Centrul de Mari Arși, primul din țară, inaugurat azi la Timișoara
Centrul de Mari Arși a fost inaugurat azi, la Timișoara. Este primul de acest nivel, iar dotarea lui a costat aproape două milioane de euro și vor funcționa două linii de gardă.
Centrul de Mari Arşi (Casa Austria) din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara a fost inaugurat azi în prezenţa ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea. Ea a apreciat că dotările se ridică sau chiar depăşesc condiţiile unităţilor similare din străinătate.
"În sfârşit, avem un centru pentru mari arşi care poate să trateze acest pacient în condiţii absolut optime pentru această patologie. Am văzut centre din străinătate şi sunt nespus de mândră că acest centru este poate chiar la un nivel superior. Este foarte important că începând de joi acest centru va putea să primească pacienţi, că are medici şi personal mediu pregătit să trateze acest tip de pacienţi, că Ministerul Sănătăţii, autorităţile locale şi spitalul au realizat această minune. Este o zi istorică. Practic, sunt primele paturi care corespund cu adevărat tuturor standardelor", a declarat ministrul Sorina Pintea.
Pentru centrul din Timişoara, a cărui dotare s-a ridicat la aproape 2 milioane de euro, s-a aprobat funcţionarea a încă două linii de gardă şi a încă două posturi de medici pe specialitatea chirurgie plastică.
Din cele cinci boxe, trei sunt funcţionale imediat, iar celelalte două, după ce Consiliul Judeţean (CJ) Timiş va semna recepţia, dar ministra Sănătăţii a afirmat că dacă va fi nevoie şi vor fi pacienţi care vor necesita îngrijiri imediate, este convinsă că nu vor fi piedici.
"Avem tot ce ne trebuie, nu cred că cineva va spune nu puneţi pacienţii pentru că nu avem o hârtie. Îmi asum eu acest lucru", a subliniat Sorina Pintea.
Celelalte două boxe vor fi funcţionale în maximum trei săptămâni.
"Aparatura medicală este achiziţionată şi achitată de către Ministerul Sănătăţii, cu finanţare de la Banca Mondială. Boxele sunt gata, primele trei vor intra în funcţie. Aceste lucrări suplimentare au fost necesare pentru că un generator care asigură energia electrică în caz de probleme şi o altă achiziţie a Ministerului Sănătăţii, prin Banca Mondială. De aceea vom porni cu trei boxe. Am considerat obligatoriu să le pornim, pentru că fiind finalizate, personal existent, aparatura sosită de la Ministerul Sănătăţii, era incorect şi inuman să nu pornim cu ele, chiar dacă pentru celelalte două. Avem 50 de persoane care lucrează", a explicat directorul Spitalului Judeţean Timişoara, Marius Craina.
Pentru cei cinci pacienţi care vor fi trataţi aici, centrul are medici de gardă, specialişti ATI-şti şi chirurgie plastică care îi deservesc doar pe aceştia.
Clinica de mari arşi de la Timişoara este prima din ţară de o asemenea anvergură, notează agerpres.ro.
"O parte din aparatură este sosită, iar o parte din aparatură urmează să sosească. Clinica este dotată la ora actuală, astfel că ea poate să fie utilizată. Săptămâna trecută, Direcţia de Sănătate Publică Timiş a luat probele biologice, rezultatele sunt excelente, nu a fost nici cea mai mică problemă din acest punct de vedere. Trei boxe vor fi funcţionale din această săptămână, iar celelalte două, probabil, la finele lunii octombrie", a afirmat Marius Craina.
-
6 remedii naturale pentru durerile de stomac25.12.2025, 16:05
-
EXCLUSIV Dr. Doru Negru demontează pâinea: Te-ai "spurcat" o dată?25.12.2025, 14:59
-
Primul semn că nivelul tău de stres e prea mare25.12.2025, 12:20
-
-
Ceaiul care ajută dacă ai tuse productivă și dureri în gât25.12.2025, 09:52
Ce se întâmplă cu pacienții neasigurați. Ministrul Sănătății a făcut anunțul
Legea 141 / 2025: ce se întâmplă de la 1 august
Dosarul Electronic de Sănătate (DES) este funcțional! Cum îți vezi datele personale și cum le modifici
EXCLUSIV Unde se pierd foarte mulți bani în Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu: Multe spitălașe care tratează prost pacienții și ajung să fie tratați a doua oară în centrele mari
Unde se pierd cele mai multe fonduri din sistemul de Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu, despre exemplul Germaniei.
Din 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS
Colegiul Medicilor Stomatologi spune că dintr-un total de aproximativ 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS.
CNAS, anunț. Acces mai facil la servicii de medicină fizică și de reabilitare pentru pacienți
CNAS anunță că pacienții au acces mai facil la servicii de medicină fizică și de reabilitare
EXCLUSIV Serviciile medicale, extinse pentru pacienți. Elisabeth Iuliana Brumă: Au drepturi de care nu sunt conștienți
Alexandru Rafila: Dacă oamenii vor să aibă sărbători cât mai aproape de normalitate, trebuie să fie precauți
Servicii medicale gratuite pentru persoanele care nu plătesc asigurare și nu sunt asigurate: lista completă
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.
MS: Evaluarea și tratamentul în ambulatoriu al pacienților COVID, decontate de CNAS. Investigațiile pentru ceilalți pacienți, în maximum 5 zile
EXCLUSIV 400 euro/an pentru fiecare angajat. De ce angajatorii ar trebui să includă asigurările de sănătate în pachetul salarial? Explicația ASF
CNAS mărește valoarea punctului "per capita" cu 0,50 lei. Noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală
CNAS, noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală.
Cât plătești la spital, dacă NU ești asigurat, de la 1 august. Cât costă O ZI de spitalizare
BREAKING NEWS Adrian - Marius Dobre este noul director interimar al UNIFARM. Decizia nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial
Serviciile de diagnosticare oncologică pentru persoanele neasigurate nu vor mai fi plătite de asigurați, ci de bugetul de stat, anunță CNAS
BREAKING NEWS Refugiată din Ucraina, decedată după ce a ajuns în Republica Moldova. I s-a făcut rău după ce a trecut granița. ANUNȚ OFICIAL
Alexandru Rafila, AVERTISMENT: Cred că valul 5 al pandemiei va dura cel puțin două luni, februarie și martie au risc maxim
Raed Arafat: Zeci de ucraineni au cerut azil în România. Depinde dacă au acte, dacă au fost verificați
Analize și servicii medicale de prevenţie pentru toate vârstele. CNAS: Nu va mai exista să primiți acel răspuns că - nu mai avem bani, s-au terminat banii!
Sistemul DRG: ce este și de ce România nu-l aplică. Cât costă o operație în România și cât costă în străinătate. Costache: Asta este șansa noastră
Medicii de familie, noi servicii pentru pacienți oferite la domiciliu
Începând cu 1 aprilie medicii de familie pot acorda mai multe mai multe servicii la domiciliile pacienților.
