Fetiță de 11 ani, la spital după ce o petardă i-a explodat în mână

O copilă de 11 ani din Maramureș a ajuns la spital în noaptea de Anul Nou, după ce o petardă i-a explodat în mână.
O fetiță de 11 ani din Maramureș a ajuns la spital după ce, înainte de miezul nopții, o petardă i-a explodat în mână. „Din verificările efectuate până în acest moment a reieșit că azi-noapte, în jurul orei 23:50, fetița a folosit o petardă de mici dimensiuni care i-a explodat în mână, provocându-i leziuni. Aceasta a fost transportată la Spitalul din Sighetu Marmației și ulterior la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, urmând a fi dispuse măsuri legale”, spun reprezentanții IPJ Maramureș.
Și în județul Vrancea au fost trei persoane care au suferit din cauza materialelor pirotehnice folosite necorespunzător. Una dintre victime este un minor de 16 ani, toși teri suferind răni din acasă cauză.
"Noaptea de 31 decembrie 2020 spre 1 ianuarie 2021 a adus şi primele trei persoane rănite din cauza articolelor pirotehnice, utilizate în mod necorespunzător, respectiv un bărbat de 31 de ani, din comuna Tâmboeşti, un minor de 16 ani din localitatea Vârteşcoiu şi un bărbat de 42 de ani, din municipiul Focşani, care au suferit leziuni", a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit sursei citate, în ultima zi din 2020, precum şi în noaptea de Anul Nou, poliţiştii vrânceni au confiscat încă aproximativ 75 de kilograme de produse pirotehnice.
-
-
-
Lucrul care triplează riscul de cancer. Medicii, avertisment16.07.2025, 23:43
-
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse25.07.2025, 16:00
-
Activitatea care îți protejează creierul. Previne uitarea16.07.2025, 20:10
Ce mănâncă un pacient în România
Studiu: lactatele și alimentele bogate în zahăr, asociate cu coșmarurile
Legătura dintre intoleranța la lactoză și coșmaruri devine tot mai clară, spun cercetătorii. Și nu doar brânza e de vină.
Spitalele, evaluate de noi inspectori. Mesajul care poate duce la demiteri
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Îngrijorări privind siguranța unor medicamente și mișcări importante în industria farmaceutică
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Investiții și crize în domeniul medical
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Transformări majore în sănătate și tehnologie
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Europa, penalizată de China!
Război comercial fără precedent! China lovește dur UE: interzice achizițiile de dispozitive medicale de milioane.
Alexandru Rogobete promite accelerarea lucrărilor la spitale și soluții pentru proiectele întârziate
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Gripa aviară, tarife și caniculă, impact mondial în economie și sănătate
Ion Iliescu a murit. De ce nu ieșea din casă în ultimii ani
Barbie cu diabet de tip 1, cu monitor și pompă de insulină
Barbie face istorie lansând prima păpușă cu diabet de tip 1, echipată cu dispozitive reale care ajută la gestionarea bolii.
Guvernul aprobă măsuri majore pentru sănătate: vaccinarea anti-HPV extinsă și norme stricte anti-infecții
Bărbat din Iași, mort din cauza rabiei, după ce a fost mușcat de câine
Știrile zilei în Sănătate și Farma: Luptă pentru piața medicamentelor
Noi reguli pentru spitalele publice: transparență, performanță și feedback de la pacienți
Al 22-lea Congres al Academiei de Neurotraumatologie Multidisiciplinară
Programul ambulatoriilor de specialitate, modificat. Până la ce oră beneficiezi de servicii medicale
Programul ambulatoriilor de specialitate, modificat. Până la ce oră beneficiezi de servicii medicale.
Medicul Herman Berkovits, numit consilier onorific al ministrului Alexandru Rogobete
Șefii de secție și medicii, sancționați în cazul internărilor fictive
Toxiinfecție alimentară în masă la Vârtop. Plan Roșu de intervenție
Zeci de copii au ajuns de urgență la spital cu simptome severe de toxiinfecție alimentară.
Michael Madsen a murit. Actorul din Kill Bill a murit la 67 de ani
Michael Madsen a murit. Actorul din Kill Bill a murit la 67 de ani.