Screening pentru tuberculoză, program uriaș la nivel național. Caravane pentru zonele defavorizate
Ministerul Sănătății lansează cel mai amplu program de screening pentru tuberculoză, la nivel național, proiectul: „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce...
Proiectul pentru depistarea precoce, diagnosticul și tratamentul tuberculozei va implementat de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta" împreună cu Fundația "Romanian Angel Appeal" în județul Argeș, și în parteneriat cu alte organizații partenere în celelalte județe ale țării.
Este vorba despre cel mai amplu proiect de screening al tuberculozei derulat de Ministerul Sănătății în România ultimilor 30 de ani și marchează cea mai vizibilă componentă publică de luptă împotriva infecției cauzate de bacilul Koch în condițiile în care România este țara din Uniunea European cel mai grav afectată de tuberculoză. Primul județ care beneficiază acest proiect, de serviciile medicale ale caravanelor de screening este județul Argeș.
În activitatea de screening din județul Argeș Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" și Fundatia Romanian Angel Appeal vor folosi o caravană mobilă, dotată și acreditată pentru screening radiologic și diagnostic molecular rapid al tuberculozei.
„Tuberculoza (TB) reprezintă o prioritate de sănătate publică pentru Ministerul Sănătății și pentru Guvernul României. În ultimii ani, au fost înregistrate progrese importante în controlul acestei boli, iar rezultatele demonstrează o ameliorare a indicatorilor epidemiologici specifici bolii în țara noastră, urmare a derulării mai multor programe de combatere a acestei afecțiuni.Proiectul de screening național al tuberculozei este o importantă verigă în asistența pacientului cu tuberculoză și are ca obiectiv maximizarea depistării tuberculozei, obiectiv al Minisiterului Sănătății prevăzut în Strategia Națională de Control a Tuberculozei" - a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Zeci de mii de persoane vizate
Proiectul are o perioadă de derulare de cinci ani (martie 2018 - 2023) și este axat pe prevenirea, screeningul și diagnosticul tuberculozei (TB), inclusiv al tuberculozei latente, într-un grup țintă de 75.010 persoane la nivel național, selectate din grupuri vulnerabile: persoane din comunități rurale, persoane fără adăpost, persoane care suferă de dependență de alcool, droguri sau alte substanțe toxice, respectiv persoane private de libertate sau aflate sub control judiciar.
În același timp, proiectul urmărește optimizarea diagnosticării și a tratamentului împotriva TB pentru 15.003 de români, care ar putea fi depistați în urma screningului, prin activități care includ reevaluarea periodică, în vederea creșterii aderenței la tratament, precum și prin elaborarea de rapoarte, studii și propuneri de politici publice pe baza datelor obținute în urma acțiunilor de screening, în conformitate cu Strategia Națională de Control al Tuberculozei 2015-2020.
Proiectul include și o serie de activități de formare specifică pentru 560 de specialiști din sfera socio-medicală, pentru îmbunătățirea nivelului de cunoștințe teoretice și practice și creșterea capacității tehnice în relație cu prevenirea, depistarea precoce, diagnosticul și tratamentul TB. Este vorba despre asistenți sociali, asistenți medicali comunitari, asistenți medicali și mediatori sanitari, care vor beneficia de cursuri de educație.
Scăderea incidenței tuberculozei, o urgență pentru România
„Scăderea incidenței tuberculozei este unul din obiectivele Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta prin rețeaua națională de tuberculoză, care implică mai multe paliere în concordanță cu recomandările OMS. Acest proiect își propune coordonarea serviciilor de depistare activă a tuberculozei și îmbinarea acestora cu cele existente în acest moment, reorietarea modelului de îngrijire a pacientului astfel încât acesta să răspundă nevoilor reale de asistență medicală și nu în ultimul rând crearea unui mediu favorabil de monitorizare a tratamentului astfel încât aderența la tratament să crească", a declarat managerul Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta", dr Beatrice Mahler.
Având în vedere că România este țara cu cea mai mare incidență a tuberculozei din Uniunea Europeană, proiectul vizează creșterea accesului la servicii medicale durabile și de înaltă calitate, inclusiv servicii sociale de interes general prin organizarea screeningului cu ajutorul caravanelor mobile.
Caravane mobile prin zonele rurale
O caravană mobilă va străbate județul Argeș, este vorba despre un cabinet medical mobil dotat cu aparatură modernă de radiologie, instrumente de analiză și depistare precoce a microbului tuberculozei, iar asistența este asigurată de un echipaj format din trei profesioniști.
Echipele proiectului se vor deplasa în comunitățile rurale pentru depistarea activă a cazurilor de tuberculoză, inclusiv a tuberculozei latent, fără simptome de boală.
Fundația „Romanian Angel Appeal" are în responsabilitate activitatea de mobilizare a comunităților din județul Argeș care au prezentat un nivel ridicat de incidență TB în anul 2018, în vederea organizării și derulării operațiunilor de screening TB. Comunitățile cu cel mai mare număr de cazuri aflate în tratament la nivelul anului 2018 sunt: Călinești, Mălureni, Domnești, Izvoru, Stolnici, Corbeni, Sușeni, Băiciulești, Bârla și Slobozia.
„Pentru noi, aceasta e continuarea firească a activităților începute încă din 2015, de atragere a autorităților locale în problematica tuberculozei și în asigurarea unui nivel ridicat de sănătate a comunităților. În Argeș ne-am mai întâlnit cu autoritățile locale și ne bucurăm să revenim și să revedem oameni care doresc să se implice", a declarat Iuliana Copil, Coordonator Proiect Partener Romanian Angel Appeal.
Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" București este cea mai importantă unitate medicală din România cu tradiție în depistarea și tratarea bolilor pulmonare, în implementarea strategiei naționale de supraveghere și control al tuberculozei din România. Țara noastră rămâne în topul țărilor din Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul cazurilor de tuberculoză. În anul 2018, potrivit datelor Programului Național de Supraveghere și Control al Tuberculozei, în România au fost înregistrate 11.630 de cazuri de tuberculoză, la adulți. Dintre acestea, 9.818 au fost cazuri noi, iar 1.812 au fost recidive.
Asociațiile incluse în proiect
Proiectul "Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente" este cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Valoarea totală a finanțării nerambursabile este de 68.369.935,23 lei (aproximativ 14,4 milioane de euro).
Proiectul este implementat de către Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", în parteneriat cu:
- Asociația Română Anti-SIDA (ARAS)
- Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA)
- Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate (CPSS)
- Asociația SamuSocial din România
- Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă (ASPTMR)
- Fundația Romanian Angel Appeal (RAA).
EXCLUSIV Poluarea, un nou factor major în declanșarea astmului și alergiilor. Prof. dr. Florin Mihălțan: Provocarea deceniului. Mare amenințare
Cancerul pulmonar: diagnostic precis în câteva minute, nu în săptămâni
EXCLUSIV Tusea, simptomul care poate ascunde afecțiuni grave. Când devine îngrijorătoare. Prof. univ. dr. Cristian Oancea: E foarte important
Tusea, un simptom aparent obișnuit, poate ascunde afecțiuni severe care pun în pericol sănătatea. Când devine tusea îngrijorătoare.
Răgușeala, semnul mai puțin cunoscut al cancerului pulmonar. Pare inofensiv, dar indică un stadiu avansat al bolii
Acesta este un semn care nu trebuie ignorat, deoarece poate semnala cancerul, o afecțiune care ucide anual zeci de mii de oameni.
EXCLUSIV Poluarea aerului, efecte negative. Dr. Gilda Popescu: Cel mai afectat e aparatul respirator. Apar și alte boli
Care sunt efectele poluării aerului asupra aparatului respirator, dar și asupra întregului organism.
Emfizemul pulmonar și fumatul: legătura devastatoare. Simptome, tratament și metode de prevenție
EXCLUSIV Primul semn al cancerului pulmonar. Dr. Natalia Motaș: Parșiv ca boală. Este într-un stadiu avansat
Acesta este semnul principal al cancerului pulmonar care indică faptul că boala se află într-un stadiu avansat.
Cum afectează aerul rece sănătatea plămânilor. Măsuri de protecție pentru aerul uscat al iernii și iritațiile căilor respiratorii
EXCLUSIV De ce România are atât de multe decese din cauza astmului? Avertismentul Dr. Cristian Oancea
Cum ni se îmbolnăvesc plămânii și cine este cel mai expus
Atezolizumab, tratament în cancerul pulmonar. Oferă supraviețuire îndelungată
EXCLUSIV Cum putem distinge simptomele unei alergii de cele ale unei infecții respiratorii. Simptomul care nu se regăsește în alergii. Dr. Cristian Oancea: Se pot confunda
EXCLUSIV Cancerul pulmonar, evoluție nefavorabilă. Dr. Beatrice Mahler: Semnele apar foarte târziu. Un pacient cu simptomatologie e deja într-o formă tardivă de boală
Pericolele ascunse ale aerului din timpul iernii
EXCLUSIV Cel mai bun remediu pentru a curăța plămânii. Dr. Beatrice Mahler: Asta înseamnă
Acesta este cel mai bun remediu pentru a ne curăța plămânii în profunzime.
EXCLUSIV Cancerul pulmonar, diagnostic. Dr. Michael Schenker: Este decontat pentru asigurați și neasigurați
Acest test gratuit îți arată dacă ai cancer pulmonar.
Societatea Română de Pneumologie: 1 român din 10 suferă de boala pulmonară obstructivă cronică
EXCLUSIV Secretul bunicii care te scapă de tuse. Siropuri naturale care fac minuni, recomandate de medici și susținute de studii
Aceste siropuri pot fi soluția ideală pentru calmarea tusei într-un mod rapid și fără efecte secundare. Au efecte rapide.
Tusea cronică poate fi transmisă genetic. Oamenii de știință investighează variabilele genetice asociate cu tusea cronică
EXCLUSIV Substanța care duce la cancer pulmonar. Dr. Beatrice Mahler: Este îngrijorător. Crește riscul
Această substanță prezentă în sol, imposibil de evitat, poate duce la cancer pulmonar, alături de fumat.
