SIDA, Tuberculoză, Malarie. Ministerul Sănătății va primi peste 4,3 milioane de euro
Ministerul Sănătăţii precizează că va primi, în următorii 3 ani, de la Fondul Global de Luptă împotriva SIDA, Tuberculozei şi Malariei peste 4,3 milioane de euro pentru implementarea mai multor...
SIDA, Tuberculoză, malarie. ”Lupta împotriva tuberculozei continuă. Noul program de tranziţie "Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România" pentru care am obţinut finanţare externă urmăreşte îmbunătăţirea controlului tuberculozei în ţara noastră şi vine în sprijinul intervenţiilor prevăzute în Strategia Naţională de Combatere a Tuberculozei. La nivel naţional, urmărim asigurarea unui acces cât mai bun la diagnosticare şi tratament pentru toţi pacienţii afectaţi de această maladie", a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea, într-un comunicat.
Fondul Global de Luptă împotriva SIDA, Tuberculozei și Malariei va aloca României 4,3 milioane de euro în următorii 3 ani. Partenerii Ministerului Sănătăţii în cadrul acestui program sunt Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Romanian Angel Appeal, din partea societăţii civile. Cu acești bani va fi evaluată şi revizuită Strategia Naţională de Control a Tuberculozei în România 2015 - 2020, dar şi extinsă până în 2025, respectiv va fi revizuită legislaţia naţională pentru achiziţia de medicamente şi teste de diagnostic în vederea simplificării şi debirocratizării procedurilor.
SIDA, Tuberculoză, malarie. Plan de bază pentru lanțul de aprovizionare
Se va crea în premieră Planul de bază pentru lanţul de aprovizionare şi va fi definită metodologia pentru gestionarea stocurilor şi estimarea nevoilor de medicamente şi teste de diagnostic.
"Cea mai importantă activitate din acest proiect o constituie reforma serviciilor medicale pentru pacienţii TB în sensul de inversare a piramidei serviciilor medicale şi de acordare a acestora cât mai aproape de pacient. Vrem ca aceste servicii să nu se mai focuseze, ca până acum, pe spitalizarea pacientului, ci mai degrabă să fie acordate în regim ambulatoriu, prin medicul de familie, prin dispensarele de tuberculoză şi de ce nu - poate chiar la domiciliul pacientului. Pentru această activitate colaborăm cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a stabili noi criterii de spitalizare, noi criterii de acordare a serviciilor în ambulator, astfel încât până la finalizarea proiectului să avem un nou sistem şi poate un nou mecanism de finanţare al acestor servicii", a mai declarat Sorina Pintea.
Potrivit sursei citate, anul viitor va fi realizat un proiect pilot care va avea la baza noua metodologie.
-
Vitamina D toamna: cine riscă un deficit și de ce excesul poate face rău10.10.2026, 14:00
-
-
-
Ce se întâmplă cu inima dacă bei alcool. Care este riscul de infarct10.10.2026, 11:00
-
Depresia ar putea bloca formarea unor neuroni noi10.10.2026, 10:10
Cele 10 măsuri pentru pacienți, în reforma sistemului sanitar. Ce se întâmplă cu cardul de sănătate
EXCLUSIV De ce să alegi casa de bătrâni și de ce România judecă negativ acest loc. Prada: La noi este o barieră financiară care nu e atât de mare pe cât credem. Sunt pe mai multe niveluri de îngrijire
Noi servicii medicale DECONTATE, pentru gravide și lăuze. CNAS, lista completă
Noi servicii medicale sunt decontate, pentru gravide și lăuze. Vezi lista completă, publicată de CNAS.
Cum îți faci asigurare de la 1 august 2025: cât plătești, cum plătești. Descarcă formularul 212 AICI
BREAKING NEWS Refugiată din Ucraina, decedată după ce a ajuns în Republica Moldova. I s-a făcut rău după ce a trecut granița. ANUNȚ OFICIAL
România, codașa UE în clasamentul privind calitatea vieții și bunăstarea socială. Suntem pe ultimul loc, după Ungaria și Bulgaria
BREAKING NEWS Adrian - Marius Dobre este noul director interimar al UNIFARM. Decizia nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial
Bugetul Ministerului Sănătății va fi suplimentat cu 30 de milioane de lei
Din 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS
Colegiul Medicilor Stomatologi spune că dintr-un total de aproximativ 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS.
Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului medical. Zoițanu: Mare parte din birocratizarea medicilor ține de toate hârtiile pe care pacientul trebuie să le plimbe
În ce constă birocratizarea medicilor de familie. Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului.
Asigurarea de sănătate include și servicii stomatologice. Un studiu al CMSR arată că 34% dintre respondenți nu știu că pot face plombe, extracții, detartraj sau tratamente gratuite
REZIDENȚIAT 2021. Peste 12.000 de candidați s-au înscris la examen
Circa 12.600 de candidați s-au înscris la examenul de rezidențiat organizat duminică, 21 noiembrie.
Amendă URIAȘĂ în scandalul IMUNOGLOBULINELOR: 71 de milioane de euro pentru 5 firme și o asociație care au vrut să forțeze statul să scoată taxa clawback
EXCLUSIV Condiția ca un pacient să se trateze în străinătate. Celebrul formular E112. Vlădescu: Firul roșu. Pentru români nu era foarte convenabil, dar era mai bine decât deloc
Perioada de IZOLARE și condițiile de testare, MODIFICATE! Iată ce se întâmplă în centrele de evaluare, cine e fi internat și cum ești declarat vindecat. REGULI NOI
Cum poți să-ți faci asigurare medicală la stat dacă NU ai salariu. Cât te costă și cât timp e valabilă. Documentul AICI
Bani pentru pacienții cu cancer. Cine îi primește. Înscrie-te aici!
Alexandru Rafila, AVERTISMENT: Cred că valul 5 al pandemiei va dura cel puțin două luni, februarie și martie au risc maxim
EXCLUSIV Unde se pierd foarte mulți bani în Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu: Multe spitălașe care tratează prost pacienții și ajung să fie tratați a doua oară în centrele mari
Unde se pierd cele mai multe fonduri din sistemul de Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu, despre exemplul Germaniei.
Doar 35% dintre români plătesc asigurări de sănătate. Rafila: Oamenii fac împrumut pentru tratament!
Medicii de familie, noi servicii pentru pacienți oferite la domiciliu
Începând cu 1 aprilie medicii de familie pot acorda mai multe mai multe servicii la domiciliile pacienților.
