"Donează Sânge! Salvează o viață!", proiectul Patriarhiei Române. Viorel Jinga, rector UMF: Empatie și dragoste pentru cei în suferință. 23.000 de litri de sânge oferiți de către 45.000 de donatori

Monika Baciu |
Data publicării:
doneaza sange - FOTO: Freepik@annastills
doneaza sange - FOTO: Freepik@annastills

"Donează Sânge! Salvează o viață!" este proiectul Patriarhiei Române. Cum poți salva pe cineva în doar câteva minute. Este un gest care face diferența între viață și moarte. 

"Donează Sânge! Salvează o viață!" este proiectul Patriarhiei Române care vine în sprijinul pacienților care au nevoie de picături de viață. La un deceniu de existenţă a campaniei ”Donează sânge, salvează o viaţă!”, în Palatul Patriarhiei din Capitală a avut loc un eveniment aniversar cu participarea a numeroşi voluntari, medici, donatori, reprezentanţi ai instituţiilor beneficiare şi partenere. Evenimentul a marcat şi Ziua Mondială a Donatorului de Sânge.

”Ieri, la Palatul Patriarhiei am elogiat eforturile susținute ale părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru care, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române reușește de mai bine de un deceniu să ducă în Excelsior campania umanitară “Donează Sânge! Salvează o viață!”.

Iar statisticile acestui frumos și perpetuu proiect de suflet al Patriarhiei Române ne arată emulație, empatie și dragoste nețărmurită față de semenii aflați în suferință: peste 23.000 de litri de sânge oferiți de către 45.000 de donatori.

Și ieri, de Ziua Mondială a Donatorului, se impune în mod special un moment al recunoștinței față de acești donatori, precum și față de toți aceia care s-au alăturat oricărui proiect de donare de sânge, măcar odată în viață, aducând o speranță în plus celor aflați în suferință”, spune prof. univ. dr. Viorel Jinga, rector la UMF Carol Davila. 

Vezi și: Endometrioza, noi descoperiri. Bacteria care trezește și transformă celulele din gură într-o afecțiune dureroasă, cheia pentru un nou tratament

Cum se valorifică picăturile de viață

Prof. dr. Anca Coliţă, managerul Institutului Clinic Fundeni”, a vorbit despre cum sunt valorificate, în instituţia pe care o conduce, unităţile de sânge primite de la donatori.

”Anul trecut am primit la Institutul Clinic Fundeni de la Centrul de Transfuzie Sanguină București, de la centrele din țară și de la cele ale Ministerului Apărării Naționale 45 de mii de unități de sânge. Acestea au fost folosite pentru a ajuta și trata peste 3.500 de pacienți. Dintre aceştia, 80% sunt pacienți cronici, care au primit foarte multe unități de sânge. Doar 20% au primit o singură unitate.

Am făcut o analiză a secţiilor în care se utilizează cel mai mult sânge la Institutul Clinic Fundeni. Am constatat că 40% din unitățile de sânge au fost transfuzate pacienților care sunt în clinicile de hematologie, de bolnavii cu afecțiuni hematologice cronice. Pe locul al doilea, 20% dintre unitățile de sânge au fost utilizate în terapie intensivă pentru a sprijini intervențiile chirurgicale care se realizează în institut, în special transplantul hepatic și alte intervenții care sunt dificile și se realizează doar aici.

De asemenea, 12% dintre unitățile de sânge au fost utilizate pentru tratamentul copiilor cu afecțiuni hematologice maligne. Aici spun şi ştiu pentru că văd în fiecare zi copii diagnosticați cu afecțiuni foarte grave, care în momentul în care vin la spital au nevoie ca prim tratament de administrarea unei unități de sânge pentru menținerea în viață până când putem începe celelalte tratamente. De aceea, este extrem de important gestul dumneavoastră, chiar salvează vieți”, a subliniat prof. dr. Anca Coliţă.

Vezi și: Disfuncția erectilă, simptome, cauze și tratament. Ce boli pot provoca impotență

Bolnavul vine cu o sângerare mare

Prof. dr. Irinel Popescu, medic primar Chirurgie Generală şi coordonatorul Centrului de Excelență în Medicină Translațională din cadrul Institutului Clinic Fundeni, a explicat de ce este atât de important. 

”Primul dintre ele ţine chiar de programarea bolnavului pentru operaţie. În operaţiile de mare anvergură, începând cu transplantul de ficat, nu putem intra în sală fără o rezervă de sânge şi uneori asta duce la amânări repetate.

Al doilea motiv, mai dramatic, este când bolnavul vine cu o sângerare foarte mare şi când ştii că poţi să-l salvezi cu ajutorul unei intervenţii chirurgicale, dar acest act tehnic practic nu va avea succes dacă nu ai rezerva de sânge care să restabilească masa eritrocitară necesară vieţii.

A treia situaţie este când uneori, în cursul intervenţiilor majore, pot surveni accidente hemoragice neaşteptate şi atunci este nevoie de acelaşi sânge salvator”, a subliniat prof. dr. Irinel Popescu.

În perioada aprilie 2013 – iunie 2023 au avut loc 36 de ediții ale campaniilor de donare de sânge și s-au colectat 23.000 litri de sânge de la peste 50.000 de donatori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Aerosol versus fum

01 mai 2024, 15:45
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel