Servicii medicale gratuite pentru persoanele care nu plătesc asigurare și nu sunt asigurate: lista completă
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.
Luna octombrie este declarată „Luna Roz”, ca simbol al luptei împotriva cancerului de sân. Demersul are rolul conștientizării aupra importanței prevenției și depistării din timp a...
Cetatea Deva şi Centrul cultural "Drăgan Muntean" din localitate vor fi iluminate în roz în această seară, de la ora 19,00. Acesta este simbolul promovării şi susţinerii luptei împotriva cancerului la sân, în judeţul Hunedoara fiind înregistrată o dublare a numărului de îmbolnăviri în perioada 2017-2018.
"Acest demers are rolul de conştientizare asupra importanţei prevenţiei şi depistării din timp a maladiei care ucide anual mii de femei. Potrivit statisticilor, în România, apar în fiecare an 9.000 de noi cazuri de cancer de sân, iar un sfert dintre femeile diagnosticate nu mai au nicio şansă de a fi salvate, pentru că boala este depistată foarte târziu", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva, Mona Voinescu.
Conform datelor administraţiei locale, în judeţul Hunedoara au fost înregistrate, anul trecut, 296 de noi cazuri de cancer de sân, număr aproape dublu faţă de anul 2017, potrivit agerpres.ro.
Luna octombrie este declarată, în toată lumea, Luna Roz. Peste 70 de ţări iluminează în culoarea roz diverse clădiri reprezentative pentru a reaminti femeilor importanţa depistării precoce a cancerului de sân.
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.
Cardul european de sănătate: ce este, la ce te ajută și cum se obţine documentul. Descarcă cererea de aici.
CNAS, noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală.
Noi medicamente vor intra pe lista celor gratuite și compensate, de la 1 noiembrie.
Începând cu 1 aprilie medicii de familie pot acorda mai multe mai multe servicii la domiciliile pacienților.
În ce constă birocratizarea medicilor de familie. Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului.