Bolile transmisibile, raportate după noi reguli. În câte zile trebuie anunțate cazurile

Bolile transmisibile vor fi raportate după noi reguli.
Bolile transmisibile se vor raporta după un nou regulament. Ministerul Sănătății a elaborat un proiect de ordin care cuprinde modalitatea și frecvența de raportare a cazurilor de boli transmisibile de către unitățile sanitare.
Ministerul Sănătății a lansat în transparență ordinul pentru aprobarea Normelor metodologice cu privire la modalitatea și frecvența de raportare de către furnizorii de servicii medicale, precum și circuitul informațional al fișei unice de raportare a bolilor transmisibile și pentru aprobarea Sistemului de alertă precoce şi reacție privind prevenirea și controlul bolilor transmisibile.
”Prin această Hotărâre furnizorii de servicii medicale, inclusiv laboratoarele, din sistemul public și privat, precum și cei din rețeaua sanitară aparținând altor ministere, inclusiv cei din unitățile de asistență socială, indiferent de forma de organizare, au obligația de a raporta bolile transmisibile potrivit prevederilor prezentei hotărâri”, arată documentul.
Informare la DSP în termen de 5 zile de la depistarea cazului
Proiectul de ordin prevede că, după emiterea diagnosticului de caz suspect sau confirmat de boală transmisibilă, furnizorii de servicii medicale au obligația să completeze fișa unică de raportare a cazului de boală transmisibilă și să o transmită către DSP în termen de maximum 5 zile de la data depistării/confirmării, prin fax, email, curier rapid sau prin poștă.
”În conformitate cu această hotărâre la articolul 12 în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri trebuie să se emită prin ordin al ministrului sănătății ”Normele metodologice cu privire la modalitatea și frecvența de raportare de către furnizorii de servicii medicale, precum și circuitul informațional al fișei unice de raportare a bolilor transmisibile”.
Astfel prin prezentul ordin a fost stabilit circuitul informațional pentru raportarea bolilor transmisibile și al fișei unice de raportare a cazului de boală transmisibilă, sistemul de alertă precoce şi răspuns rapid în domeniul bolilor transmisibile și lista codurilor CIM 10 raportabile statistic pe grupe de vârstă, gen și medii (urban/rural).
Furnizorii de servicii medicale au obligația raportării, către DSP, a bolilor transmisibile prevazute în fișa unică de raportare a cazului de boală transmisibilă, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 657/2022.
Pentru fiecare caz de boală transmisibilă care face obiectul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 657/2022 se trimite, în termen de maximum 5 zile de la data depistării/confirmării, Fişa unică de raportare a cazului de boală transmisibilă, prin orice mijloc ce asigură confirmarea primirii acesteia la DSP (prin fax, e-mail, curier rapid sau prin posta).
DSP asigură verificarea şi validarea clasificării cazurilor de boală transmisibilă ca suspecte, probabile, confirmate sau infirmate. La trimiterea și la primirea fișelor, datele de identitate vor fi protejate”, arată documentul.
Vezi și: Un nou caz de variola maimuței, diagnosticat în România. Este al cincilea
-
-
-
-
Menopauza crește riscul de boli cardiovasculare26.08.2025, 20:56
-
Insula Iubirii și provocările relațiilor. Rolul ispitelor în cupluri26.08.2025, 20:26
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Ministrul Sănătăţii: Am decis acreditarea unui atestat oficial pentru fizioterapia musculoscheletală
Toxiinfecție alimentară în masă la Vârtop. Plan Roșu de intervenție
Zeci de copii au ajuns de urgență la spital cu simptome severe de toxiinfecție alimentară.
Raed Arafat: UPU nu este un fast-food medical, unde să ieşi după cinci minute
Știrile zilei în Sănătate și Farma
De ce a murit Hulk Hogan. Problemele de sănătate care l-au măcinat: Mă durea fiecare os, fiecare mușchi
Șefii de secție și medicii, sancționați în cazul internărilor fictive
Fonduri europene pentru modernizarea și dotarea cabinetelor medicilor de familie
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Tratament gratuit pentru mii de pacienți fără venituri. Cine poate beneficia până în 2026
Sănătatea intră în austeritate financiară
Kate Middleton, noi îngrijorări. Apariția Prințesei a stârnit panică
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Femeie muşcată de un şacal cu rabie, la Iași. Are afectate mâinile și picioarele
Ce se întâmplă cu concediile medicale de la 1 august. Anunțul CNAS
Barbie cu diabet de tip 1, cu monitor și pompă de insulină
Barbie face istorie lansând prima păpușă cu diabet de tip 1, echipată cu dispozitive reale care ajută la gestionarea bolii.