Doi intoxicați cu fum și un mort în urma unei explozii la un depozit din Zărnești, Brașov
O persoană a murit și două au fost intoxicate cu fumîn urma unei explozii produse miercuri la un depozit de artificii din Zărnești, Brașov.
O persoană a decedat şi două au suferit intoxicaţii cu fum în urma unei explozii produse miercuri seara la un depozit de artificii din Zărneşti, informează purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Dan Colniceanu.
"Colegii de la Zărneşti au ajuns rapid la intervenţie şi au localizat incendiul. Din nefericire, avem o victimă, care a fost la momentul producerii exploziilor în interior şi care este decedată, din informaţiile pe care le avem. De asemenea, sunt două persoane care au suferit intoxicaţii cu fum. Din informaţiile pe care le deţinem, nu sunt probleme pentru zona respectivă, nu sunt gaze toxice. La faţa locului este un echipaj de cercetare chimică, care în momentul de faţă execută cercetare la nivelul aerului din zonă", a declarat Colniceanu la Digi24.
Reprezentanţii ISU Braşov le-au recomandat cetăţenilor ca, pentru orice eventualitate, să ţină geamurile închise. Cauza izbucnirii exploziei este în curs de stabilire.
Patru autospeciale cu apă şi spumă, două echipaje de prim-ajutor şi un echipaj de cercetare chimică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov au fost trimise, miercuri seară, să intervină în urma exploziei care a avut loc la un depozit de artificii din Zărneşti.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, Dan Colniceanu, în zonă există în continuare gaze rezultate în urma exploziei şi a incendiului izbucnit ulterior, cetăţenii urmând să fie alertaţi prin serviciul RO-ALERT dacă vor exista pericole.
"Există în continuare gaze rezultate în urma exploziei şi în urma arderilor. Mai sunt materiale care pot să ardă, dar fiind colegii la faţa locului şi ajungând rapid, suntem acolo pentru monitorizarea zonei şi se acţionează pentru răcirea spaţiilor depozitului. Locuitorii din Zărneşti sunt îndrumaţi să-şi desfăşoare activităţile normale şi noi suntem cu forţele activate la maximum, cu forţe suplimentare, chemate din timpul liber. Vom monitoriza situaţia şi în momentul în care vom avea informaţii că sunt probleme, vom emite mesaje RO-ALERT", a precizat reprezentantul ISU Braşov, arată Agerpres.
Personalul de pe AMBULANȚE, condiții speciale de PENSIONARE. Decret semnat de Iohannis
Trei copii intoxicați cu un antiparazitar folosit la animale. Mama și bunica, în stare foarte gravă. Primar: suntem în stare de șoc
Simptomul terifiant al AVC-ului. Semnul care apare cu câteva zile înainte ca un vas de sânge să explodeze
Expertize ADN pentru aflarea identității a 5 victime de la Neamț. Percheziții la spital
Spitalul Județean Piatra Neamț: familiile victimelor nu vor achita plata serviciilor medicale
Ioana Dichiseanu, mesaj EMOȚIONANT pentru tatăl ei internat la Terapie Intensivă: Vă rog să vă îndreptați rugăciune către tata!
EXCLUSIV Mustul, bombă cu ceas. Diana Bulgaru: Se moare rapid și sigur, în 5 minute maximum. Oamenii cad și mor
Mustul preparat în această perioadă poate reprezenta un real pericol pentru sănătate. De ce și la ce trebuie să ai foarte mare grijă.
Radu Țincu rupe tăcerea despre ȚUICĂ. Cum ajungem să ne intoxicăm cu PLUMB, fără să știm: Cazanele de metal, INTERZISE
Medicul Radu Țincu a rupt tăcerea despre țuică. Cât de toxică este și cum putem să orbim sau să murim de la ea.
Fetiță născută în ambulanța SMURD. Paramedic: a fost cea mai intensă senzație în 15 ani de intervenție
O fetiță a venit pe lume într-o ambulanță SMURD, în județul Arad, pe DN 7, la ora 17.40.
Intervenție chirurgicală complexă, de 6 ore, pentru salvarea bărbatului atacat de urs în apropierea unei stâne
EXCLUSIV AVC cardioembolic: simptome, cauze. Cele 2 vârste de graniță când pot apărea. Stoicescu: Cheagul de sânge e aruncat în creier. Dacă ai trecut de vârsta asta, riscul crește
Adolescenta de 15 ani, cu arsuri după ce s-a urcat pe un tren, dusă cu elicopterul la Spitalul de Pediatrie
BREAKING NEWS Bărbatul cu arsuri pe 70% din corp nu întrunește condițiile de transfer în străinătate
Totul despre ANEVRISMUL cerebral: cauze, simptome, diagnostic, tratament
Ce ar trebui să știi despre anevrismul cerebral? Cum se manifestă, cât de grav este și ce tratamente sunt disponibile?
Actorul Alexandru Arșinel, internat de urgență la o clinică privată din București
Actorul Alexandru Arșinel a fost internat de urgență la o clinică privată. Momentan nu se cunoaște motivul internării.
Bărbat cu arsuri grave, la spital, după explozia unei butelii. Nenorocirea s-a petrecut în Drobeta Turnu-Severin
Un tânăr a suferit arsuri de gradul II după explozia unei butelii într-un bloc la marginea orașului Drobeta Turnu-Severin.
Zi de foc pentru salvamontiști în toată țara. S-au primit 33 de apeluri de urgență
Salvamontiștii au avut 33 de intervenții în ultimele 24 de ore.
Alexandru Arșinel, de urgență la spital. Artistul: nu am o stare fizică prea bună
Artistul Alexandru Arșinel a ajuns la spital de urgență după ce a acuzat o stare de slăbiciune.
BREAKING NEWS ALARMANT: 24 de paturi libere la ATI pentru pacienții COVID în toată țara. Niciunul liber în București!
Care este starea de sănătate a medicului-erou de la Neamț
Patru persoane din Prahova, la spital cu arsuri după o explozie la un magazin alimentar. Ministerul Sănătății: sunt conștienți
Patru români au ajuns la spital cu arsuri după o explozie la un magazin alimentar din Tomșani, județul Prahova.
