Galaţi: Investiţie de peste 7 milioane lei pentru modernizarea Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean

Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi a emis ordinul de începere a lucrărilor de extindere, modernizare şi dotare a Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul...
Potrivit sursei citate, UPU va fi extinsă pe orizontală, urmând să se dubleze ca suprafaţă de la 687 metri pătraţi, cât are în prezent, la 1.287 de metri pătraţi. Extinderea va permite ca la rampă să intre două ambulanţe şi nu una ca acum. De asemenea, UPU va fi complet modernizată şi va avea aparate de ultimă generaţie, printre care un computer tomograf, un incubator pentru nou născuţi, un aparat de radiologie mobil şi un electrocardiograf cu 12 canale, notează Agerpres.
"Ne-am propus prin acest proiect să decongestionăm serviciul de urgenţă şi să reconfigurăm circuitele medicale. Vom dota secţia cu aparatură medicală, inclusiv un computer tomograf doar pentru pacienţii care vin la urgenţă, astfel încât testele medicale să fie realizate în cadrul UPU, ceea ce înseamnă că durata investigaţiilor va fi mai mică având echipamentele la faţa locului. Astfel, se reduce şi timpul de aşteptare al pacienţilor care vin la Unitatea de Primiri Urgenţe. De asemenea, prin extinderea cu aproape 700 de metri pătraţi, vom crea un spaţiu special pentru accesul ambulanţelor, astfel încât bolnavii să fie preluaţi de către personalul medical mult mai repede. Activitatea în cadrul serviciului de urgenţă nu va fi întreruptă, dar vor exista perioade de disconfort pentru pacienţii de la UPU. Vom face tot posibilul ca disconfortul creat să fie cât mai redus", a declarat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.
Bugetul total al proiectului "Extindere, modernizare şi dotare a UPU, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă 'Sfântul Apostol Andrei' Galaţi", finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014 - 2020, este de 7.377.791 lei, din care 3.877.725 lei vor fi cheltuiţi pentru dotarea cu aparatură medicală. Termenul de implementare a proiectului este de 16 luni.
Dotarea cu aparate medicale performante va duce şi la reducerea timpului de aşteptare pentru intervenţia în cazul urgenţelor medicale în condiţiile în care gradul de adresabilitate către UPU a crescut de la 50.000 de persoane în 2018 la 80.000, anul acesta.
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-
Educație pentru sănătate în școli prin conștientizarea rolului vaccinării antigripale: „Este o alegere informată, nu o obligație”
Concediul medical NU va mai fi o vacanță plătită! Alexandru Rogobete, anunț despre taxarea concediilor medicale
Totul despre testarea genetică în oncologie, la SANADOR, cu dr. Eduard Dănăilă și dr. Viorica Rădoi
Ce mănâncă un pacient în România
Cine scapă de plata CASS de la 1 septembrie
Boala arterială: simptome, diagnostic, tratament. Dr. Anca Chitic (SANADOR), la DC Medical, DC News
Totul despre boala arterială. Dr. Anca Chitic (SANADOR), la DC Medical, DC News.
Ministrul Sănătății le dă ultimatum medicilor să respecte programul în spitalele publice
Ozonoterapie și oxigenoterapie. Dr. Mihai Băican, la DC Medical și DC News
Dr. Mihai Băican, specialist în Ozonoterapie și Oxigenoterapie, vine la DC Medical și DC News.
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Gripa aviară, tarife și caniculă, impact mondial în economie și sănătate
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Știrile zilei în Sănătate și Farma: Luptă pentru piața medicamentelor
Toxiinfecție alimentară în masă la Vârtop. Plan Roșu de intervenție
Zeci de copii au ajuns de urgență la spital cu simptome severe de toxiinfecție alimentară.
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Transformări majore în sănătate și tehnologie
Guvernul ne lasă fără asigurare de sănătate. Cine rămâne NEASIGURAT
Milioane de români vor rămâne fără asigurare medicală. Statul le cere 2.430 lei pe an ca să mai aibă acces la tratament medical.
Barbie cu diabet de tip 1, cu monitor și pompă de insulină
Barbie face istorie lansând prima păpușă cu diabet de tip 1, echipată cu dispozitive reale care ajută la gestionarea bolii.
7 august 2025, zi de doliu național pentru Ion Iliescu. Ce se face într-o astfel de zi
Ce este antrax, infecția gravă pe care o poți lua din carne!
Un bărbat băut a furat o ambulanță din Spitalul Giurgiu
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Inovații, controverse și crize în sănătate
Ion Iliescu a murit. De ce nu ieșea din casă în ultimii ani
Virusul Chikungunya se extinde în Europa. OMS, avertisment: risc de epidemie
Ce se întâmplă cu taxa CASS pentru pacienții oncologici. Alexandru Robogete, anunț
Ce se întâmplă cu taxa CASS pentru pacienții oncologici.
Alexandru Rogobete și-a pus demisia pe masă! Ce promisiune a făcut: Dacă nu se realizează, e un eşec al tuturor
Și-a pus demisia pe masă! Ministrul Sănătății anunță că pleacă dacă NU se realizează sistemul informatic care promite să revoluționeze sănătatea din România!