Carmen Harra, previziuni cutremurătoare despre pandemie: ce ne așteaptă în următorii ani

Psihologul Carmen Harra a făcut previziuni neașteptate despre pandemia de coronavirus, dar și despre ce ne așteaptă în următorii 10-12 ani.
Psihologul Carmen Harra a făcut câteva previziuni cu privire la pandemie și la criza pe care o așteaptă întreaga lume.
”Economic, până în 2025 – 2029, problemele se exacerbează, deci se ajunge la o cădere monetară globală, care va duce la înlocuirea monedelor, înlocuirea banilor de hârtie, mergem spre o monedă electronică, încercând să se salveze o situație prin altceva.
Conducătorii lumii își dau seama că problema economică este pe undeva scăpată de sub control. Dar până în 2029, în mod ciclic, dacă ne întoarcem până în 1929, când a fost colapsul mondial, cu 100 de ani în urmă, lucrurile se repetă ciclic, se repetă karmic. Asistăm la o situație similară, dar de alte proporții, din punctul meu de vedere, mult mai dramatică de data asta și mult mai gravă”, a spus Carmen Harra la Antena 3.
”Eu am zis mereu că vin anii de virusuri. Perioada omenirii din următorii 10-12 ani este destul de dureroasă, pentru că trecem prin acest purgatoriu, trecem printr-o perioadă de mare încercare emoțională, psihologică, socială, economică, monetară, cum vreți să o numiți. Nu numai cred că o să vină mai multe valuri, dar vin alte forme, alte tulpini, alte virusuri.
Situația, din nou, din punct de vedere mondial, la nivelul sănătății este tot la fel de dureroasă. Toate aceste schimbări se vor produce, abia după aceea putem să ne considerăm că intrăm într-o eră economică mai stabilă. Era prin care noi trecem acum și în următorii ani este de zbucium, de urcușuri, coborâri, de căderi monetare. Situația este scăpată de sub control, părerea mea”, a mai spus ea.
Carmen Harra: ”O să scădem substanțial din cauza acestor virusuri”
”Consecințele sunt dramatice, iar inflația este fără precedent, absolut fără precedent în istoria a 100 de ani. Noi suntem, la ora actuală, vreo 7 miliarde și ceva, o să scădem substanțial din cauza acestor virusuri. Poate ajungem la 5, poate chiar la 4 miliarde, deci o scădere incredibilă a populației.
Recomandabil este să ne întoarcem la cum trăiau bunicii, străbunicii noștri, la țară. Să-și planteze, să-și facă grădini, pentru că acolo mergem, din nefericire, dată fiind situația globală economică. Astea sunt resursele cu care noi, la un moment dat, ne putem hrăni singuri”, a spus Carmen Harra într-un interviu la Antena 3.
-
-
-
Știrile zilei în Sănătate și Farma08.08.2025, 14:57
-
-
Boala care revine și face ravagii. Peste 300 de cazuri în doar o lună!08.08.2025, 13:21
-
-
-
Lucrul care triplează riscul de cancer. Medicii, avertisment16.07.2025, 23:43
-
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse25.07.2025, 16:00
-
Activitatea care îți protejează creierul. Previne uitarea16.07.2025, 20:10
Este FIV un tratament 100% eficient? Adevărul despre rata de succes
Transplant renal pentru doi copii, la Institutul Fundeni. Au primit rinichii de la un alt copil
Explozie în Letea Veche, județul Bacău. Mai mulți răniți, inclusiv un minor, transferați la spitale de urgență
Ozonoterapie și oxigenoterapie. Dr. Mihai Băican, la DC Medical și DC News
Dr. Mihai Băican, specialist în Ozonoterapie și Oxigenoterapie, vine la DC Medical și DC News.
Guvernul aprobă măsuri majore pentru sănătate: vaccinarea anti-HPV extinsă și norme stricte anti-infecții
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Val de schimbări în industria medicală
Alexandru Rogobete, despre reducerea posturilor din spitale
Ce se întâmplă cu posturile din spitale? Ministrul Sănătății rupe tăcerea.
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Schimbări majore în sănătate
Studiu: lactatele și alimentele bogate în zahăr, asociate cu coșmarurile
Legătura dintre intoleranța la lactoză și coșmaruri devine tot mai clară, spun cercetătorii. Și nu doar brânza e de vină.
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Europa, penalizată de China!
Război comercial fără precedent! China lovește dur UE: interzice achizițiile de dispozitive medicale de milioane.
România lansează Strategia pentru Bolile Cardiovasculare 2025–2030
Alexandru Rogobete: În doar 5 săptămâni, am plătit peste 700 de milioane de lei prin PNRR
Ce se întâmplă cu taxa CASS pentru pacienții oncologici. Alexandru Robogete, anunț
Ce se întâmplă cu taxa CASS pentru pacienții oncologici.
Sănătatea intră în austeritate financiară
Managerii și șefii de secție, evaluați după reguli noi. Ce urmează pentru salariile personalului medical
Managerii și șefii de secție, evaluați după reguli noi. Ce urmează pentru salariile personalului medical.
Știrile zilei în Sănătate și Farma: Luptă pentru piața medicamentelor
Alexandru Rogobete anunță măsuri radicale. Medicii care părăsesc spitalul pentru privat vor fi dați afară!
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Investiții și crize în domeniul medical
Noi reguli pentru spitalele publice: transparență, performanță și feedback de la pacienți
"Dacă boala asta ar fi un virus, lumea ar fi în carantină". OMS, avertisment
OMS avertizează: lumea ar intra în carantină dacă ar înțelege adevărata amploare a pericolului...
Spitalele private vor suporta costurile, în cazul în care transferă un pacient la un spital public
Ce este antrax, infecția gravă pe care o poți lua din carne!
Michael Madsen a murit. Actorul din Kill Bill a murit la 67 de ani
Michael Madsen a murit. Actorul din Kill Bill a murit la 67 de ani.