că are infecția respectivă, în timp ce o altă lege îl obligă pe același medic la confidențialitate, un lucru extrem de important, în condițiile în care acea hârtie completată ajunge la secretariatul unității de învățământ, la administrație școlară care nu intră sub incidența legii. Schimbarea unui astfel de formular e blocată de ani de zile, potrivit asociațiilor care militează pentru drepturile pacienților cu astfel de afecțiuni și care au semnalat la DCNews aceste probleme.
,,Acest tip de document nu ține numai de lege. De fapt aceste documente țin de acte subsecvente legii, dar Parlamentul se ocupă de-a crea cadrul legislativ ca genul acesta de documente să poată fi emise de Ministerul Sănătății, de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), de guvern. De multe ori cadrul legal este creat, în schimb poate din cauza faptului că anumiți funcționari nu și-au făcut treaba așa cum trebuie genul acesta de ordine de ministru nu pot fi emise și e păcat pentru că la nivelul Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților am avut toată deschiderea transpartinic astfel încît genul acesta de modificări dacă nu au avut loc să le urcăm la nivel de lege și dacă au persistat aceste probleme pentru o perioadă mai lungă de timp, la solicitarea organizațiilor nonguvernamentale, a organizațiilor de pacienți, inclusiv a organizațiilor profesionale am încercat să urcăm prevederea dintr-un act legislativ subsecvent în prevederea legii”, a declarat conf.dr. Florin Buicu.
Excepția de la GDPR
Din data de 25 mai 2018 toate statele membre sunt obligate să transpună Regulamentul în legislaţia naţională, iar companiile să fie conforme cu acesta. Pe mulți furnizori de serivcii de sănătate i-a speriat inițial acest regulament, dar deputatul doctor dă asigurări că ,,această directivă europeană nu se aplică pentru problemele de sănătate publică, pentru că există o prevedere foarte clară în directivă care nu a fost tradusă corect sau nu a fost bine înțeleasă în societate”.
Medicul a exemplificat cu dosarul electronic al pacientului care cuprinde informațiile legate de fiecare pacient cu tot istoricul medical într-un singur loc, astfel încât să-i fie facil medicului să aibă acces la toate datele medicale de care are nevoie. Șeful Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților a precizat că zilele trecute dosarul electronic a trecut în Parlament trecând la nivel de lege, după ce inițial fusese doar o Hotărâre de Guvern (HG)
,,Împreună cu Comisia de tehnologia informațiilor din Camera Deputaților am făcut această modificare la legea 95 astfel încât dosarul electronic să intre la nivel de lege. Din punct de vedere al accesului la aceste date există un oarecare conflict potențial între dreptul fiecărei persoane la datele proprii și interesul societății în problemele de sănătate publică. În mod normal problemele de sănătate publică care au impact și efect pe o comunitate mai mare de pacienți sunt primordiale, ele depășesc interesul individual al pacientului în momentul în care vorbim de interesele comunității”, a subliniat deputatul.
Specialiștii în acest domeniu au început să se profesionalizeze în GDPR, se organizează tot felul de conferințe, următoarea va avea loc la primăvară, cu dorința de-a se face o armonizare, o interpretare unitară a prevederilor din directiva privind GDPR.
,,În momentul în care aflăm despre un caz de sifilis, are dreptul cineva să facă anchetă epidemiologică legată de acest caz? Vă spun că , da are dreptul tocmai pentru a preîntâmpina creșterea numărului de cazuri într-o anumită comunitate. Susțin că problemele de sănătate publică și interesele comunității sunt mult mai importante decât interesul individual pentru problemele de sănătate publică”, a precizat deputatul medic.
Mai multe informații puteți afla urmărind emisiunea aici
-
-
Greșeala făcută de multe femei vara când folosesc ruj17.08.2026, 10:31
-
-
-
Sistemul DRG: ce este și de ce România nu-l aplică. Cât costă o operație în România și cât costă în străinătate. Costache: Asta este șansa noastră
CNAS va avea un nou sistem informatic: Un cetăţean român va putea lua reţeta de oriunde din Europa, nu doar din România
Petiția absolvenților de Farmacie și Medicină Dentară: Domnule Ministru, e discriminare! Suplimentați locurile la REZIDENȚIAT 2021
Doar 35% dintre români plătesc asigurări de sănătate. Rafila: Oamenii fac împrumut pentru tratament!
Horaţiu-Remus Moldovan, noul președinte al CNAS
Premierul Marcel Ciolacu a numit un nou șef la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Postul de președinte al Agenției Naționale a Medicamentului (ANMDM), scos la concurs de Ministerul Sănătății. Iată cerințele
Alte 6.639 de flacoane de Remdesivir, distribuite în spitalele din țară
EXCLUSIV Cât costă o asigurare de sănătate în România. Asigurare privată și asigurare la stat, prețuri. Ciurchea: Cineva cu un venit mai mare plătește mai mult
Cât costă o asigurare de sănătate la stat și cât costă o asigurare de sănătate privată, în România, în 2023.
Patriciu Achimaș-Cadariu, despre noul plan de combatere a cancerului: Nu este o compunere, are măsuri, are indicatori
Medicii de familie, noi servicii pentru pacienți oferite la domiciliu
Începând cu 1 aprilie medicii de familie pot acorda mai multe mai multe servicii la domiciliile pacienților.
EXCLUSIV Cum să ne alegem asiguratorul medical privat. Claudiu Năsui: Așa cum vă alegeți o bancă, așa cum vă alegeți asiguratorul pentru mașină
Cum să ne alegem asiguratorul medical privat. Ce trebuie să știm despre aceste opțiuni medicale.
Cum îți faci asigurare de la 1 august 2025: cât plătești, cum plătești. Descarcă formularul 212 AICI
EXCLUSIV CNAS, decizie în premieră. Stimulent pentru pacienți și medici, de la 1 iulie. Petru Crăciun: E introdus pentru prima dată. Mă întreb unde eram dacă luam acest stimulent în urmă cu 10 ani
Ce decizie a luat CNAS, în premieră pentru România.
EXCLUSIV Programul de guvernare 2024 - 2028 schimbă asigurările de sănătate. Ce va urma. Tiberiu Maier explică bugetarea multianuală
Favipiravir ar putea ajunge în farmacii. Alexandru Rafila: Căutăm o soluție. Antiviralele sunt toxice, nerecomandate la vârsta fertilă
Cât plătești la spital, dacă NU ești asigurat, de la 1 august. Cât costă O ZI de spitalizare
EXCLUSIV CONFERINȚĂ: Întărirea capacității instituționale pentru controlul infecțiilor spitalicești și gestionarea consumului de antibiotice. VIDEO
BREAKING NEWS MS: 27 de paturi libere la ATI în toată țara
Cseke Attila, după 3 luni de mandat la MS: Aprovizionarea cu medicamente împotriva COVID-19 și mai multe paturi ATI, ca obiective principale
Ce se schimbă în statutul rezidentului, dacă Proiectul legat de organizarea examenului de rezidențiat e adoptat. CLARIFICĂRI
EXCLUSIV De ce să alegi casa de bătrâni și de ce România judecă negativ acest loc. Prada: La noi este o barieră financiară care nu e atât de mare pe cât credem. Sunt pe mai multe niveluri de îngrijire
Servicii medicale gratuite pentru persoanele care nu plătesc asigurare și nu sunt asigurate: lista completă
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.
