Fiecare pacient va primi la internare o brăţară inteligentă, la Spitalul din Târgu Bujor, Galați. Ce vor face cu ele

Pacienţii Spitalului Orăşenesc Târgu Bujor vor beneficia de servicii de medicină îmbunătăţite cu ajutorul tehnologiei.
Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a anunţat, marţi, că pacienţii Spitalului Orăşenesc Târgu Bujor vor beneficia, în urma derulării unui proiect PNRR de 1,4 milioane de lei, de servicii de medicină îmbunătăţite cu ajutorul tehnologiei, respectiv brăţări inteligente pentru urmărirea circuitului medical de la internare până la externare, telemedicină şi portal medical.
"Un portal informatic pentru programarea pacienţilor şi transmiterea rezultatelor de laborator la distanţă, brăţări inteligente pentru urmărirea circuitului medical de la internare până la externare, precum şi un portal de telemedicină pentru o legătură mai rapidă între medici şi pacienţi, se numără printre noile servicii medicale care vor fi oferite gălăţenilor la Spitalul Orăşenesc din Târgu Bujor. Toate acestea vor fi posibile graţie unor investiţii în valoare de peste 1,4 milioane de lei, fonduri atrase printr-un proiect cu finanţare prin PNRR. Introducerea noilor servicii medicale - de care vor beneficia nu doar locuitorii din Târgu Bujor, ci şi cei din comunele din apropiere - va cuprinde calculatoare performante şi mijloace de comunicaţii mai eficiente, precum şi programe informatice speciale, dedicate activităţii spitalelor", a informat Costel Fotea, pe pagina sa de Facebook.
Portalul medical va permite programarea pacienţilor şi transmiterea rezultatelor de laborator, astfel că "nu vor mai necesita deplasarea fizică la spital a persoanelor în cauză, ceea ce va aduce un grad mai ridicat de eficienţă, dar şi de confort".
"Fiecare persoană va primi la internare o brăţară inteligentă cu ajutorul căreia vor fi gestionate fişele şi istoricul medical al pacientului, inclusiv eventualele alergii sau boli cronice, tratamentele şi consultaţiile, se va asigura aplicarea corectă a medicaţiei şi administrarea datelor etc", a precizat preşedintele CJ Galaţi, potrivit Agerpres.
De asemenea, pacienţii vor putea beneficia de consultaţii medicale prin apeluri video/audio, la recomandarea medicului. Această soluţie permite "un acces mai uşor şi mai rapid la specialişti, contribuind la stabilirea unui diagnostic corect, transmiterea datelor medicale şi la monitorizarea continuă a stării de sănătate a pacienţilor".
"Tehnologia modernă va deveni un aliat de nădejde al medicilor şi pacienţilor de la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor. Totul pentru servicii medicale de calitate, rapide şi eficiente", a mai afirmat Costel Fotea.
-
-
-
-
Menopauza crește riscul de boli cardiovasculare26.08.2025, 20:56
-
Insula Iubirii și provocările relațiilor. Rolul ispitelor în cupluri26.08.2025, 20:26
"Poate că acestea sunt ultimele minute pe care le trăiți". Mesajul care zguduie Europa
CNAS ia măsuri pentru ca pacienții oncologici să nu rămână fără terapie
Cine scapă de plata CASS de la 1 septembrie
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Gripa aviară, tarife și caniculă, impact mondial în economie și sănătate
Rogobete: 120 de milioane de euro din fonduri europene pentru dezvoltarea ambulatoriilor de specialitate
Ambulanțele, coordonare teritorială. Rogobete: Nu se desființează
Fonduri europene pentru modernizarea și dotarea cabinetelor medicilor de familie
Un spital nou, modern și de stat, se deschide în România în curând. Nu e doar pe hârtie!
De ce a murit Ozzy Osbourne. Adevărul pe care puțini îl știau despre el
Alexandru Rogobete: Până la sfârşitul anului vom avea primul Centru de mari arşi din ţară, la Timişoara
Cardul european de sănătate va fi valabil 10 ani. Medici dați afară. Ce se întâmplă cu medicii de familie
Tratament gratuit pentru mii de pacienți fără venituri. Cine poate beneficia până în 2026
Toxiinfecție alimentară în masă la Vârtop. Plan Roșu de intervenție
Zeci de copii au ajuns de urgență la spital cu simptome severe de toxiinfecție alimentară.
Ce mănâncă un pacient în România
Ce se întâmplă cu concediile medicale de la 1 august. Anunțul CNAS
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Inovații, controverse și crize în sănătate
Programul ambulatoriilor de specialitate, modificat. Până la ce oră beneficiezi de servicii medicale
Programul ambulatoriilor de specialitate, modificat. Până la ce oră beneficiezi de servicii medicale.