Asistenți maternali, alți 40 vor fi angajați în Teleorman printr-un proiect european
Reţeaua de asistenţi maternali din Teleorman va fi extinsă cu 40 de persoane, printr-un proiect cu finanţare europeană care se derulează până în anul 2023.
Asistenți maternali, Teleorman. ”În cadrul proiectului, la DGASPC Teleorman au fost angajaţi şapte asistenţi maternali profesionişti, iar în următorii trei ani urmează să fie angajaţi alţi 33”, a declarat, miercuri coordonatorul de proiect la nivelul judeţului, Ciprian Vasilescu. Procesul de selecţie a persoanelor care doresc să devină asistent maternal continuă, având în vedere că atestarea ca profesionist este un proces de durată. "Săptămâna viitoare vom face o primă selecţie pentru că până la sfârşitul anului ne dorim să atestăm încă zece asistenţi maternali profesionişti care să poată fi angajaţi din ianuarie 2020", a adăugat coordonatorul proiectului, potrivit Agerpres.
Asistenți maternali, Teleorman. Atestarea
Potrivit acestuia, atestarea presupune două etape. După depunerea cererilor, într-o primă fază se face evaluarea solicitanţilor, ceea ce presupune verificări, anchete la domiciliu, referinţe. Apoi, persoanele care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate în vederea atestării ca asistent maternal profesionist urmează programul de pregătire propriu-zisă, care se desfăşoară la DGASPC Teleorman.
După obţinerea atestatului, asistenţii maternali vor putea primi copii în plasament, angajarea făcându-se de la data instituirii plasamentului. DGASPC Teleorman are alocat, prin acest proiect, un buget de aproximativ 35 de milioane de lei, cu o contribuţie de 2% asigurată de Consiliul Judeţean. În prezent, la nivelul judeţului Teleorman îşi desfăşoară activitatea un număr de 194 de asistenţi maternali profesionişti, care au în grijă 333 de copii.
-
Vitamina D toamna: cine riscă un deficit și de ce excesul poate face rău10.10.2026, 14:00
-
-
-
Ce se întâmplă cu inima dacă bei alcool. Care este riscul de infarct10.10.2026, 11:00
-
Depresia ar putea bloca formarea unor neuroni noi10.10.2026, 10:10
Ministerul Sănătății: Cum se eliberează deciziile de carantină sau de izolare de către DSP-uri, dar și cum se dau concediile medicale. PRECIZĂRI
Alexandru Rafila merge în inspecție, marți, la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța
Medicamente compensate cu 90% pentru pensionari. DECIZIA Ministerului Sănătății
Cum știi dacă ești asigurat la sănătate și cum îți faci asigurare voluntară
BREAKING NEWS Rafila: După pandemie, vaccinarea și testarea COVID-19 se va face la medicul de familie sau la spitalele de boli infecțioase
Alexandru Rafila, AVERTISMENT: Cred că valul 5 al pandemiei va dura cel puțin două luni, februarie și martie au risc maxim
CNAS: Lista serviciilor medicale pentru asigurați, de la 1 ianuarie
CNAS: Începând cu 1 martie, serviciile medicale se acordă cu obligativitatea semnării cu cardul pacientului
CNAS, schimbare importantă de la 1 martie.
Ce se întâmplă cu pacienții neasigurați. Ministrul Sănătății a făcut anunțul
EXCLUSIV CONFERINȚĂ: Întărirea capacității instituționale pentru controlul infecțiilor spitalicești și gestionarea consumului de antibiotice. VIDEO
REZIDENȚIAT 2021. Peste 12.000 de candidați s-au înscris la examen
Circa 12.600 de candidați s-au înscris la examenul de rezidențiat organizat duminică, 21 noiembrie.
BREAKING NEWS Adrian - Marius Dobre este noul director interimar al UNIFARM. Decizia nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial
Alexandru Rafila: La testarea COVID în școli, un copil din 100.000 era infectat; măștile FFP2 ar putea deveni obligatorii în România
EXCLUSIV Serviciile medicale, extinse pentru pacienți. Elisabeth Iuliana Brumă: Au drepturi de care nu sunt conștienți
Raed Arafat: Zeci de ucraineni au cerut azil în România. Depinde dacă au acte, dacă au fost verificați
CNAS, răspuns după revolta medicilor. Valoarea punctului per capita rămâne neschimbată: între 4,5 lei și 12 lei
Noi medicamente gratuite şi compensate de la 1 noiembrie
Noi medicamente vor intra pe lista celor gratuite și compensate, de la 1 noiembrie.
EXCLUSIV "România este în faliment!" Mircea Coșea: Avem o categorie a populației care se tratează, în baza unor idei preconcepute, în Turcia sau Austria. Se tratează bine și aici!
EXCLUSIV 400 euro/an pentru fiecare angajat. De ce angajatorii ar trebui să includă asigurările de sănătate în pachetul salarial? Explicația ASF
Analize gratuite pentru persoanele peste 40 de ani. Andrei Baciu: Sunt decontate până la 3 consultații pe an. Descoperit în stadiu incipient, cancerul poate fi tratat
Lista serviciilor medicale gratuite pentru persoanele de peste 40 de ani. Andrei Baciu, despre ce analize se recomandă după 40 de ani.
