Scanările RMN standard ale limbii contribuie la detectarea precoce a bolii neuronului motor
Scanările RMN standard ale limbii unei persoane ar putea contribui la detectarea precoce şi la monitorizarea continuă a bolii neuronului motor (MND), potrivit unui nou studiu australian.
Persoanele diagnosticate cu boala neuronului motor, cunoscută şi sub numele de scleroză laterală amiotrofică, întâmpină dificultăţi de vorbire şi de înghiţire şi tind să aibă muşchi ai limbii mai slab dezvoltaţi, a precizat Universitatea Queensland (UQ) din Australia într-un comunicat de presă, informează agenţia de presă Xinhua, potrivit Agerpres.
"Acest lucru ar putea servi ca indiciu timpuriu al bolilor neurodegenerative", a declarat Thomas Shaw, cercetător în ştiinţe neurologice şi specialist în RMN (imagistică prin rezonanţă magnetică) la UQ, care a coordonat studiul publicat în revista Computers in Biology and Medicine.
"Există opt muşchi interconectaţi în limbile noastre, fiecare cu un rol diferit pentru a ne permite să mâncăm, să înghiţim şi să vorbim", a mai spus Thomas Shaw, adăugând că, în cazul unor pacienţi cu boala neuronului motor (MND), muşchii limbii slăbesc progresiv şi se atrofiază în timp.
Examinând peste 200 de scanări RMN mai vechi cu ajutorul inteligenţei artificiale şi unor tehnici avansate de imagistică, oamenii de ştiinţă au putut să obţină măsurători precise ale volumului şi formei muşchilor din limbă şi au descoperit diferenţe semnificative între oamenii cu MND şi cei fără MND.
"Persoanele cu volume mai mici ale limbii prezintă cel mai rău prognostic", a declarat Thomas Shaw, adăugând că această măsurătoare ar putea indica speranţa de viaţă şi ar permite diagnosticări mai rapide pentru pacienţii cu MND, contribuind la planificarea tratamentului şi la înscrierea mai rapidă a acestor persoane în studii clinice.
Brooke-Mai Whelan, coautoare a studiului şi specialistă în logopedie la Facultatea de Ştiinţe ale Sănătăţii şi Reabilitării din cadrul UQ, a declarat: "Atunci când funcţia limbii este afectată, înghiţirea poate deveni periculoasă, iar vorbirea greu de înţeles".
"Persoanele cu MND raportează că pierderea vorbirii este mai devastatoare decât pierderea capacităţii de a mânca, a bea sau a merge", a mai spus ea, adăugând că o mai bună înţelegere a procesului de atrofiere a muşchilor limbii ar putea să permită intervenţii mai timpurii şi mai bine ţintite, cum ar fi stocarea vocii pe diverse suporturi pentru a conserva vorbirea naturală a unor persoane.
-
-
-
-
-
Cele mai bune nuanțe de păr care ascund firele albe26.10.2025, 11:51
Tratamentul care scade hipertensiunea. Are efect timp de 6 luni
Acest tratament administrat o dată la șase luni ar putea scăpa milioane de oameni de hipertensiune și riscul de infarct.
Băuturile dulci, legate de căderea părului
5 boli provocate de căldură. Ce se întâmplă în corp când e cald și ce organe sunt atacate
Carnea, alimentul care ne scurtează viața. Ce s-a descoperit despre ea și ce provoacă în corp
Produsele populare de îngrijire a părului asociate cu mai multe tipuri de cancer, inclusiv unul dintre cele mai letale
Scanările RMN standard ale limbii contribuie la detectarea precoce a bolii neuronului motor
Inteligența artificială poate face medicii să greșească și să nu mai descopere cancerul
Inteligența artificială detectează riscul ascuns de infarct și căderi
O simplă analiză de rutină îți poate arăta dacă riști un infarct, AVC sau o fractură gravă – și nimeni nu ți-a spus până acum!
Culoarea ochilor tăi: ce înseamnă dacă îi ai căprui sau albaștri. De ce avem ochi de culori diferite?
6 suplimente populare pe care un gastroenterolog nu le-ar folosi niciodată. Ce să faci în schimb
Un medic gastroenterolog avertizează asupra riscurilor provocate de consumul de suplimente.
Au apărut 2 anotimpuri noi, fabricate de om. Cum se numesc și ce se întâmplă cu primăvara și iarna
Substanțele naturale care elimină proteinele bolii Alzheimer
O mutație genetică te lasă paralizat după gripă. Ce au descoperit oamenii de știință
Să NU faci asta cu o căpușă! Vomită infecție în tot corpul! Uite ce se întâmplă dacă o apeși, strângi sau tragi
Îndulcitorul care sabotează tratamentul pentru cancer. Reduce imunoterapia
Ce trebuie să știi despre vopseaua de păr permanentă. Substanța toxică pe care o conține
Creierul are o baterie ascunsă: cheia pentru AVC, Alzheimer și alte boli neurologice
Semnele cancerului pe care le trădează vocea. Smartphone-ul, noul instrument de screening
La vederea unei persoane bolnave, creierul tău intră în alertă și activează imunitatea
Putin se visează nemuritor, prin transplant repetat de organe. Un bioetician dezvăluie: Dacă i-ar înlocui creierul nu ar mai fi el!
Renunțarea la fumat, impact asupra creierului
Lucrul imposibil de evitat care duce la formarea tumorilor
Metformin, medicamentul pentru diabet de tip 2, acționează și în creier
Colonoscopia la 45 de ani detectează aceleași riscuri ca la 50 de ani
Boala care nu iartă. Moarte sigură, dacă nu o vezi la timp: Medicii avertizează: Poate face diferența.
