DOLIU în Medicină. Dr. Raluca Olaru, șeful laboratorului de analize de la Spitalul CFR, răpusă de COVID
Federația SANITAS din România a făcut tristul anunț. Dr Raluca Olaru era membru în Comisia de medici a federației.
„Cu profund regret și durere în suflet anunțăm trecerea în neființă a colegei noastre, dr. Raluca Olaru, șef laborator analize medicale la Spitalul CFR, vicepreședinte la Uniunea Sindicală SANITAS CFR și membru în Comisia de Medici a Federației SANITAS, care a pierdut lupta cu virusul ucigaș.
Suntem alături cu gândul și sufletul de toți cei care au avut prilejul să o cunoască și să o aprecieze ca pe un medic și un om cu suflet mare.
Îi vom purta recunoștință veșnică pentru devotamentul profesional și activitatea din cadrul Federației SANITAS.
Sincere condoleanțe familiei !
Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!” au scris reprezentanții Federației SANITAS, pe pagina de Facebook a organizației.
În afară de doctorița Olaru, alte 111 cadre medicale și-au pierdut viața din cauza maladiei COVD-19, din totalul de 33.968 de cazuri de infectare confirmate, conform platformei Solidaritatea Sanitară.
-
-
12 cazuri de listerioză după consumul de mezeluri. 2 persoane au murit13.03.2026, 09:17
-
Studiile arată că modelele AI pot oferi sfaturi medicale dezastruoase13.03.2026, 09:06
-
-
De ce nu trebuie lăsat buretele de vase în chiuvetă12.03.2026, 20:56
